Campioana la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, revine după vacanța de iarnă.

”Dulăii” se vor reuni la jumătatea lui ianuarie și primul meci va fi în Liga Zimbrilor, la Oradea. Partida cu CSM, fiind programată pe 31 ianuarie 2023.
Până la debutul în 2023, Dinamo este activă pe piața transferurilor, deoarece are de gând să prindă Final Four-ul, Ligii Campionilor.
Astfel, potrivit Prosport, Dinamo a transferat unul dintre cei mai buni portari din handbalul european.
În vârstă de 28 de ani, Vladimir Cupara a acceptat propunerea bucureștenilor și ar urma să ajungă în 2024 la Dinamo, după ce a fost convins de proiectul condus de Xavi Pascual, tehnicianul care a câștigat Liga Campionilor pe banca Barcelonei.
Printre cei care l-au convins pe Cupara să accepte oferta este și Lazar Kukic, handbalistul adus de Dinamo de la Benfica. Cei doi s-au născut la Belgrad, sunt buni prieteni și fac parte din lotul Serbiei la Campionatul Mondial de handbal masculin, titrează Prosport.
Vladimir Cupara apără poarta Serbiei din 2016. El a intrat în circuitul naționalei la puțin timp după transferul la Ademar Leon. Spaniolii l-au luat pe acesta de la Steaua Roșie Belgrad.
În 2018, sârbul a făcut un pas important în carieră și a ajuns la Kielce. Progresul acestuia a continuat, iar Cupara a semnat un an mai târziu cu Veszprem, una dintre cele mai bune formații din Europa.
Video I Vladimir Cupara a avut mai multe parade extraordinare, una dintre ele fiind în meciul cu Zagreb, de pe teren propriu
Vladimir Cupara o cunoaște bine pe Dinamo, din moment ce a fost adversarul dulăilor atât în acest sezon, cât și în ediția trecută de Liga Campionilor. La București, campioana României a bătut-o în 2021 pe Veszprem, scor 31-29, într-o partidă disputată în Ștefan cel Mare. Apoi, pe finalul anului trecut a izbutit un rezultat de egalitate, scor 31-31, după un meci în care a demonstrat că a făcut un progres remarcabil pe plan european.
Cupara a rămas impresionat și de atmosfera superbă făcută de fanii lui Dinamo, care au umplut Sala Polivalentă
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu GOG din Liga Campionilor
Joi, 23 februarie 2023, ora 19:45, Dinamo și GOG se vor duela în sala Polivalentă din București.
În parteneriat cu Eventim, CS Dinamo le oferă suporterilor, patru tipuri de bilete care pot fi comandate prin eventim.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP: 150 de lei;
Categoria 1: 60 de lei;
Categoria 2: 50 de lei;
Categoria 3: 30 de lei.
Tichetele se vor putea achiziționa, în limita permisă și de la casele de bilete ale sălii Polivalente, în ziua meciului, începând cu ora 18:00.
”Dulăii” vor închide luna februarie, cu derby-ul, Dinamo-Steaua în sala Dinamo, în data de 26.
MAI SUNT DE DISPUTAT
08.02.2023 Porto-Dinamo;
16.02.2023 PSG-Dinamo;
23.02.2023 Dinamo-GOG Gudme;
02.03.3023 Magdeburg-Dinamo.
MECIURILE JUCATE DE DINAMO
Dinamo-Magdeburg 28-30;
GOG Gudme-Dinamo 38-38;
Veszprem-Dinamo 33-30;
Dinamo-FC Porto 32-27;
Dinamo-PSG 29-36;
PPD Zagreb-Dinamo 28-29;
Dinamo-Wisla Plock 32-27;
Wisla Plock-Dinamo 26-28;
Dinamo-PPD Zagreb 27-27;
Dinamo-Veszprem 31-31.
* este posibil să fie modificate datele de disputare a partidelor din Liga Zimbrilor
CITESTE SI:
Robert Moldoveanu n-a uitat de Dinamo: ”Nu am vrut niciodată să fac rău”
Dorin Șerdean ar fi dispus să accepte o ofertă: ”Mi-a transmis că este dispus să accepte”
3 gânduri despre &8222;Video I Dinamo începe anul în forță! ”Dulăii” se întăresc serios pentru Champions League&8221;