Dinamo va întâlni FC Argeș în barajul pentru promovare/menținere în Liga 1, iar fanii au cumpărat deja mii de bilete.

Înaintea partidei de pe Arena Națională, antrenorul celor de la FC Argeș, Bogdan Argeș Vintilă (51 de ani) a spus că Dinamo nu trebuie tratată cu superioritate și prevede o dublă manșă decisă de micile detalii.
”Nu este echipa pe care fals o promovează lumea. Este o echipă experimentată, cu tineri care pot deveni periculoși. Pare o înfrângere categorică ultima, cea de la Iași, dar am văzut jocul. Dacă eliminăm două greșeli personale putem spune că a fost un joc echilibrat.
Suntem în fața unui meci dificil, cu o echipă de tradiție care, indiferent de momentele grele în care se află, reușește să se ridice împreună cu suporterii. Suporterii sunt atuul lor!
Ne va aștepta o atmosferă infernală, dar deja am discutat cu jucătorii și le-am explicat, le-am și arătat pe video ce înseamnă Arena Națională plină cu suporterii lui Dinamo.
Suntem declarați favoriți pentru că suntem echipa din Liga 1. Consider că jocul o să fie foarte greu, dar totul depinde doar de noi. Dacă vom reuși să aplicăm ce am pregătit, vom avea un rezultat bun.
Jucătorii sunt la finalul unui sezon încărcat, cu foarte multe turbulențe. Sunt obosiți și mental, dar îmi doresc să terminăm cu fruntea sus și să rămânem în Liga 1”, a spus Bogdan Argeș Vintilă într-o conferință de presă.
Daniel Stanciu, înainte de barajul FC Argeș – Dinamo: ”Avem primă de peste 100.000 de euro”
Dinamo (locul 4 în Liga 2) și FC Argeș (locul 14 în SuperLigă) se vor înfrunta în dublă manșă pentru un loc în viitorul sezon al Ligii 1.
Turul este programat luni, 29 mai, de la ora 20:00, cu Dinamo gazdă. Returul va avea loc pe 3 iunie, la Pitești, ora 21:00.
Partida a fost prefațată și de Daniel Stanciu (53 de ani). Directorul executiv al celor de la FC Argeș. A dezvăluind la cât se ridică prima de obiectiv promisă alb-violeților.
Totodată, oficialul lui FC Argeș i-a pus în gardă pe jucători, raportându-se la performanța excelentă a lui Dinamo din derby-ul cu CSA Steaua, câștigat la scor de neprezentare, 3-0.
”E o dublă foarte grea, chiar dacă calculele hârtiei ne dau favoriți. Am urmărit mai multe jocuri, în special cel cu CSA Steaua, și mi-a plăcut foarte mult ambiția jucătorilor. Cu siguranță aportul suporterilor pe Național Arena luni și apoi la Pitești va fi un atu important pentru jucători.
Va fi dificil, spun că se joacă. Noi ne dorim să salvăm acest sezon, important este să rezolvăm jocurile cu Dinamo, să menținem echipa în Liga 1, apoi vom avea timp de analize.
Avem o primă importantă promisă de principalul sponsor al echipei. Peste 100.000 de euro în total. Este valabilă, rămâne în picioare”, a precizat Stanciu.
FC Argeș a prins in extremis locul de baraj, după ce a învins-o pe Petrolul în ultima etapă, 3-0, iar Chindia a călcat strâmb pe teren propriu cu FC Voluntari, 2-2. Dacă dâmbovițenii ar fi câștigat, piteștenii ar fi căzut direct în Liga 2.
Bilete pentru meciul cu FC Argeș
Clubul nostru de fotbal, a scos spre vânzare, tichetele de acces pentru această partidă. Acestea pot fi procurate online de pe platforma online bilete.ro, dar și de la casele de bilete.
PREȚURI BILETE:
Vip Roșu: 90 lei;
Vip ****: 60 lei;
Tribuna 2 Inel 1: 40 lei;
Family Zone: 10 – 40 lei;
Peluză inel 1 și 2: 19,48 lei.
Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadioanelor Dinamo și Arena Națională.
Programul caselor de bilete:
Duminică (28/05)
Interval orar: 10:00 – 18:00 (casele de bilete ale stadionului Dinamo);
Luni (29/05)
Interval orar: 13:00 – 20:45 (casele de bilete ale stadionului Arena Națională).
CITESTE SI:
Ovidiu Burcă, mesaj pentru dinamoviști înaintea barajului cu FC Argeș
2 gânduri despre &8222;Argeșenii puși în gardă de oficialii clubului: ”Va fi dificil!” Ce prime sunt promise&8221;