Campioana la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de cvadrupla câştigătoare a Ligii Campionilor TKW Kiel, scor 41-28 (19-11), în manşa tur din optimile Ligii Campionilor Machineseeker.

Principalii marcatori ai partidei au fost Kasparek 6 goluri, Kuduz 6, pentru Dinamo, respectiv Sagosen, Johansson şi Zarabec, câte 6 reuşite, pentru formaţia germană.
Dinamo va încerca să întoarcă scorul în returul programat miercuri, pe 29 martie, însă misiunea ”Dulăilor” este una extrem de dificilă.
Xavi Pascual, antrenorul lui Dinamo, a mărturisit la finalul partidei că ar fi fost imposibil pentru dinamoviști să obțină o victorie împotriva celor de la Kiel.
”Este realitatea, sunt anumite echipe care sunt peste nivelul nostru. Nu este același lucru să joci în optimi, ca atunci când joci în grupe. Nu am avut nici jumătate de șansă. Au jucat mai bine, s-au apărat incredibil, au alergat. A fost imposibil pentru noi, am dat totul. Au o echipă mai bună, trebuie să acceptăm lucrul ăsta.
Eu cred că suporterii sunt forța noastră, au jucat cu noi. Echipa a încercat să lupte. Am făcut tot ce am putut, dar nu putem concura cu o echipă de acest nivel. Avem nevoie să ne gândim ce e de făcut pentru a fi puțin mai aproape de ei”, a spus Xavi Pascual la finalul meciului.
Video I Gol marcat de Ali Zein în Dinamo – Kiel
Dinamo joacă pentru prima dată în fazele eliminatorii ale competiţiei.
THW Kiel a câştigat Liga Campionilor de patru ori (2007, 2010, 2012, 2020) şi a mai jucat patru finale, plus o medalie de bronz.
CITESTE SI:
“Dulăii”, învinși în tur al play-off-ului Ligii Campionilor
Om de afaceri, hotărât să investească la Dinamo: ”Am avut primele discuții”
Lovitură majoră pentru Nicolae Badea! Cercetat pentru fraudă
3 gânduri despre &8222;Handbal I Concluziile lui Xavi Pascual, după înfrângerea suferită de Dinamo în fața lui Kiel&8221;