Video i Golgheterul ”haitei” a concluzionat victoria de la Dej. Ce spune despre UNICUL DERBY

Dinamo s-a impus cu scorul de 3-0 în deplasarea de la Unirea Dej.

A fost un meci în care spaniolii au făcut diferența. Dani Iglesias traversează o perioadă extraordinară din punct de vedere sportiv, a marcat o dublă și are deja 4 goluri în 2023. Mijlocașul central spaniol a vorbit la finalul partidei despre evoluție și despre șansele echipei la promovare.

”Nu a fost un meci ușor, a fost un meci greu, a fost 3-0, dar în final a fost dificil. Un teren greu, o echipă de luptători, am făcut și noi o treaba bună și plecăm cu 3 puncte de aici. E important, continuăm lupta pentru promovare.

E un drum lung, mai sunt 8 meciuri, dar suntem în luptă. Nu știi niciodată care sunt șansele, noi luăm fiecare meci în parte, a fost o situație grea, dar vom juca fiecare meci ca o finală, sperăm să câștigăm și să ajungem în prima ligă.

Sunt minunați fanii, când înscrii și sunt alături de noi, e un sentiment fantastic. Avem fani incredibili care ne susțin, tot sezonul au fost alături de noi, chiar și financiar, tot ce am avut nevoie. Până la meciul cu CSA, avem meciul cu Oțelul Galați, e un meci crucial vineri, ne concentrăm pe el”, a declarat Dani Iglesias la finalul partidei cu echipa comunală din Dej.

Video I Dani Iglesias la finalul partidei de pe ”Municipalul” din Dej

@doar_dinamo_official

Golgheterul ”haitei” a concluzionat victoria de la Dej

♬ original sound – Doar_Dinamo_Official – Doar_Dinamo_Official

Astăzi s-au pus în vânzare bilete pentru meciul cu Oțelul Galați!

Dinamoviștii se pregătesc de partida din etapa a 3-a, de pe teren propui cu Oțelul Galați.

Partida programată, vineri, 7 aprilie, se va juca pe stadionul Arcul de Triumf, de ora 20:30.

Clubul nostru de fotbal, a scos spre vânzare, tichetele de acces pentru această partidă. Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro.

PREȚURI BILETE:

Vip 2 și 3: 140 lei;

Vip 6: 120 lei;

Tribuna 1 (sectoare A, B și C) : 70 lei;

Tribuna 1 (sectoare E și E1) : 60 lei;

Tribuna 2 (sectoare K, L, M și N): 50 lei;

Tribuna 2 (sectoare J și J1): 40 lei;

Peluze : 25 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Vineri (07/04)

Interval orar: 14:00 – 21:15

Ținem să îi informăm pe căminarii din presa sportivă, că Dinamo și-a asigurat locul care duce la baraj. Înaintea partidei cu Unirea Dej, Dinamo ocupa locul 4 cu 32 de puncte.

În urma victoriei din frumosul Ardeal, echipa noastră are 35 de puncte și ocupă locul 4 în clasamentul ligii secunde.

Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după a doua etapă

  1. Poli Iași 44p;
  2. Steaua București 43p;
  3. Oțelul Galați 39p;
  4. DINAMO BUCUREȘTI 35p;
  5. Gloria Buzău 33p;
  6. Unirea Dej 32p.

Programul etapei a treia din Liga 2:

DINAMO – Oțelul | vineri, 7 aprilie, ora 20:30;

Gloria Buzău – Unirea Dej | sâmbătă, 8 aprilie, ora 12:30;

Steaua – Poli Iași | marți, 11 aprilie, ora 19:00.

Programul etapei a patra din Liga 2:

Oțelul – Gloria Buzău | joi, 13 aprilie, ora 20:00;

Poli Iași – Unirea Dej | sâmbătă, 15 aprilie, ora 14:15;

Steaua – DINAMO| luni, 17 aprilie, ora 18:00.

CITESTE SI:

Video I Oficialii lui Dej recunosc: ”Dinamo a fost mai bună din toate punctele de vedere”

Handbal I ”În campionat se pare că nu avem adversar”

Video I Ovidiu Burcă, prima reacție după victoria cu scor de neprezentare de la Dej

3 gânduri despre &8222;Video i Golgheterul ”haitei” a concluzionat victoria de la Dej. Ce spune despre UNICUL DERBY&8221;

Lasă un răspuns