Noul antrenor a lui Dinamo, îl pune la zid pe Dusan Uhrin. Ce îi reproșează tehnicianului ceh

Uhrin

Dinamo trece prin cea mai grea perioadă din cei 74 de ani de existență ai clubului, după ce a retrogradat în Liga 2 pentru prima dată în istorie.

Fără o bună parte din banii din drepturile de televizare, Dinamo trebuie să găsească soluții pentru a-și continua activitatea. Răzvan Zăvăleanu încearcă în această perioadă să reorganizeze activitatea clubului, iar ușor, ușor clubul să se pregătească pentru stagiunea următoare.

După ce administratorul judiciar a anunțat că mai mulți jucători vor pleca de la echipă și Dusan Uhrin a plecat în Cehia, imediat după meciul retur cu Universitatea Cluj și a ”uitat” să traseze și un program al echipei pentru stagiunea viitoare, Răzvan Zăvăleanu l-a contactat Gică Mihali.

Fostului fundaș al lui Dinamo i s-a cerut să se ocupe de prima echipă și să stabilească un program de antrenamente, alături de Iulian Mihăescu.

Gică Mihaili este profund afectat de situația de la club, dar și foarte dezamăgit de cum a abandonat Uhrin echipa. Fost mare jucător al celor de la Dinamo, l-a criticat dur pe tehnicianul Dusan Uhrin.

”Eu o să încerc să ajut cu tot ce pot aici la Dinamo, dar nu mi se pare normal modul în care Dusan Uhrin a procedat. Ne-a lăsat baltă, și retrogradați, în Liga 2, și a plecat din România la nici 24 de ore după cea mai mare rușine din istoria lui Dinamo. Stai, bă, frate și tu câteva zile în România și vezi ce se întâmplă cu Dinamo, de ce fugi așa acasă?

Ne consultăm unii cu alții, vedem ce naiba mai putem să facem pe viitor, nu să dăm bir cu fugiții. Cineva trebuie să își asume și această retrogradare, dar unii pleacă pe ușa din dos, iar alții rămân acum cu toate problemele astea. La suporterii ăștia ai noștri nu ne gândim? Consider că, dacă vrem să facem ceva pe viitor, trebuie să aducem oameni de caracter și oameni care suferă cu adevărat pentru culorile astea ale lui Dinamo”, a declarat Gică Mihali.

Florin Prunea: ”Ați nenorocit un club cu milioane de suporteri!”

Florin Prunea (53 de ani) i-a luat pe sus pe jucătorii lui Dinamo, după această ”performanță” și îi acuză în primul rând pe jucători, despre care spune că ar trebui să nu mai fie transferați de niciun club după acest moment.

”Sunt foarte indignat! Nu-mi venea să plec din tribună. M-am trezit a doua zi și mă rugam: «Doamne, fă ceva!». Am crezut că este un vis urât. Ce s-a întâmplat în ultimele zile m-a indignat și este fără precedent.

L-am văzut pe Ivanovski… n-ar mai călca la nicio echipă. Ce ați făcut, băieți, la Dinamo?

Suporterii aceștia au fost păcăliți, mințiți. Poate ar fi trebuit să fie și mai vehemenți. Ciocul mic, fermoar! Ați nenorocit un club cu milioane de suporteri. Plângeau oamenii în tribune. N-aș mai lua unul din jucătorii ăștia… dacă îi angajează cineva, e ceva în neregulă. Își iau un risc enorm!

Parcă au vorbit împreună, iar Uhrin e plecat din țară și nu poate să se apere. Ăștia te lasă singur în secunda următoare. Înseamnă că Mircea Rednic a avut dreptate. E clar! La Dinamo a fost cancer! Trebuia lăsat să opereze. Ne plac antrenorii care ne gâdilă?

E clar că la Dinamo nu putea să fie un alt deznodământ. E un șoc! Nici acum nu și-au revenit suporterii. Și-au bătut joc de ce înseamnă Dinamo. Ar fi trebuit să stea ascunși ani de zile”, a spus Florin Prunea în cadrul ProSport Live.

Jucătorii care îl acuză în termeni duri pe Dusan Uhrin, după ce Dinamo a retrogradat: ”A avut clinciuri cu toți!”

Se întețesc acuzele la adresa lui Dusan Uhrin jr. Antrenorul ceh este din ce în ce mai contestat de anumiți jucători ai lui Dinamo pentru felul în care a gestionat aceste luni, implicit barajul de retrogradare/menținere în Liga 1.

După Azankpo, Mirko Ivanovski, Steliano Pilif a venit rândul lui Alexandru Răuță să-l atace pe antrenor:

• Desire Azankpo: ”Îmi pare rău de retrogradare. Este o situație foarte tristă. Totuși, acest antrenor m-a omorât. Nu m-a băgat să joc, deși mă antrenam cu echipa și am tras din greu la antrenamente. Pentru nimic, se pare. Mi-a oferit 25 de minute, am jucat bine, am marcat, am mai contribuit la 2 goluri, dar după n-am mai fost luat în lot.

