Iulian Mihăescu, reacționează după conflictul avut la meciul cu Dej

Finalul disputei dintre Dinamo și Unirea Dej (0-0) din play-off-ul ligii secunde a fost unul cu scântei. Jucătorii și staff-urile celor două echipe s-au ”încăierat” pe gazon, iar spiritele s-au calmat abia după intervenția stewarzilor. Animozitățile dintre cele două tabere au început pe final de meci, când dinamoviștii, care erau în goana după golul victoriei, … Continuă să citești Iulian Mihăescu, reacționează după conflictul avut la meciul cu Dej

Dinamo în plină formare, atât ca lot, cât şi ca staff: “Știu că mă presează timpul”

Dinamo începe să se organizeze pentru startul ligii secunde. Ajunsă în Liga 2, pentru prima dată în istoria de 74 de ani și după o perioadă de incertitudine, lucrurile au început să se miște la Dinamo. Vlad Iacob a fost instalat în funcția de administrator special acum două săptămâni, iar, următoarea zi, Ovidiu Burcă a … Continuă să citești Dinamo în plină formare, atât ca lot, cât şi ca staff: “Știu că mă presează timpul”

Obiectiv asumat de Răzvan Zăvăleanu înaintea debutului în Liga 2

În perioada de incertitudini în care Dinamo nu avea administrator special, dar nici antrenor principal confirmat, Răzvan Zăvăleanu era cel care mai putea oferi informații utile dinspre echipă. Acum lucrurile au început să se miște la Dinamo. Vlad Iacob a fost instalat în funcţia de administrator special, iar, următoarea zi, Ovidiu Burcă a fost prezentat … Continuă să citești Obiectiv asumat de Răzvan Zăvăleanu înaintea debutului în Liga 2

Dinamo, un ultim meci de pregătire înaintea startului din Liga 2

Dinamo se pregătește de startul în viitoarea ediție a ligii secunde. Dinamo dispută în această dimineață un nou meci amical, al 6-lea test de pregătire al perioadei de vară. Dinamo a pierdut primele 3 meciuri de pregătire, împotriva divizionarelor secunde, Concordia Chiajna (0-1), Unirea Slobozia (0-5) și Fcsb II Clinceni (1-3). Odată cu numirea noului … Continuă să citești Dinamo, un ultim meci de pregătire înaintea startului din Liga 2

Florin Prunea, nemulțumit de discursul lui Vlad Iacob

Florin Prunea

Dinamo începe să se organizeze pentru startul ligii secunde. Ajunsă în Liga 2, pentru prima dată în istoria de 74 de ani și după o perioadă de incertitudine, lucrurile au început să se miște la Dinamo. Vlad Iacob a fost instalat în funcţia de administrator special, iar, următoarea zi, Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial … Continuă să citești Florin Prunea, nemulțumit de discursul lui Vlad Iacob

Cristi Pulhac, despre diferența dintre generații: ”Îmi pare rău pentru ei”

Dinamo începe să se organizeze pentru startul ligii secunde. Ajunsă în Liga 2, pentru prima dată în istoria de 74 de ani și după o perioadă de incertitudine, lucrurile au început să se miște la Dinamo. Vlad Iacob a fost instalat în funcţia de administrator special, iar, următoarea zi, Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial … Continuă să citești Cristi Pulhac, despre diferența dintre generații: ”Îmi pare rău pentru ei”

Ovidiu Burcă a ales căpitanul lui Dinamo: “Așa am decis eu”

Dinamo începe să se organizeze pentru startul ligii secunde. La finele săptămânii trecute, Dinamo şi-a prezentat oficial noul antrenor, pe Ovidiu Burcă (42 de ani), iar acesta i-a adus alături de el pe Sorin Colceag și Iulian Mihăescu, ca ”secunzi”, în funcția de antrenor cu portarii, pe Vicențiu Dragomir și pe Florin Marin, pe postul … Continuă să citești Ovidiu Burcă a ales căpitanul lui Dinamo: “Așa am decis eu”

Vlad Iacob, noi detalii administrative: ”Voi semna contractul chiar astăzi”. Ce transferuri pregătește

Lucrurile au început să se miște la Dinamo, mai ales că echipa noastră are acum un administrator special, în persoana lui Vlad Iacob. Tânărul de doar 34 de ani l-a succedat în funcție pe Iuliu Mureșan. ”Câinii” au și antrenor, Ovidiu Burcă, asta după ce în startul pregătirii această funcție a fost îndeplinită mai întâi … Continuă să citești Vlad Iacob, noi detalii administrative: ”Voi semna contractul chiar astăzi”. Ce transferuri pregătește

Vlad Iacob îi răspunde lui Iulian Mihăescu după acuzațiile făcute

La finele săptămânii trecute, Dinamo şi-a prezentat oficial noul antrenor, pe Ovidiu Burcă (42 de ani), iar acesta i-a adus alături de el pe Corin Colceag, ca ”secund”, și pe Florin Marin, pe postul de consilier. Mișcarea l-a deranjat pe Iulian Mihăescu, fostul antrenor interimar al lui Dinamo, care a acuzat noua conducere de lipsă … Continuă să citești Vlad Iacob îi răspunde lui Iulian Mihăescu după acuzațiile făcute

Legendele sunt așteptate alături de Dinamo: ”Mi-aș dori să lucrez cu el”

Dinamo are nevoie de unitate și lăsate toate orgoliile și interesele personale deoparte. Noua conducere a lui Dinamo își dorește readucerea în prim-plan a oamenilor care au făcut istorie pentru clubul nostru, iar acest anunț a fost făcut de Vlad Iacob, noul administrator special al ”câinilor”. Vlad Iacob a precizat și că-și dorește că Ionel … Continuă să citești Legendele sunt așteptate alături de Dinamo: ”Mi-aș dori să lucrez cu el”