Video I Dinamo sărbătorește cea mai importantă calificare din istoria clubului

Legendele dinamoviste se întâlnesc, astăzi, pentru a sărbători 40 de ani de la cea mai importantă calificare din istoria clubului.

Pe 2 noiembrie se împlinesc 40 de ani de când Dinamo elimina din Cupa Campionilor Europeni pe Hamburg, deținătoarea Cupei Campionilor Europeni la acea dată.

În toamna lui 1983, ”câinii” conduși de Dumitru Nicolae Nicușor și Cornel Dinu au întâlnit, în Cupa Campionilor Europeni, deținătoarea trofeului. În prima manșă a turului 2, alb-roșii s-au impus cu un scor neașteptat, o victorie clară, 3-0, într-un meci disputa pe fostul stadion ”23 August”, actual Arena Națională.

Golurile dinamoviștilor au fost marcate de Ionel Augustin, Costel Orac, respectiv Gigi Mulțescu.

Din păcate, autorul golului de 3-0, Gheorghe Mulțescu nu va fi prezent la sărbătoarea anunțată de coechipierii săi pentru că sănătatea nu îi mai permite să iasă în public.

Generația lui Dinamo din 1983-1984, se adună joi, 2 noiembrie, la ora 16:00, la restaurantul Grill Verdeței 5 din București, alături și de ”câini roșii” din toate generațiile, pentru a sărbători 40 de ani de la cea mai mare importantă performanță europeană din istoria lui Dinamo.

Revenind la legendarul jucător și antrenor din Ștefan cel Mare, Gheorghe Mulțescu nu va fi prezent la sărbătoarea anunțată de coechipierii săi pentru că sănătatea nu îi mai permite să iasă în public. Fiul său, Cătălin a dezvăluit, cauza absenței sale.

”Nu se pune problema ca tata să mai meargă pe stadion la meciurile lui Dinamo sau la evenimentele organizate de Dinamo. Vreau ca suporterii să rămână cu imaginea lui din teren sau de pe banca echipei, de fotbalist și de antrenor care a făcut totul pentru club.

Chiar zilele astea am fost invitați de generația Hamburg la o petrecere, pe 2 noiembrie, când se împlinesc 40 de ani de la cea mai mare performanță a lui Dinamo.

Am discutat cu Cornel Țălnar… cu Marin Dragnea… cu toți… îmi pare rău, dar nu e cazul ca tata să mai apară la evenimente publice. Noi, cei din familie, vom avea grijă de el. Am auzit tot felul de zvonuri, de vorbe aiurea și vreau să le pun punct. Să fie foarte clar pentru toată lumea: tata nu va ajunge niciodată la azil atâta timp cât ne are pe noi, pe mama, pe sora mea, Ioana și pe mine. Punct!”, a anunțat Cătălin Mulțescu.

Fostul mijlocaș și antrenor dinamovist suferă de cumplita boală Alzheimer și starea sa se agravează de la o zi la alta. Boala afectează integritatea sistemului nervos central şi perturbă funcţiile cognitive, memoria, orientarea, gândirea coerentă și capacitatea de concentrare.

Dinamo, în sărbătoare!

19 octombrie 1983, București

Stadion ”23 August”, spectatori 80.000

Dinamo – Hamburger SV 3-0 (1-0)

Au marcat: Augustin (28’), Mulțescu (60’) și Orac (81’)

Dinamo: Moraru – Rednic, I. Andone, Al. Nicolae, I. Marin – Mulțescu, Dragnea, Custov – Țălnar (67’ Movilă), Augustin, Orac.

Antrenor: Dumitru Nicolae Nicușor.

Hamburger SV: Stein – Kaltz, Hieronymus, Jacobs, Schroeder (26’ Hansen) – Hartwig, Rolff, Groh, Magath – Schatzschneider, Milewski.

Antrenor: Ernst Happel.

2 noiembrie 1983, Hamburg

Stadion ”Volksparkstadion”, spectatori: 55.000

Hamburger SV – Dinamo 3-2 (1-0)

Au marcat: Jacobs (45’, 56’), von Heesen (62’) / Țălnar (86’), Mulțescu (89’)

Hamburger SV: Uli Stein – Kaltz (57’ von Heesen), Hieronymus, Jakobs, Wehmeyer – Hartwig, Rolff, Groh, Felix Magath – Schatzschneider, Wuttke .

Antrenor: Ernst Happel.

Dinamo: Moraru – Rednic, Andone, Al. Nicolae, I. Marin, N. Stănescu – Mulțescu, Dragnea, Custov – Movilă (65’ Țălnar), Orac.

Antrenor: Dumitru Nicolae Nicușor.

Video I DINAMO – SV Hamburg 3:0

C.V – Gheorghe Mulțescu

• 72 de ani va împlini Gheorghe Mulțescu pe 11 noiembrie

• 29 de goluri a marcat Gigi Mulțescu în cele 132 de meciuri jucate pentru Dinamo, în perioada 1979-1985

• 5 trofee a câștigat Gigi Mulțescu în tricoul lui Dinamo: 3 titluri de campion (1982, 1983 și 1984) și 2 Cupe ale României (1982 și 1984)

• 5 mandate a adunat Gheorghe Mulțescu ca antrenor principal al lui Dinamo (1990-1991, 2008, 2013, 2020, 2021)

CITESTE SI:

Constantin Nica revine în fotbal. Vezi cu ce echipă s-a înțeles

Zăvăleanu nemulțumit de parcursul sportiv a lui Dinamo: ”Ar fi foarte greu de suportat de dinamoviști”

A fost stabilit stadionul pe care se va disputa meciul Dinamo – FCSB. În ce dată se vor duela cele două

Un gând despre &8222;Video I Dinamo sărbătorește cea mai importantă calificare din istoria clubului&8221;

Lasă un răspuns