Ies tot mai multe informaţii la suprafaţă legate de Cosmin Achim (26 de ani), fotbalistul-parior din Superligă.

Achim, fostul fotbalist al celor de la Voluntari și Petrolul, ar fi pariat sume uriașe de bani pe meciuri din campionatul de fotbal românesc. Acesta, în momentul de față este anchetat de Departamentul de Integritate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, privind implicarea sa în pariuri.
Conform informaţiilor apărute, Cosmin Achim a pariat pe înfrângerea formaţiei pentru care activa, FC Voluntari, într-un meci cu Academica Clinceni, în Superligă.
Se întâmpla pe 4 decembrie 2020, în sezonul 2020/2021 al Superligii. Academica Clinceni era favorită clară în partida cu FC Voluntari, care avea 14 jucători bolnavi cu COVID-19, dar şi antrenorul, pe Mihai Teja, internat în spital.
Se pare că Achim i-ar fi cerut iubitei sale de atunci, Daniela Tatara, 2.400 de euro pentru a fi pariaţi pe victoria celor de la Academica Clinceni. Acesta nu a dorit să-i parieze în România, aşa că şi-a rugat iubita să-i plaseze în două case de pariuri din Franţa.
Culmea, Cosmin Achim a fost căpitanul celor de la FC Voluntari în acel meci. Chiar a şi marcat un gol, din lovitură de la 11 metri, în minutul 33, iar după meci declara:
”Ţinând cont de situaţie, cu atâţia colegi infectaţi, e un punct important. Am bătut eu penalty ca să dedic golul bunicului meu, care a decedat recent”.
Aşadar, Cosmin Achim pariase pe înfrângerea echipei sale, dar marcase un gol pentru ilfoveni, în memoria bunicului!
În minutul 90, Raul Rusescu se distrează cu apărarea adversă, care parcă aştepta să se marcheze iar, iar scorul devine 3-2 pentru Clinceni, iar Achim îşi număra în gândul profitul.
Ion Gheorghe i-a scos banii din buzunar lui Cosmin Achim
Numai că vine minutul 90+3, Ion Gheorghe, pe atunci doar un puşti, se încăpăţânează, driblează doi adversari, mingea este deviată şi intră în poartă: scor final 3-3! Adio bilet câştigător pentru Achim.
”Doamne. Incredibil. Sunt blestemat. Până în minutul 94 eram omul meciului”, îi scria Cosmin Achim iubitei sale, a doua, după meci.
Daniela, cea care îi împrumutase banii, era disperată: ”Acum la salariu îmi dai bani ca să îi pun în card că nu ştiu ce îţi fac. Îmi vine să plâng”.
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a abordat acest subiect și a anunțat că mai mulți fotbaliști sunt anchetați.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că Departamentul de integritate al FRF anchetează mai multe cazuri ale unor jucători suspectaţi că ar paria pe meciuri din campionatul intern.
“Sunt mai multe direcţii pe care lucrăm în zona de integritate. În primul rând, putem spune că avem o colaborare foarte bună cu cei mai importanţi parteneri din industria de betting din România.
Apoi avem o colaborare foarte bună cu instituţiile statului care au alte resurse la dispoziţie pentru a putea să ne sprijine în acest demers. O a treia direcţie pe care o utilizăm este aceea de a-i face pe jucători şi oficiali să înţeleagă că nu pot paria. Iar a patra direcţie este legată de direcţia de responsabilitate pe care o avem faţă de toţi jucătorii de pariuri. Toate anchetele care au fost în desfăşurare până acum confirmă faptul că ne interesează să avem un fotbal marcat de integritate.
Departamentul de integritate anchetează foarte multe cazuri la nivelul fotbalului. Din păcate, nu vă putem împărtăşi care sunt cazurile şi în ce faze de derulare se află. În cele mai multe dintre cazuri există o colaborare cu organele statului. În cele mai multe cazuri am beneficiat de sprijinul autorităţilor statului, pentru că şi resursele sunt cu totul altele”, a declarat Răzvan Burleanu.
El a precizat că la nivelul Ligii I, poate vorbi doar despre cazul jucătorului Cosmin Achim, legitimat până de curând la Petrolul Ploieşti, anchetat de Departamentul de integritate cu privire la implicarea sa în pariuri sportive,
“Nu vă pot spune câţi jucători din Liga I sunt anchetaţi în acest moment. În momentul de faţă vorbim doar de cazul Achim. Alte cazuri pe care le monitorizăm sunt în analiza Departamentului de integritate.
Dar acest lucru nu înseamnă mai multe cazuri pe care ne canalizăm astăzi faţă de anul trecut. Este un efort constant al departamentului de integritate, uneori este posibil să ai şi alerte false. Obiectivul nostru este să mergem să ne documentăm şi să vedem dacă se probează sau nu.
Nu înseamnă că dacă s-a deschis o anchetă, neapărat cineva trebuie să fie vinovat. Nu vă pot spune când se va soluţiona cazul Achim, pentru că nu sunt parte în acest proces de audieri. După aceste proceduri intrăm practic pe rolul comisiilor jurisdicţionale”, a completat Burleanu, cu ocazia anunţării încheierii unui contract de sponzorizare cu Casa Pariurilor la nivelul echipei naţionale de seniori şi a reprezentativelor U21 şi U20.
Jucătorul Cosmin Achim, legitimat până de curând la Petrolul Ploieşti, este anchetat de Departamentul de integritate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, privind implicarea sa în pariuri.
Jucătorul se consideră nevinovat.
În vârstă de 27 de ani, Achim a evoluat în cariera sa la echipele FC Voluntari, Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul Ploieşti.
CITESTE SI:
Dinamo – Timișoara I Bănățenii anunță că vor face totul pentru a o încurca pe Dinamo în ultima etapă
Mircea Rednic, la mare căutare: ”Vă pot asigura că nu este vorba de Seraing”
3 gânduri despre &8222;FABULOS! Reacţia lui Răzvan Burleanu în cazul fotbalistului-parior din Superligă&8221;