Video I Președintele DDB, Eduard Galan a adus noi informații importante despre demersul fanilor dinamoviști

Dinamo trece prin momente delicate din punct de vedere financiar și programul DDB este singura entitate care asigură sprijin.

Programul suporterilor dinamoviști, care are un nou președinte începând cu data de 17 august 2022, Eduard Galan. Acesta, printr-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei”, de la Radio Dinamo1948, a răspuns la o serie de întrebări și a oferit multe detalii importante despre activitatea DDB din momentul de față, mai jos aveți cele mai importante informații prezentate de președintele programului:

”Avem departament de IT care lucrează cel mai bine, se înțeleg cel mai bine, limbajul este unic. Avem departament de comunicare care funcționează foarte bine, se încheagă departamentul de marketing, departamentul legal începe să producă și el cât de curând, dar mai avem mult de lucru, trebuie să înțelegem, oamenii sunt voluntari, lucrează în limita timpului disponibil”.

”Sunt voluntarii DDB care pot face prezența la stadion, cu Dinamomobilul, la Săftica, vom avea taskuri pentru club unde are nevoie, astfel încât să ajute și în cadrul clubului, s-au înscris multe persoane”.

”Fiecare ajută cum poate, important este să ajuți și să vrei să ajuți”.

”Acțiunea ,,Om la Om” va continua până la sfârșitul sezonului. Am făcut niște greșeli, nu am promovat suficient, timpul a fost din scurt, o gândim că de la următorul meci să fie mult mai bine prezentată, astfel încât lumea să afle mai repede, mai din timp. 3 acțiuni, 60 de tricouri. Nu mă așteptăm la prima acțiune să facem sold-out, au mai fost mici probleme cu platforma, cred că dacă o și îmbunătățim și aducem mai multe îmbunătățiri, acțiunea poate continua și să fie un succes major”.

”Stăm mai bine la capitolul înnoiri de carduri, eu încerc să răspund în limita timpului meu disponibil, discut și cu cei care au ieșit din program, dar și cu cei care sunt în program, ca să aflu cum văd situația”.

”Avem o nouă adresă de mail, suport@programddb.ro, o să apară și pe pagina profilului tău, dai click, se deschide mail nou, scrii numele, nr cardului și vor rezolva cei de la tehnic”.

”Avem departament de call-center, avem doamne care sună, vorbesc, ne dau feedback, o să facem și un sondaj, să vedem care sunt cauzele pentru care au ieșit. La telefon poate nu da toate detaliile, dacă îi dai un survey, poate va da toate informațiile importante”.

”Toate promisiunile făcute și neonorate se vor rezolva cât mai curând posibil sper eu”

”Un prim pas a fost să preluăm shopul, să putem lista cât mai multe produse, să aducă cât mai multe produse în shop, vin sărbătorile, vor să cumpere produse cât mai diversificate. Sper să avem relație deschisă cu voluntarii care să lucreze pentru shopul clubului. Acesta este doar un exemplu. O să rezolvăm și problema cu livrarea afară, sunt mulți dinamoviști afară, o să le asigurăm condiții mai bune”.

”Departamentul financiar e pe cale să fie cât de cât funcțional, o să prezentăm plățile, pe categorii de venituri, cheltuieli, avem cheltuieli cu host, produse, marfă, o să avem genul asta de bilanț, sper că la începutul lunii decembrie să îl pot prezenta. Bilanțul este oglinda DDB și a ceeea ce facem cu banii voștri”.

Bani de pe tricouri: ”Au fost promiși pentru o victorie la Ciuc, nu s-a întâmplat, cu Sepsi nu s-a întâmplat, indiferent că sunt dați primă sau salarii, ei vor ajunge la jucători, toți, 100%. În funcție de cât de bine merg și celalalte acțiuni, noi suntem condamnați să aducem bani și pentru celelalte activități, salariile pentru contractele de muncă, pentru activitățile de la Săftica, toate acțiunile le facem pentru a ține clubul în viață și pentru a-l duce mai departe, nu este alt scop. Ținând cont de situația, dacă am promis că dăm primă, o să dăm și prima. Sperăm să ne ia banii la meciul cu Iași”.

”Acțiunea ,,Om la Om” o să o îmbunătățim, o să îi facem un PR mult mai bun, o să aducem și alte beneficii, o să mărim fontul și o să facem în colaborare cu clubul, o să facem filmulețe de prezentare cu clubul cu cei care au fost ,,Om la Om”.

Încercăm să ajutăm clubul acolo unde ne pricepem, pe departamentele unde avem specialiști, de executiv și sportiv se ocupă cei din club și fac o treabă foarte bună”.

”Când platforma va fi gata, o să lansăm și cardurile DDB Junior”.

CITESTE SI:

S-a stabilit programul etapei a 15-a. Când se va juca Poli Iași – Dinamo

Ionuț Nedelcearu, cu gândul doar la EURO 2024: „Trec anii și nu ne vom mai întâlni cu astfel de ocazii”

Amicalul dintre Dinamo și Gloria Buzău transmis în direct. Vezi cine va transmite

3 gânduri despre &8222;Video I Președintele DDB, Eduard Galan a adus noi informații importante despre demersul fanilor dinamoviști&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s