Flavius Stoican a venit în locul lui Mircea Rednic, într-un moment tensionat. Însă nici acesta nu a venit cu un plus față de predecesorul să, cu toate că s-au făcut schimbări masive în lotul de jucători, rezultatele erau aceleași, iar presiunea suporterilor a fost din ce în ce mai mare.

Astfel, oamenii din fruntea DDB au făcut presiuni pentru readucerea lui Dusan Uhrin la echipă. Tehnicianul în vârstă de 54 de ani, a fost adus ca să salveze Dinamo de la retrogradare.
Cehul avea misiunea vieții, după ce a mai reușit și în primăvara lui 2021 să salveze echipa și de la locurile de baraj, însă acum situația a fost mult mai dramatică. De acest detaliu a fost conștient și Uhrin, mai ales că îmbunătățirile și constanța în evoluții bune întârziau să apară la jucătorii îmbrăcați în alb-roșu.
Răzvan Zăvăleanu și DDB au făcut, până acum, front comun când vine vorba de a salva Dinamo. Administratorul judiciar speră ca suporterii să rămână lângă echipă și după retrogradare. Cu toate acestea, decizie luată în special de conducerea DDB, de a înlocui pe Stoican cu Uhrin l-a supărat tare pe Zăvăleanu, iar în acel moment oficialul s-a gândit să plece odată cu Flavius Stoican.
”Nu am fost de acord cu îndepărtarea lui Stoican, nu cred că era momentul. Eu consider că acesta ar fi putut să motiveze echipa pentru meciurile de baraj, avea această capacitate. Mai mult, cred că acesta ar fi putut strânge puncte și să evite barajul. Trecuseră meciurile dificile, în jurul lui echipa se strânsese ca o familie, exact de ce aveam nevoie.
Nu am fost de acord cu plecarea lui, chiar mă întreb de ce nu am luat în considerare să plecăm și noi atunci. Uneori, trebuie să treci peste preferințele oamenilor și să iei decizii pur manageriale”, a fost de părere Răzvan Zăvăleanu, la Playsport Live.
Zăvăleanu, ultimele detalii despre situația financiară a clubului
Fără o bună parte din banii din drepturile de televizare, Dinamo trebuie să găsească soluții pentru a-și continua activitatea. Răzvan Zăvăleanu încearcă în această perioadă să reorganizeze activitatea clubului, iar ușor, ușor clubul să se pregătească pentru stagiunea următoare.
Deși sunt fani care se tem de perspectiva falimentului, reprezentantul administratorului judiciar spune că nu trebuie să ne temem de faliment, există discuții, mai ales că este necesar să fie asigurat un buget semnificativ pentru liga secundă, dacă se dorește promovarea.
”Eu nu cred că trebuie să ne temem de faliment, este adevărat că este o perioadă dificilă. Avem mai multe discuții, dar recunosc că se mișcă greoi. Sperăm să avanseze mai repede, mai ales că există interes. Eu sper să vină oamenii aceștia mai repede, să asigure bugetul pentru Liga 2. Am estimat că 200.000 de euro lunar ar fi suficient pentru a ne bate la promovare.
Sper ca acest moment să îi trezească pe dinamoviști, să îi mobilizeze, mai ales pe cei care au bani. Dacă doar câțiva dintre aceștia ar veni alături de noi, s-ar strânge repede banii necesari. Cu domnul Gruia Stoica mă voi întâlni în iulie să discutăm”, a declarat Zăvăleanu.
Răzvan Zăvăleanu speră să rezolve cât mai repede și numirea unui antrenor, dar și a unui administrator special, în locul lui Iuliu Mureșan.
”Este nevoie de organizare ca să atingem obiectivul propus, revenirea în Liga 1 din primul an, este ceea ce așteaptă și fanii. Aș vrea ca următorul antrenor să fie un dinamovist adevărat, avem destui antrenori în România care intră în categoria asta. Din fericire avem de unde alege. Cred că asta ne-a lipsit destul de mult acest lucru, în această perioadă. Cineva care să pună suflet, să se implice.
Dacă aveam antrenor, discutam deja strategia, ce jucători să rămână, pe care să se bazeze. Sperăm să avem antrenor și administrator special cât mai repede, ca să putem să negociem cu cei pe care nu mai dorim să îi păstrăm. Discutăm cu fiecare jucător în parte, 20 au contracte pe termen lung.
Dusan avea contract ferm anul acesta, cu posiblitatea de prelungire, dacă rămânea în Liga 1. Nu știu ce planuri are, mă poate suna oricând. De program se ocupă acum Mihali și Mihăescu”, a mai spus Zăvăleanu.
Fuziune între FC și CS: ”Colaborarea cu CS Dinamo ar fi cel mai bun lucru”
Administratorului judiciar speră ca apropierea dintre echipa de fotbal și clubul sportiv să fie una mult mai mare.
”Colaborarea cu CS Dinamo ar fi cel mai bun lucru pentru Dinamo. Iar forma cea mai potrivită ar fi ca CS să fie printre acționari și echipa s-ar întoarce, cumva, acasă”, a recunoscut Zăvăleanu.
În sezonul viitor, Dinamo va juca în București
Poate singura veste bună pentru dinamoviști, după rezultatele din barajul cu Universitatea Cluj, este că în următoarea perioadă se va dărâma vechiul stadion din Ștefan cel Mare și în locul său va răsări unul modern, lucru pe care fanii alb-roșilor îl așteaptă de ani de zile.
Până se va înălța un nou stadion, ”câinii”, vor, nu vor, se gândesc deja la viitorul sezon, din liga secundă. Una din întrebări o reprezintă locul în care va juca Dinamo. Răzvan Zăvăleanu caută variante, dar exclude din start variantele Ghencea și Giulești. Nici suporterii nu ar accepta o asemenea situație.
”Nu am informații legate de construcția noului stadion, noi căutăm soluții pentru a rămâne în București. La Arcul de Triumf am încercat să jucăm returul barajului, dar am fost refuzați. Ni s-a motivat că se joacă rugby, naționalele Under și de fotbal feminin. Nu cred că vreo echipă va primi aprobare să joace acolo, mai ales pentru un campionat întreg.
Noi vrem să rămânem în București, aproape de fani. Asta ar fi cel mai bine. Nu se pune problema să jucăm în Ghencea sau Giulești, este o chestiune delicată”, a declarat Răzvan Zăvăleanu.
CITESTE SI:
Ionel Augustin i-a încurajat pe fotbaliștii, dar a fost ironizat de aceștia
Dusan Uhrin, contestat după ce Dinamo a retrogradat: ”El avea deja biletul luat!”
Mircea Lucescu, categoric despre situația de la Dinamo. Unde crede că s-a greșit
4 gânduri despre &8222;Video I Îndepărtarea lui Flavius Stoican, motiv de supărare între Răzvan Zăvăleanu și DDB&8221;