Dinamo – Timișoara I Bănățenii anunță că vor face totul pentru a o încurca pe Dinamo în ultima etapă

Dinamo are de îndeplinit o simplă formalitate, teoretic, în ultima etapă a sezonului regular de Liga 2, cu Poli Timișoara, pe teren propriu. Duelul va avea loc pe ”Arcul de Triumf”, pe arena de casă a ”câinilor”.

Partida de duminică de la ora 13:00, se va juca cu casa închisă! În mai puțin de 24 de ore, stocul biletelor de pe cochetul stadion ”Arcul de Triumf” a fost epuizat.

Adversara lui Dinamo de duminică (n. r. SSU Poli Timișoara), l-a instalat recent pe Costel Pantilimon în funcția de manager general. Fostul internațional român este conștient că situația de la penultima clasată nu este deloc roz, dar îi asigură pe suporteri că va face tot posibilul pentru a evita retrogradarea în Liga 3. Primul pas pe care ar putea să îl facă gruparea de pe Bega în această direcție este un rezultat pozitiv în fața lui Dinamo.

Totodată, noul oficial al bănățenilor, a anunțat că Poli Timișoara va face totul pentru a o încurca pe Dinamo în ultima etapă a sezonului regulat din Liga 2.

”Încercăm să facem tot posibilul să rămânem în Liga 2, dar asta nu înseamnă că nu știam situația dificilă în care ne găsim. Șanse sunt în continuare, șanse au fost și în momentul în care am venit noi, am transmis și staff-ului și jucătorilor că avem încredere în ei că pot face o muncă bună. Deocamdată, primele două rezultate nu au fost cele pe care le-am așteptat și le-am dorit.

Acum, urmează un meci destul de important pentru noi, din toate punctele de vedere, cât și pentru suporteri, un meci cu Dinamo, din care sperăm să scoatem maximum și jucătorii să aibă încredere pentru ceea ce urmează în continuare”, a declarat Costel Pantilimon, înaintea partidei de la sfârșitul săptămânii.

Dinamo a câștigat sâmbăta trecută meciul de la Sibiu cu Șelimbăr, scor 1-2, și acum are șansa de a face pasul spre play-off-ul Ligii 2. Jucătorii au promisă și o primă consistentă în cazul în care își vor îndeplini obiectivul.

Dinamo București se află în acest moment pe locul șase, ultimul care duce în play-off, cu 30 de puncte. Echipa noastră este la egalitate de puncte cu Unirea Slobozia și Gloria Buzău, înainte de ultima rundă din sezonul regulat.

CITESTE SI:

Oficialii lui Șelimbăr amenință cu memoriu la CCA în urma partidei cu Dinamo: ”Am fost dezavantajați”

Mircea Rednic, la mare căutare: ”Vă pot asigura că nu este vorba de Seraing”

Natație I ”Pleacă David Popovici din România?” Răspunsul dat de antrenorul campionului din Ștefan cel Mare

3 gânduri despre &8222;Dinamo – Timișoara I Bănățenii anunță că vor face totul pentru a o încurca pe Dinamo în ultima etapă&8221;

Lasă un răspuns