Un posibil investitor își anunță interesul pentru Dinamo: ”Mă interesează în continuare”

Dinamo caută promovarea în Liga 1, iar acest lucru depinde și de situația financiară a clubului nostru.

Astfel, în mai multe rânduri, compania Red&White 2022 Management, care este acționar majoritar în Ștefan cel Mare, a anunțat că Dinamo s-a transformat din societate cu răspundere limitată (SRL) în societate pe acțiuni (SA) și va funcționa ca un holding. Informația a fost publicată în Monitorul Oficial.

Mai mult, Companie fiind administrată de Eugen Gheorghe Voicu și Andrei Nicolescu și care deține 80,77% din acțiunile lui Dinamo, au mai spus că așteaptă oameni potenți financiari, dornici să achiziționeze acțiuni în cadrul clubului.

După ce, Claudiu Florică și Bogdan Pavel au fost cooptați în structura societății cu 10 la sută din cota socială, fostul fostul partener de afaceri al lui Mutu, Adrian Marțian, anunță și acum că n-a abandonat ideea de a cumpăra Dinamo.

Omul de afaceri, Adrian Marțian a mai cochetat cu preluarea lui Dinamo după dispariția din peisaj a ”grupului Cortacero”.

”Eram și sunt încă pregătit să plătesc pentru a cumpăra clubul. Dar la momentul respectiv s-a opus Zăvăleanu. Mă înțelesesem deja cu avocații lui Negoiță, dar lucrurile au luat dintr-odată o turnură neașteptată. Dacă mi-aduc bine aminte, Mutu lucra atunci la Dinamo și probabil a discutat cu Negoiță pentru a bloca tranzacția.

Mă interesează în continuare să cumpăr Dinamo, dar să fiu unic acționar. Nu mai vreau să lucrez în niciun parteneriat. Dacă ar fi să mor, măcar să o fac pe mâna mea!”, a spus Adrian Marțian pentru Cancan.

Dinamo devine societate pe acțiuni

Companie fiind administrată de Eugen Gheorghe Voicu și Andrei Nicolescu și care deține 80,77% din acțiunile lui Dinamo, au anunțat că s-a transformat din societate cu răspundere limitată (SRL) în societate pe acțiuni (SA) și va funcționa ca un holding. Informația a fost publicată în Monitorul Oficial.

O altă decizie importantă luată de acționarii Eugen Voicu (66 de ani) și Andrei Nicolescu (47 de ani) a fost majorarea capitalului social, de la 10.000 de lei la 100.000 de lei, sumă corespunzătoare unui număr de 10.000 de acțiuni, fiecare având o valoare nominală de 10 lei. Pragul minim de capital social este de 90.000 lei pentru societățile pe acțiuni.

Potrivit specialiștilor, principalele motive de transformare din SRL în SA pot fi unele determinate de dezvoltarea activității, de necesitatea dotării societății cu un capital propriu mai mare, de necesitatea de a folosi lichiditățile societății pentru emiterea de obligațiuni, de oportunitatea de a da societății o imagine de o mai mare consistență în comparație cu imaginea pe care o poate oferi un SRL.

Prin urmare, acționarii lui Dinamo au împrumutat societatea care controlează clubul din Liga 2 cu suma totală de 575.000 de lei. Astfel: Eugen Voicu – 400.000 de lei, Andrei Nicolescu – 175.000 de lei.

În noile condiții, structura capitalului social al firmei Red&White este următoarea:

Eugen Voicu, deține 6.000 de acțiuni, cu o valoare nominală totală de 60.000 de lei, reprezentând 60% din capitalul social al societății.

Andrei Nicolescu, deține 4.000 de părți sociale, cu o valoare nominală totală de 40.000 de lei, reprezentând 40% din capitalul social al societății.

Acționarii au modificat și domeniul de activitate al firmei, precum și obiectul principal de activitate al acesteia. De asemenea, Eugen Voicu și Andrei Nicolescu au extins obiectul de activitate secundar al societății prin completarea acestuia cu obiecte de activitate care să reflecte noua orientare de afaceri a firmei.

La înființare, octombrie 2022, Red&White SRL avea trecută ca activitate principală consultanță consultanță pentru afaceri și management. Acum, după transformarea firmei în SA, acționarii lui Dinamo și-au setat ca principal domeniu de activitate ”Activități ale holdingurilor”. Activitățile sportive sunt trecute în plan secundar.

Avantaje pentru Dinamo

Principalele avantaje ale societăților de tip holding sunt de natură fiscală. Astfel, veniturile din dividende obținute de la societățile din grup, veniturile din evaluarea, reevaluarea, vânzarea acțiunilor sau părților sociale deținute de holding sunt neimpozabile. Condiția de bază este ca la data acestor tranzacții societatea de tip holding să dețină, pe o perioadă neîntreruptă de un an, minimum 10% din capitalul social al societăților din grup. De asemenea, același tratament fiscal îl au și veniturile obținute din lichidarea unei astfel de societăți.

CITESTE SI:

”Ne-a acuzat că suntem blatişti, că vindem meciul”

Ionel Dănciulescu, convins că Dinamo merită să promoveze

Se cunosc echipele din Liga 1 care vor juca barajele de promovare/retrogradare. Când are loc tragerea la sorți și când se joacă partidele

3 gânduri despre &8222;Un posibil investitor își anunță interesul pentru Dinamo: ”Mă interesează în continuare”&8221;

Lasă un răspuns