Reacția lui Dorin Șerdean cu privire la faptul că planul de reorganizare nu a fost aprobat

Implicată în lupta pentru play-off în Liga 2, Dinamo a primit, marți, o lovitură grea pe plan administrativ.

Dinamo are posibilitatea să facă apel, în termen de șapte zile de la comunicarea hotărârii.

În urma acestei decizii, Dorin Șerdean rămâne deținătorul pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo.

DDB voia să preia acțiunile, dacă planul de reorganizare era aprobat, iar datoriile clubului erau micșorate la 2,5 milioane de euro.

Dorin Șerdean, acționar majoritar la Dinamo, a oferit o primă reacție, prin care afirmă că planul de reorganizare propus la Dinamo era neconstituțional.

„Unii vor să reinventeze matematică și să spună că opt milioane e mai mare decât 41. Nu vor putea să preia acțiunile în acest mod. E multă dezinformare! Adevărul e de partea mea!

Eu am vrut să salvez clubul, dar de aici până la a fi furat, e o diferență. Una e să fii binevoitor și alta e să fii luat de fraier. Au vrut să taie datoriile către chirografari, de circa 5 milioane de euro, și să modifice structura acționariatului. Modul în care se făcea nu a stat în picioare, cum urma să aibă APCH/DDB 99% dintre acțiuni.

Nu poți fi deposedat de o proprietate numai pentru o cauză de utilitate publică. Modificarea de plan nu respecta Constituția!

Am discutat cu investitori, din păcate nu s-au concretizat. Am vrut să mă asigur că Dinamo poate să continue activitatea măcar până la finalul sezonului 2022-2023. Eu am semnat contractul cu One, pe 31 august, dar ulterior au căzut negocierile, nu din vina mea.

Eu am fost deschis să fac acea tranzacție, am cerut o garanție de 2 milioane de euro pentru binele clubului. Teoretic, cei de la One au acceptat, dar n-au mai semnat după aceea. Ulterior, a fost aprobat planul de reorganizare și au picat toate discuțiile.

Am răscumpărat acțiunile, dar am spus că nu am bani. Salvarea e să apară un finanțator. Realitatea financiară a societății e cea care doare în acest moment. Dar trebuie să apară un investitor serios. Da, cred că mai poate fi evitat falimentul”, a spus Dorin Șerdean, la Digi Sport Special.

Dinamo se află în insolvență din iunie 2021. În această vară, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu și administratorul special Vlad Iacob au căutat investitori importanți, dar n-au ajuns la niciun acord.

”Respinge cererea creditorilor Cornel Ţălnar, Şerdean Pavel Dorin și Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București privind desemnarea unui specialist care să-şi exprime o opinie cu privire la posibilitatea de realizare a planului în condiţiile art. 139 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, ca neîntemeiată.

Respinge, ca inadmisibile, obiecţiunile formulate de creditorii Cornel Ţălnar, Şerdean Pavel Dorin și Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București.

În temeiul art. 139 alin. 5 din Legea nr.85/2014, respinge cererea privind confirmarea Planului de reorganizare modificat al debitoarei DINAMO 1948 SA propus de administratorul judiciar RTZ&PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti.

Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 06.02.2023. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 13.12.2022″, se arată în documentul emis de instanță.

CITESTE SI:

Anunțul ministrului de Interne, despre situația stadionului Dinamo

Răzvan Zăvăleanu a reacționat după ce planul de reorganizare a fost respins

Veste proastă din partea judecătorului sindic

3 gânduri despre &8222;Reacția lui Dorin Șerdean cu privire la faptul că planul de reorganizare nu a fost aprobat&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s