Decizia radicală luată de Eugen Voicu: ”La o asemenea situație nu mă așteptam”

Tensiunile între anumiți membri din conducerea clubului Dinamo au rămas la cote înalte, chiar cu patru zile până la debutul în noul sezon competițional al Ligii 1. Eugen Voicu a anunțat că a fost convocată Adunarea Generală în acest sens, dorindu-și înlăturarea lui Vlad Iacob pentru a continua investițiile la club. Acționarul majoritar a lui … Continuă să citești Decizia radicală luată de Eugen Voicu: ”La o asemenea situație nu mă așteptam”

Prima reacție a lui Ovidiu Burcă, după ce interdicția la transferuri a fost ridicată. Obiectiv stabilit la Dinamo

”Câinii” au primit cea mai bună veste posibilă înaintea începerii campionatului. În cursul zilei de joi, 13 iulie, FIFA a anunțat că interdicția la transferuri a celor de la Dinamo a fost ridicată. Veste este una foarte bună pentru toți dinamoviștii, iar Ovidiu Burcă (43 de ani) a oferit prima reacție. Acționarii din Ștefan cel … Continuă să citești Prima reacție a lui Ovidiu Burcă, după ce interdicția la transferuri a fost ridicată. Obiectiv stabilit la Dinamo

Gabriel Glăvan are așteptări extrem de mari de la noul sezon: ”Dinamo are un lot competitiv”

Dinamo București a evoluat timp de un sezon în Liga a 2-a, iar la finele sezonului a reușit să revină în primul eșalon. ”Câinii roșii” s-au impus contra celor de la FC Argeș, scor 8-5 la general, în dubla manșă de menținere/promovare în Superliga. Dinamo v debuta în noul sezon, în compania Universității Craiova, luni, … Continuă să citești Gabriel Glăvan are așteptări extrem de mari de la noul sezon: ”Dinamo are un lot competitiv”

Breaking News! Vlad Iacob, aproape de destituire: ”E o solicitare căreia va trebui să îi dea curs”

Acționarii lui Dinamo vor să îl schimbe pe Vlad Iacob din funcția de administrator special, astfel că, susținută de Asociația Peluza Cătălin Hîldan, i-a cerut administratorului judiciar Răzvan Zăvăleanu convocarea AGA. Andrei Nicolescu, acționarul principal din R&W, își dorește ca el să fie administrator special, funcție ocupată din vara anului trecut de Vlad Iacob. Cum … Continuă să citești Breaking News! Vlad Iacob, aproape de destituire: ”E o solicitare căreia va trebui să îi dea curs”

FIFA, decizie finală privind interdicția la transferuri de la Dinamo

Dinamo are parte și de vești bune, după nenumăratele probleme din cadrul clubului. Dinamo a scăpat, în sfârşit, de interdicţia la transferuri. Principalii acţionari ai clubului, Eugen Voicu şi Andrei Nicolescu, au plătit toate restanţele către foşti jucători, iar FIFA a transmis deja către FRF că alb-roşiii au liber la achiziţii. Dinamo a plătit aproximativ … Continuă să citești FIFA, decizie finală privind interdicția la transferuri de la Dinamo

Răzvan Zăvăleanu, apel la pace: ”Toți trebuie să tragem la aceeași căruță”

Dinamo continuă să traverseze o perioadă tulbure și plină de probleme, în ciuda faptului ca echipa a promovat și a scăpat de interdicția la transferuri. Tensiunile între anumiți membri din conducerea clubului au rămas la cote înalte, iar Andrei Nicolescu, unul dintre acționari, l-a "înțepat" recent pe Vlad Iacob, cel care a primit o ofertă … Continuă să citești Răzvan Zăvăleanu, apel la pace: ”Toți trebuie să tragem la aceeași căruță”

Cheia succesului unui bun directorul sportiv: ”300-400 de jucători îi filtrez”

Dinamo a fost activă pe piața de mercato din această vară, iar transferurile încă nu s-au încheiat. Directorul sportiv al clubului, Gabi Glăvan, a explicat cum se face procesul de selecție pentru transferuri la clubul din Ștefan cel Mare. Oficialul dinamovist a mărturisit că are sub lupă în jur de 9.600-10.000 de jucători din care … Continuă să citești Cheia succesului unui bun directorul sportiv: ”300-400 de jucători îi filtrez”

Dinamo, aproape de a transfera un fundaș central trecut pe la Nantes

”Câinii” au plătit restanțele către foștii jucători care au depus reclamații, iar FIFA urmează să ridice cât de curând interdicția la legitimări și transferuri. În afara celor care deja s-au antrenat și au semnat cu echipa noastră, sub comanda lui Ovidiu Burcă vor mai apărea, cât de curând, întăriri. Potrivit informațiilor apărute în jurul clubului … Continuă să citești Dinamo, aproape de a transfera un fundaș central trecut pe la Nantes

Strategia de transferuri a ”câinilor” dezvăluită de Gabriel Glăvan : ”Acolo vor fi întăriri!”

Dinamo a scăpat de interdicția la transferuri, după ce oficialii clubului au plătit peste jumătate de milion de euro către foștii jucători. În afara celor care deja s-au antrenat și au semnat cu echipa noastră, sub comanda lui Ovidiu Burcă vor mai apărea, cât de curând, întăriri. Directorul sportiv Gabi Glăvan a anunțat că cel … Continuă să citești Strategia de transferuri a ”câinilor” dezvăluită de Gabriel Glăvan : ”Acolo vor fi întăriri!”

Amical I Victorie zdrobitoare a câinilor înaintea meciului cu Craiova

Cinci zile o mai desparte pe Dinamo de revenirea oficială în Superligă, care se va consemna în duelul cu Craiova lui Olguța de lunea viitoare. Până atunci, la debutul în noul sezon, echipa noastră a mai disputat un meci de verificare, în compania celor de la CS Tunari, formație proaspăt promovată în eșalonul secund. Testul … Continuă să citești Amical I Victorie zdrobitoare a câinilor înaintea meciului cu Craiova