Ionuţ Nedelcearu, fundaşul de 21 de ani, crescut de Dinamo a debutat duminică în campionatul Rusiei, jucând 90 de minute în remiza noii sale echipe, Ufa, cu Dinamo Moscova, 1-1. Într-un interviu, internaţionalul de tineret, a vorbit despre modul în care s-a adaptat la Ufa, dar și despre convocarea în premieră la prima reprezentativă. "Adaptarea … Continuă să citești Nedelcearu a debutat în Rusia | Ce spune despre situaţia de la Dinamo
Dănuţ Lupu îl contestã pe Negoiţã: „Îmi pare rău că am tăcut!”
Dinamo a terminat sezonul pe locul 8 și a ratat calificarea în play-off, după ce a pierdut în ultima etapă, 2-0 cu Astra. Dănuț Lupu, fost jucător la Dinamo și actual scouter al clubului, îl acuzã pe patronul Ionuț Negoiță că a greșit când a vândut mai mulți jucători în plin campionat. "Voi credeţi că … Continuă să citești Dănuţ Lupu îl contestã pe Negoiţã: „Îmi pare rău că am tăcut!”
Continuă disputa dintre Gabriel Răduţă şi Rednic | Răduţă a răspuns acuzaților „Puriului”
Mircea Rednic, fost antrenor la Dinamo, a vorbit despre decizia lui Ionuț Negoiță de a-l aduce pe Florin Bratu pe postul de tehnician al primei echipe, afirmând că cel mai mare contestatar al ex-atacantului s-a transformat acum în cel mai mare susţinător. Rednic s-a referit la Gabriel Răduţă, şeful Centrului de Copii şi Juniori de … Continuă să citești Continuă disputa dintre Gabriel Răduţă şi Rednic | Răduţă a răspuns acuzaților „Puriului”
AUDIO | Florin Bratu se pregăteşte de debutul pe banca lui Dinamo: „Va fi primul meu meci oficial, cu siguranta va fi o provocare”
A venit momentul debutului, și ce debut!, pentru Florin Bratu. Prima reprezentație la nivel înalt a antrenorului de 38 de ani, tocmai într-o confruntare vitală. "Mitraliera" dezvăluie că e greu să-i motiveze pe jucători şi că atmosfera la echipă nu e cea mai bună după ratarea play-off-ului. https://www.mixcloud.com/sptfm/sport-total-fm-florin-bratu-4-mar-2018/ Florin Bratu: "Va fi primul meu meci … Continuă să citești AUDIO | Florin Bratu se pregăteşte de debutul pe banca lui Dinamo: „Va fi primul meu meci oficial, cu siguranta va fi o provocare”
Un fost rival al „câinilor” regretă absența dinamoviştiilor din play-off-ul Ligii I
Dinamo trece printr-o perioadă grea, iar tehnicianul lui Kayseripor, Marius Şumudică a vorbit despre situaţia de la club şi noul antrenor, Florin Bratu. Rapidist convins, Șumudică a avut un mesaj special și pentru fanii lui Dinamo, impresionat de coregrafia și de atmosfera pe care aceștia au făcut-o la marele derby cu FCSB, încheiat la egalitate, … Continuă să citești Un fost rival al „câinilor” regretă absența dinamoviştiilor din play-off-ul Ligii I
Prima reactie a oficialilor lui Dinamo despre o posibila venire a lui Rat in Stefan cel Mare
Fostul căpitan al naționalei, Răzvan Raţ, 36 de ani, și-a încheiat la începutul lunii februarie contractul cu formaţia spaniolă de Liga a II-a, Rayo Vallecano și se antrenează din această săptămână, sub comanda lui Florin Bratu, la Dinamo. Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo, a vorbit despre o eventuală revenire în Liga 1, a … Continuă să citești Prima reactie a oficialilor lui Dinamo despre o posibila venire a lui Rat in Stefan cel Mare
Nemec şi-a luat concediu medical
Atacantul dinamovist, Adam Nemec a efectuat un RMN și a aflat că a suferit o ruptură musculară, urmând să stea o lună departe de gazon. Noul tehnicianul Florin Bratu, are şi alte probleme de lot înaintea meciului de marți din Bănie cu U Craiova, din sferturile de finală ale Cupei României. În afara lui Nemec, … Continuă să citești Nemec şi-a luat concediu medical
Razvan Rat la Dinamo | Primele reactii: „L-am primit cu bratele deschise”
Răzvan Raț a surprins pe toată lumea după ce, fostul rapidist, a ales să se antreneze cu Dinamo, iar antrenorul principal al lui Dinamo, Florin Bratu a explicat situația în care se află fostul internațional român, rămas liber de contract după despărțirea de Rayo Vallecano. "Ne știm de 20 de ani, am fost colegi la … Continuă să citești Razvan Rat la Dinamo | Primele reactii: „L-am primit cu bratele deschise”
Mutu are incredere in Bratu | Atac direct la Negoita: „Conducerea n-are valoare de Dinamo”
Adrian Mutu, fost director general la Dinamo intervenit telefonic la o emisiune sportivă, unde a continuat disputa cu oficialii clubului din Ștefan cel Mare, după ce a fost criticat de Alexandru David, președintele lui Dinamo. "Eu și Cosmin avem o mică parte din vină. Dar noi am lăsat echipa pe 7 și a terminat sezonul … Continuă să citești Mutu are incredere in Bratu | Atac direct la Negoita: „Conducerea n-are valoare de Dinamo”
Mutu si Contra sunt vazuti drept principalii vinovati de catre un fost dinamovist
Nu doar conducerea lui Dinamo îi găseşte vinovaţi pe Mutu şi Contra pentru situaţia de la echipă, fostul atacant al lui Dinamo, Claudiu Vaişcovici, a comentat situația actuală a clubului din şoseaua Ştefan cel Mare. ”Mutu şi Contra au făcut Dinamo terci! Asta e Dinamo acum. Au avut mână liberă şi au făcut-o lată. E … Continuă să citești Mutu si Contra sunt vazuti drept principalii vinovati de catre un fost dinamovist