”Cu toții ne dorim să facem o mare familie”

Între Clubul Sportiv și cel de fotbal Dinamo București, există o relație strânsă și acest lucru se poate vedea cu ochiul liber și în sala Dinamo. Acolo unde suporterii dinamoviști vin de la fotbal pentru a susține și celelalte secții sportive, iar comunicarea este una EXCELENTĂ! Între Clubul Sportiv Dinamo și SC Dinamo 1948 SA, … Continuă să citești ”Cu toții ne dorim să facem o mare familie”

Ovidiu Burcă nu e dezamăgit de startul de sezon

Dinamo nu are parte de un start nou de sezon prea fericit și după patru etape scurse în Superliga, ocupă ultimul loc, cu un singur punct și un golaveraj dezastruos, goluri marcate și opt primite. Trebuie luat în calcul și programul pe care ”câinii” l-au avut în primele etape. Astfel, tehnicianul lui Dinamo, Ovidiu Burcă … Continuă să citești Ovidiu Burcă nu e dezamăgit de startul de sezon

CONFIRMAT! Accidentarea lui Ghezali este una serioasă. Cât timp va sta pe tușă

Lamine Ghezali (24 de ani), a lipsit de la Dinamo în ultimele meciuri, fiind folosit de Ovidiu Burcă numai în primele două etape din Superliga, cu Universitatea Craiova (0-2) și FCSB (1-2). Astfel, în partida de mâine seară, contra celor de la FC Botoșani, pentru Lamine Ghezali ajunge la 3 absențe consecutive din lotul lui … Continuă să citești CONFIRMAT! Accidentarea lui Ghezali este una serioasă. Cât timp va sta pe tușă

Ovidiu Burcă îi dă replica lui Valeriu Iftime

Dinamo caută prima victorie de la revenirea în SuperLiga. ”Câinii” primesc vizita lui FC Botoșani, luni, 14 august, de la ora 20:30, în meciul care închide etapa a 5-a. Echipa noastră a obținut primul punct, iar Ovidiu Burcă a anunțat înaintea duelului cu moldovenii că situația de la echipă s-a îmbunătățit. ”Ne va aștepta un … Continuă să citești Ovidiu Burcă îi dă replica lui Valeriu Iftime

Ovidiu Burcă, înaintea duelului cu Botoșani: ”Ne va aștepta un meci mai dificil”

Dinamo se pregătește de partida cu FC Botoșani și implicit să înregistreze prima victorie din noul sezon din Superliga. Înaintea partidei de luni, de la ora 20:30, de pe Arcul de Triumf, tehnicianul lui Dinamo a susținut o conferință de presă în care a prefațat duelul cu moldovenii. ”Ne va aștepta un meci mai dificil, … Continuă să citești Ovidiu Burcă, înaintea duelului cu Botoșani: ”Ne va aștepta un meci mai dificil”

Ovidiu Burcă, mulțumit de venirea lui Began

Vineri, Dinamo a anunțat transferul portarului Răzvan Began (26 de ani), rămas liber de contract după despărțirea de FC Botoșani. Goalkeeper-ul este cel de-al nouălea transfer al verii pentru ”Câinii roșii”, după: Denis Politic, Goncalo Gregorio, Hakim Abdallah, Josue Jamowoo, Adnan Golubovic, Christian Ilic, Lucas și Cristian Costin. Ovidiu Burcă a fost mulțumit că s-a … Continuă să citești Ovidiu Burcă, mulțumit de venirea lui Began

Video I Concluziile lui Ionuț Lupescu la debutul în noul sezon a lui Dinamo

Ionuț Lupescu (54 de ani), fostul jucător din Ștefan cel Mare și fost internațional român a analizat debutul clubului din Ștefan cel Mare. ”Kaizerul” a făcut o analiză a situației actuale de la Dinamo, dar și de momentele mai puțin plăcute din startul sezonului trecut, în care situația ”câinilor” era foarte complicată. ”Surprins de promovarea … Continuă să citești Video I Concluziile lui Ionuț Lupescu la debutul în noul sezon a lui Dinamo

Plan-surpriză gândit de Ovidiu Burcă! Pe cine se va baza în sezonul actual

Ovidiu Burcă (43 de ani), este tehnicianul care i-a debutat și în Liga 2, în meciul Dinamo - Unirea Constanța 6-0, în februarie 2023, gemenilor Irimia. Antrenorul lui Dinamo, a declarat că se gândește să le ofere debutul și în Superliga, celor doi jucătorilor pe care îi consideră de mare perspectivă. Alex este mijlocaș central, … Continuă să citești Plan-surpriză gândit de Ovidiu Burcă! Pe cine se va baza în sezonul actual

Cauza plecării lui Alexandru Pop de la Dinamo

Alexandru Pop (30 de ani) a fost unul dintre cei care au impresionat la Dinamo în sezonul 2022/2023, la finalul căruia echipa noastră a revenit după un an în SuperLiga. Atacantul a înscris un gol atât în meciul tur cu FC Argeș, scor 6-1, cât și la returul câștigat de piteșteni, scor 4-2. Cu toate … Continuă să citești Cauza plecării lui Alexandru Pop de la Dinamo

Video I Răzvan Zăvăleanu atenționează conducere lui Dinamo

La Dinamo se pare ca apele tulbure nu încetează să existe! În momentul de față la Dinamo, există un război intern între Red&White și Vlad Iacob, administratorul special al clubului nostru. Asta după ce Red&White a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru ca Vlad Iacob să fie înlocuit. Lucru care se face, odată ce patronatul … Continuă să citești Video I Răzvan Zăvăleanu atenționează conducere lui Dinamo