“Dulăii”, învinși în tur al play-off-ului Ligii Campionilor

Susținută de 5.000 de fani din tribune, ”dulăii” au avut o seară complicată în Sala Polivalentă, miercuri seră și au fost învinși scor 28-41, de Kiel în turul play-off-ului pentru sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Dinamo n-a putut face față echipei cu 4 trofee ale Ligii Campionilor în palmares, iar la pauză, tabela indica scorul de 19-11 în favoarea germanilor.

Într-o atmosferă superbă făcută de suporterii dinamoviștii, elevii lui Xavi Pascual au început foarte bine partida și au deschis scorul, însă germanii și-au arătat valoarea, iar, la pauză, tabela arăta o diferență de opt goluri în favoarea lui Kiel.

Nu s-au schimbat prea multe după pauză, iar la finalul partidei, Dinamo a pierdut la diferență de 13 goluri.

Stanislav Kasparek și Ante Kuduz au fost cei mai buni marcatori ai lui Dinamo, cu câte șase goluri, însă au marcat și Alex Pascual (cinci goluri), Mohamed Shebib (trei goluri), Lazar Kukic (două goluri) și Eduardo Martinez (un gol).

Din partea celor de la THW Kiel, s-au remarcat Sander Sagosen (șase goluri), Eric Johansson (șase goluri), Miha Zarabec (șase goluri) și Rune Dahmke (cinci goluri).

Meciul retur dintre Kiel și Dinamo este programat miercuri, pe 29 martie.

CITESTE SI:

Om de afaceri, hotărât să investească la Dinamo: ”Am avut primele discuții”

Lovitură majoră pentru Nicolae Badea! Cercetat pentru fraudă

Amical pentru Dinamo cu o formație din Liga 1

3 gânduri despre &8222;“Dulăii”, învinși în tur al play-off-ului Ligii Campionilor&8221;

Lasă un răspuns