Marius Niculae, mesaj categoric după debutul lui Dinamo în noul sezon din Superliga

Dinamo a pierdut pe teren propriu în faţa Universităţii Craiova, scor 2-0, pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

evomag.ro

Dinamo a utilizat în partida de aseară, aproape aceiași echipa ca cea folosită sezonul trecut în Liga secundă, chiar dacă a transferat 6 jucători noi.

Chiar dacă rezultatul îi dezavantajează, ”câinii” au avut o evoluție peste așteptări în duelul cu ”CraiOlguța”. Partida a fost analizată de fostul jucător al lui Dinamo și al lui Sporting Lisabona, Marius Niculae (42 de ani).

”Un meci bun, având în vedere că marea majoritate a jucătorilor au fost în liga a doua până acum. O primă repriză foarte bună.

Eu zic că dacă marcau acel penalty rezultatul era altul. Dar, pentru primul meci la revenirea în Liga I eu sunt mulțumit de ce am văzut.

Ca echipă mi-au plăcut, au jucat foarte bine ca echipă, au pasat foarte bine, s-au mișcat foarte bine. Nu pot să fac nominalizări individuale”, a declarat Marius Niculae, pentru iAM Sport.

Cel poreclit ”Săgeată”, a vorbit și despre atmosfera creată de suporterii lui Dinamo care ajută mult echipa.

”Ca de obicei, la înălțime! Pentru mine sunt cei frumoși suporteri din Europa, alături de cei de la Sporting.

S-a văzut clar ajutorul lor dat și în meciul de aseară (n.r. luni). Au pus o presiune foarte mare pe cei de la Craiova.

Am ascultat la final declarațiile unor jucători de la Universitatea și spuneau că prima repriză s-au temut, au intrat temători. Cred că au contat mult și suporterii din tribună care cântă non-stop și își încurajează echipa”, a mai adăugat Niculae.

Dinamo – Universitatea Craiova, scor 0-2

Universitatea Craiova a început în forță meciul si a avut o ocazie mare de gol prin Alexandru Crețu în minutul 4, dar mingea a trecut peste poartă. Dinamo a încercat să-și impună jocul, dar nu a reușit să creeze ocazii clare de gol în prima repriză.

În repriza a doua, Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 54 prin Andrei Ivan, care a transformat un penalty obținut de Mitriță după un fault al portarului lui Dinamo. Momentul-cheie al meciului s-a petrecut în minutul 58, când Dinamo a primit și ei un penalty. Ahmed Bani a executat lovitura de la 11 metri, însă portarul Universității Craiova, Laurențiu Popescu, a respins mingea.

Pe finalul meciului, în minutul 90+5, Universitatea Craiova a stabilit scorul final de 2-0 prin golul marcat de Markovic, după o pasă decisivă a lui Mitriță.

Echipele de start

DINAMO: A. Golubovic – G. De Moura, Giafer, Bena, Amzăr – N. Roșu, Larrucea, D. Iglesias, Ghezali – A. Bani, Abdallah;

U Craiova: I. Popescu – Borța, Zajkov, R. Silva, N. Bancu – Al. Crețu, Screciu – A. Ivan, Roguljic, Mitriță – A. Trică.

Lista plecărilor din Ștefan cel Mare

Pe rând, Dinamo a renunțat la mai mulți fotbaliști care au făcut parte din lotul de jucători care au participat în singurul sezon din istoria clubului în liga secundă.

• Alin Șerban s-a întors la Mioveni după ce i-a expirat împrumutul;

• Alin Demici la Rapid;

• Denis Oncescu a fost trimis la Concordia Chiajna, însă rămâne, până în 2025, sub contract cu Dinamo;

• În timp ce Marius Tomozei, jucător exilat la juniori în urma grevei din pauza de iarnă, s-a despărțit de echipa noastră la 30 iunie, atunci când i-a expirat înțelegerea.

Noi veniți la Dinamo

• Hakim Abdallah;

• Adnan Golubovic;

• Goncalo Gregorio;

• Denis Politic;

• Cristi Costin;

• Kevin Ciubotaru (momentan nu a fost prezentat de club).

CITESTE SI:

Remarcații lui Andrei Nicolescu în Dinamo – CSU Craiova

Andrei Nicolescu știe cauza înfrângeri lui Dinamo în duelul cu U Craiova

Ionuț Lupescu a făcut analiza meciului Dinamo – Craiova

2 gânduri despre &8222;Marius Niculae, mesaj categoric după debutul lui Dinamo în noul sezon din Superliga&8221;

Lasă un răspuns