VIDEO | Dinamo o învinge pe Steaua şi îşi ia revanşa pentru meciul pierdut în Cupă

Dinamo și-a luat revanșa în fața Stelei după ce pierduse acum zece zile, 25-26, în semifinalele Cupei României, la Focșani. "Dulăii" au câștigat de această dată fără probleme meciul din etapa a 23-a, deși nu i-a avut pe teren pe Bannour și Savenco. Antrenorul Constantin Ștefan a rulat însă tot lotul și Dinamo a câștigat … Continuă să citești VIDEO | Dinamo o învinge pe Steaua şi îşi ia revanşa pentru meciul pierdut în Cupă

Reacţia Federaţiei Române de Handbal după incidentele de la Focşani

Partida dintre Steaua şi Dinamo din semifinalele Cupei României la handbal masculin, a fost precedată de violenţele dintre suporteri, care au pătruns pe teren şi au fost evacuaţi de Jandarmie, 450 de fani ajungând apoi la Poliţie pentru a fi interogaţi. Suporterii celor două echipe au primit interdicţie de a asista la meciurile de duminică. … Continuă să citești Reacţia Federaţiei Române de Handbal după incidentele de la Focşani

HANDBAL | Daniel Georgescu, acuză FRH și își anunță retragerea

Daniel Georgescu, fost vicepreşedinte al FR de Handbal şi creatorul ”New Dinamo”, clubul care a reprezintat în ultimii ani România în Liga Campionilor, acuză Federaţia Română de Handbal, pentru modul în care a organizat Final Four-ul Cupei României. Mai mult, dinamovistul, a anunţat că se retrage din handbal după evenimentele din weekend, petrecute la Focșani. … Continuă să citești HANDBAL | Daniel Georgescu, acuză FRH și își anunță retragerea

VIDEO | Ovidiu Semen  reacţionează după incidentele de la Focșani:  ”Cum au cumpărat steliştii atâtea bilete?”

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti a câştigat, duminică, medalia de bronz a Cupei României, după ce a învins în finala mică a Turneului Final Four de la Focşani, formaţia CSM Focşani, scor 32-30 (14-14). Trofeul fiind cucerit de Poli Timişoara, după ce a învins-o în finală pe CSA Steaua București cu scorul de 31-27 … Continuă să citești VIDEO | Ovidiu Semen  reacţionează după incidentele de la Focșani:  ”Cum au cumpărat steliştii atâtea bilete?”

VIDEO | Bătaie pe parchetul din Focșani

Derby-ul Dinamo – Steaua, de sâmbătă seară, din semifinalele Cupei României la handbal masculin, a început cu o întârziere de 90 de minute, din cauza violențelor din sală. Înainte de startul partidei, ultrașii de la Steaua și Dinamo s-au luat la bătaie chiar pe parchetul Sălii Polivalente din Focșani. Jandarmii au intervenit și ca deobicei, au folosit … Continuă să citești VIDEO | Bătaie pe parchetul din Focșani

Interes major, pentru turneul Final Four al Cupei României: „Venim la Focşani cu o singură dorinţă”

Handbaliştii de la Dinamo au pierdut derby-ul cu CSM la un singur gol diferenţă, 23-24. Aceasta, a fost prima înfrângere suferită în campionat de echipa antrenată de Constantin Ştefan după 6 victorii consecutive. Pentru Dinamo urmează un nou derby, de data această în semifinalele Cupei României, unde o vor întâlni pe marea rivală Steaua. Prima … Continuă să citești Interes major, pentru turneul Final Four al Cupei României: „Venim la Focşani cu o singură dorinţă”

Primăria capitalei, negociază cu Nicolae Badea: „Vrem să modernizăm baza sportivă”

Vești noi pentru fanii alb-roșilor vin în legătură cu dorința supremă: "VREM STADION!". Primăria Sectorului 2 al Capitalei negociază cu fostul acționar dinamovist Nicolae Badea pentru a renunța la drepturile asupra bazei sportive din Ștefan cel Mare. Autoritățile locale promit construirea unui stadion modern, în valoare de 30 de milioane de euro. "Nu vrem ca … Continuă să citești Primăria capitalei, negociază cu Nicolae Badea: „Vrem să modernizăm baza sportivă”

Clubul Dinamo ia atitudine după publicația celor de la gsp

George Cosac, președintele CS Dinamo, a oferit un răspuns la articolul penibil, scris de un funcționar al gazetei sporturilor. "George Cosac, a oprit pentru moment proiectul noii arene din Ștefan cel Mare". Clubul nostru a reacționat rapid și anunță că așa zișii gazetari, fac o eroare enormă. Vă vom relata anunțul CS Dinamo: "În urma … Continuă să citești Clubul Dinamo ia atitudine după publicația celor de la gsp

FOTO | Saeid Heidarirad, nu uită partida cu Lisabona

Cel mai bun portar din Liga Zimbrilor, regretă un singur lucru. Iranian a transmis un mesaj suporterilor dinamoviști și nu numai, după ce Dinamo a ratat calificarea în optimile Ligii Campionilor la handbal masculin. "Dulăul" a publicat pe un site de socializare, un mesaj motivoțial. "Singurul lucru pe care-l ai în viață, fără să incerci, … Continuă să citești FOTO | Saeid Heidarirad, nu uită partida cu Lisabona

BOMBĂ | Simona Halep susține Dinamo

Interes enorm pentru returul din play-off-ul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, la handbal, între Dinamo și Sporting Lisabona. "Dulăii" se vor duela cu Sporting Lisabona în play-off-ul optimilor de finală ale Champions League, la handbal, joi, 28 februarie, de la ora 20.00, iar “câinii” lui Ștefan Constantin vor avea parte de spectatori de lux … Continuă să citești BOMBĂ | Simona Halep susține Dinamo