Video I Vlad Iacob, comentează decizia judecătorului sindic. Vezi planul lui Dinamo pentru următoarele 2-3 luni

Dinamo a primit o adevărată lovitură în acest final de an, în urma judecării planului de reorganizare.

După amânări ale deciziei, marți, 13 decembrie, judecătorul sindic a hotărât să nu accepte noul plan de reorganizare solicitat de club, care ar fi facilitat și aducerea investitorilor.

În cazul în care planul modificat ar fi fost aprobat, APCH/DDB ar fi preluat pachetul majoritar de acțiuni din cadrul clubului din ”Ștefan cel Mare”, iar reorganizarea ar fi fost prelungită până în anul 2025.

Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a oferit o primă reacție, prin care afirmă că speră ca situația să se redreseze în următoarea perioadă.

Oficialul dinamovist a transmis tuturor un semnal de alarmă, produs de datoriile financiare, dar și de evenimentele din cursul zilei de azi.

”Și în cadrul managmentului există o dorință pentru o decizie pozitivă. Am primit vestea cu tristețe. Însă, nu ne vom da bătuți. Vom continua, vom încerca să obținem acea tăiere a datoriilor, acela e cel mai important element. Toți factorii trebuie să înțeleagă asta, inclusiv suporterii. Iar din acel moment se poate discuta cu investitorii, abia din acel moment. Este foarte important să facem lucruri care să fie benefice pentru club, țînând cont de urgențele imediate alea societății.

(n.r. – prima plata din primul plan de reorganizare) Prima tranșă este în ianuarie, într-adevăr, nu este o plată atât de mare. Dar în condițiile date… Sincer, nu știu în acest moment să va spun cât e. În ianuarie este prima plată din planul actual.

Nu vreau să mă pronunț până când nu vedem motivarea instanței. Nu depinde de mine apelul. Dar nu știu dacă apelul e cea mai bună soluție în acest moment, din considerente de timp. Un apel s-ar putea să dureze mai multe luni și s-ar putea să fie benefică încercarea introducerii unui alt plan de reorganizare. Ar putea să fie mai eficient și mai benefic pentru club.

(n.r. – cât ar dura toată reluarea procesului) Experiența trecută ne arată că poate dura undeva între 2-3 luni de zile. Sperăm că dacă totul e făcut foarte bine să dureze 2 luni de zile.

(n.r. – supraviețuiește clubul?) Situația clubului e una foarte dificilă în prezent, nu pot să spun eu dacă supraviețuiește sau nu. Eu spun că în mod cert avem nevoie de investiții, de investitori, foarte, foarte rapid. Și pentru a face asta, investitorul trebuie să aibă certitudine la nivel juridic și financiar. Da, e cel mai greu moment de când am devenit administrator special la Dinamo. Din punct de vedere economic, financiar, e un moment foarte, foarte dificil.

(n.r. – despre declarațiile oferite de Dorin Șerdean) Are numărul meu de telefon și telefonul meu e mereu deschis. Eu mă aștept să vină cu bani, să găsească o sursă de finanțare. Dacă face asta, e binevenit. Dacă vine doar să ne dea sfaturi, nu o să ne ajute.

(n.r. – despre investitori, dacă are un plan B) Vorbim la cald, încă nu am apucat să discut cu avocatul. În acest moment, toate soluțiile benefice pentru Dinamo ar trebuie să fie pe masă. Am spus și mai devreme.

Domnul Serdean trebuie să demonstreze că e dinamovist, nu doar să pretindă acest lucru. Să vină la discuții și să vedem în ce mod poate să ajute, în mod real, Dinamo să iasă din această situație dificilă.

Dinamo are în continuare din punct de vedere sportiv speranțe mai mari decât promovarea. Dar un investitor nu ia în calcul doar asta. Dinamo e un club imens, cu o masă enormă de suporteri. E un club care dacă ar fi bine organizat ar putea să atragă sume importante de bani. Dinamo ar trebui să fie atractivă pentru un investitor, doar pentru ceea ce înseamnă acest club pe termen mediu și lung.

Nu știu ce investiție se poate amortiza într-un an de zile și mai ales în fotbal, dacă este efectuată sănătos. Într-adevăr, o promovare ar fi un bonus, dar Dinamo nu arată deloc rău, ci chiar bine din punct de vedere sportiv. Mă refer la ultimele luni de zile, pentru că începutul a fost anevoios”, a declarat Vlad Iacob la PlaySport.

Decizia Tribunalului București în cazul planului de reorganizare de la Dinamo

”Respinge cererea creditorilor Cornel Ţălnar, Şerdean Pavel Dorin și Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București privind desemnarea unui specialist care să-şi exprime o opinie cu privire la posibilitatea de realizare a planului în condiţiile art. 139 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, ca neîntemeiată.

Respinge, ca inadmisibile, obiecţiunile formulate de creditorii Cornel Ţălnar, Şerdean Pavel Dorin și Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București.

În temeiul art. 139 alin. 5 din Legea nr.85/2014, respinge cererea privind confirmarea Planului de reorganizare modificat al debitoarei DINAMO 1948 SA propus de administratorul judiciar RTZ&PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti.

Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 06.02.2023. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 13.12.2022″, se arată în documentul emis de instanță.

CITESTE SI:

Reacția lui Dorin Șerdean cu privire la faptul că planul de reorganizare nu a fost aprobat

Anunțul ministrului de Interne, despre situația stadionului Dinamo

Răzvan Zăvăleanu a reacționat după ce planul de reorganizare a fost respins

4 gânduri despre &8222;Video I Vlad Iacob, comentează decizia judecătorului sindic. Vezi planul lui Dinamo pentru următoarele 2-3 luni&8221;

  1. A ieșit așa cum au vrut unul ca Badea și ceilalți .Sa făcut atâtea eforturi de strângere de bani dar se vede ca securistul Badea nu se lasa .Mergem inainte cu speranta ca vom rezolva .Sa iasa acum cap sec de Bucurica sa ne zica cum îl plimba Badea cu lesa și a căzut in fata lui ca fiind un dinamovist înrăit dar in sensul pe buzunar cum au făcut-o și altii

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s