Dinamo a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii.

Pe Arena Naţională, Dinamo şi Poli Iaşi s-au anulat reciproc, fără să ofere multe ocazii de gol.
Ambele echipe aveau nevoie de victorie, însă rezultatul final a fost unul alb, 0-0.
În urma acestui rezultat, Dinamo București a ajuns la 8 meciuri la rând fără victorie în campionat, iar situația din clasament.
La finalul partidei disputate pe cel mai mare stadion al țării, Ovidiu Burcă (43 de ani), antrenorul lui Dinamo, s-a arătat dezamăgit de faptul că elevii săi nu au reușit să obțină cele 3 puncte din meciul cu Poli Iași.
”Ca o primă impresie, am avut câteva situații de poartă, am împins jocul spre poarta lor. Simt că pe jucători îi apasă situația, văd prea multă crispare. Tribunele au contestat jocul, iar asta s-a văzut în exprimarea noastră. I-am simți pe băieți puțin crispați. Ne-a lipsit golul, am avut câteva situații și șuturi, dar, din păcate, tot n-am reușit să înscriem.
E un mare plus că n-am luat gol, mai ales că jucam împotriva unei echipe bune, cu o tranziție foarte bună. Am împins meciul către poarta lor și sunt mulțumit că n-am luat gol. Sunt mulțumit de acest aspect, rămâne plusul după acest meci”, a spus Ovidiu Burcă, la flash-interviul de după partidă.
De asemenea, Ovidiu Burcă a susținut că rezultatele negative înregistrate în prezent de Dinamo vin pe fondul mai multor probleme pe care clubul le-a întâmpinat în starul sezonului.
”Eu am avut o situație foarte complexă de gestionat. Am avut restricție la transferuri, jucătorii au venit pe parcurs, am avut acele meciuri infernale la început, plus că niciodată n-am reușit să aliniem cel mai bun prim 11. S-a pierdut încrederea, s-au pierdut meciuri, dar eu cred că echipa are capacitatea de a întoarce situația”, a mai spus Burcă.
Suporterii lui Dinamo au răbufnit la finalul meciului cu Iașul
La finalul partidei de pe Arena Națională, jucătorii și staff-ul lui Dinamo au mers să salute galeria, moment în care o parte a fanilor a început să strige “Demisia, demisia!”.
Antrenorul Ovidiu Burcă, la o distanță ceva mai mare de suporteri decât jucătorii, a părut dezamăgit, cu capul în pământ.
La meciul dintre Dinamo București și Politehnica Iași, au asistat 6.820 de fani.
Întrebat fiind despre răbufnirea fanilor dinamoviști care i-au cerut demisia la finalul partidei, antrenorul lui Dinamo a susținut că este normal ca acest lucru să se întâmple, mai ales la un club ca Dinamo.
”Când pierzi, ești un pic singur, ca antrenor. Oamenii și-au pierdut răbdarea, toată lumea vrea ca echipa să câștige. Suporterii nu sunt obișnuiți ca echipa să piardă. Repet, eu cred că echipa are capacitatea de a întoarce situația.
(n.r. vei mai continua munca la Dinamo?) Da. Am apărut în fotbalul românesc și vreau să propun altceva. Dincolo de întrebarea dacă sunt un antrenor bun sau rău, vreau să rămân un om bun. Nu vreau să mă abat nicio secundă de la drumul meu”, a declarat Ovidiu Burcă, la finalul partidei cu Poli Iași.
Programul ”câinilor” în următoarele trei etape
Etapa 2 din Cupa României, grupa C
Vineri, 3 noiembrie
Ora 20:30
FC Bihor – DINAMO
Etapa 15 din Superliga
Luni, 6 noiembrie
Ora 18:00
UTA Arad – DINAMO
Etapa 16 din Superliga
Duminică, 12 noiembrie
Ora 16:00
Universitatea Craiova – DINAMO BUCUREȘTI
CITESTE SI:
Suporterii lui Dinamo au răbufnit la finalul meciului cu Iașul
2 gânduri despre &8222;Ovidiu Burcă: ”Nu mă abat de la drumul meu”. Ce spune de demisia cerută de fanii lui Dinamo&8221;