Video I Remiză cu RK Zagreb și se amână calificarea în play-off

Campioana la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a remizat joi, pe teren propriu, cu formaţia croată HC Zagreb, scor 27-27 (14-13), în etapa a 9-a din Grupa A a Ligii Campionilor.

Dinamo nu a pierdut absolut nimic, pentru că elevii lui Xavi Pascual sunt în mare măsură calificați în optimile de finală.

Meciul dintre cele două formații a fost unul spectaculos, cu răsturnări de situații pe parcursul ambelor reprize.

Partida a început cu Dinamo la conducere, iar ”Dulăii” conduceau cu 4-2 în primele minute ale primei reprize, ca la jumătatea acesteia scorul să fie egal 8-8.

La finalul primei reprize, elevii lui Xavi Pascual au intrat în avantaj, cu 14-13.

Partea a doua a meciului a început mai bine pentru croați, care au întors scorul și au trecut în avantaj. Finalul meciului a fost spectaculos

Dinamoviștii au trecut în avantaj, au făcut 27-26, dar în ultimele secunde ale partidei au marcat golul egalizator.

În urma rezultatului din runda a noua a fazei grupelor din Liga Campionilor, Dinamo se află pe locul patru, cu zece puncte, în timp ce HC Zagreb ocupă locul șase, cu șase puncte din nouă jocuri.

În primele meciuri din grupă, Dinamo a obţinut rezultatele: 28-30 cu SC Magdeburg, 30-33 cu Veszprem HC, 38-38 cu GOG, 32-27 cu FC Porto, 29-35 cu PSG Handball, 29-28 cu HC Zagreb, 32-27 şi 28-26 cu Wisla Plock.

După 9 etape, campioana României are 10 puncte în clasamentul grupei A, locul 4. Pe podium se află, în ordine, PSG 16 puncte, Veszprem HC 15 şi SC Magdeburg 12.

În etapa următoare, Dinamo Bucureşti va juca tot pe teren propriu, cu Veszprem HC, în 15 decembrie.

Doar primele două clasate în fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală, iar echipele de pe locurile 3-6 vor disputa meciuri în play-off, în 22 şi 30 martie 2023, urmate de sferturile de finală, în 10 şi 18 mai, respectiv Turneul Final Four, la Koln, în 17-18 iunie.

CITESTE SI:

Video I Robert Militaru, înaintea celui mai important meci din Champions League: ”Pentru asta muncim în fiecare zi”

Video I Căpitanul ”dulăilor” țintește toate punctele din partida cu Zagreb. Vezi mesajul transmis dinamoviștilor

Handbal I Xavi Pascual, precaut înaintea meciului cu Zagreb: ”Sunt importante aceste două puncte, dar știm că…”

4 gânduri despre &8222;Video I Remiză cu RK Zagreb și se amână calificarea în play-off&8221;

Lasă un răspuns