Nimeni nu a înțeles motivul. Mi s-ar fi părut normal să-mi ofere mai multe șanse. Nu am venit aici în vacanță, aveam nevoie să joc și sunt convins că aș fi ajutat echipa!

• Mirko Ivanovski: ”Frate, lotul era de play-off! Eu cred că toți jucătorii au tras pentru Dinamo. Și adversarii ne ziceau: ‘Cum naiba sunteți așa slabi bla bla?!’. Eu știu echipa de la antrenamente, din interior, nu era una de retrogradare.

Trebuia să rămână Stoican! Uhrin n-a făcut nimic! Mai mult am pierdut cu el. Nu lucra tactic, la antrenamente, nu vorbea cu jucătorii, nu știa să-i motiveze. Nimic! Trebuia să rămână Stoican. Toți am vrut asta, mai puțin DDB, din ce-am înțeles. Toți jucătorii, absolut toți, vreo 35, și ăia care jucau, și ăia care nu jucau, îl iubeau pe Flavius, toți erau fericiți cu Stoican. Și vezi că Stoican a prins toate meciurile grele la începutul anului, a avut ghinion. Cu el mergeam mai bine în play-out și la baraj.

Păi noi nu știam ce jucăm! Suporterii au crezut că Uhrin va face miracole, au crezut că e Mesia. Din ce-am înțeles, din ce-am citit, Zăvăleanu și Mureșan nu au dorit schimbarea, ci doar DDB. Uhrin, de când a venit, a zis că pregătim barajul. Iar după fiecare eșec, spunea: ‘Nu știu eu, întrebați jucătorii!’. Pe bune?! Dar, tu, antrenor, ce faci? Ce-ai făcut? Spunea într-una: ‘Jucătorii, jucătorii’.

A spus: ‘Suporterii au avut o ședință cu jucătorii’. Păi, tu unde erai? Din primul moment de când a sosit, Uhrin a avut 3-4-5 jucători pe care nu i-a schimbat și dacă evoluau într-un picior. Schimbă-l, frate, dacă joacă slab! El a pregătit doar 7-8 jucători pentru baraj, a fost o alegere neinspirată.”

• Steliano Pilif: ”Sunt supărat, nu ne doream să ajungem în această situație. Este greu de digerat retrogradarea cu Dinamo. Și când a fost mai bine, dacă a fost vreodată, tot am fost acuzat. Am dezamăgit multă lume și îmi pare rău. Este normal să fiu unul dintre cei mai acuzați, fiind și unul dintre cei mai vechi, îmi asum. Nu am ce să-i răspund lui Giani Kiriță, prefer să mă abțin. De la faza cu Mircea Rednic nu mai vorbesc cu el, m-a amenințat.

Nu cred că a fost vreun jucător să nu se pregătească cum trebuie. Principalii vinovați suntem noi, orice s-ar fi întâmplat în afara terenului nu contează, noi suntem de vină. Cu tot respectul pentru Dusan Uhrin, greșeala a fost când a fost schimbat Flavius Stoican. El ne-a unit pe toți. Nu s-a ținut cont că Flavius (n.r. Stoican) nu a avut niciodată tot lotul pe mână. Domnul Zăvăleanu este singurul pe care l-am simțit alături mereu de echipă. Din DDB s-a făcut schimbarea lui Stoican, din cauza unor orgolii.

Nu s-a pus problema excluderii din lot, am avut un antrenament în care am pregătit fazele fixe, eu și alți coechipieri nu am participat. După antrenament am vrut să am o discuție cu antrenorul, el mi-a răspuns că nu știe dacă voi juca și mi-a reproșat atitudinea. Puteți să-mi reproșați orice, dar nu lipsa de atitudine. Așa cum sunt eu slab, bun știu ce înseamnă Dinamo.

Am discutat foarte puțin cu Răzvan (n.r. Zăvăleanu) , nu am discuții cu alte echipe. A fost un interes în iarnă, cred că este și acum, dar e greu să se plătească o sumă de bani pentru mine. M-am oferit să renunț la ultimele două salarii.

Foarte mulți din echipă, înainte cu două zile m-au întrebat dacă am semnat cu U Cluj. Mai am un an contrat, mă voi prezenta la reunire, deci trebuie să rămân. Știu că am un salariu mare, iar Dinamo nu au cum să mă plătească în Liga 2. Am primit mesaje urâte la adresa fiicei mele, la fel și Cosmin Matei. E probabil să plec.”

• Alexandru Răuță: ”Noi, jucătorii, am vrut să rămână domnul Stoican. I-am zis să stea cu noi, chiar și domnul Mureșan era pe aceeași linie. În primul rând, domnul Stoican este român și cunoștea foarte bine nucleul de jucători. El se baza mai mult pe jucătorii români, nu pe străini, ca domnul Uhrin.

Acesta a avut diverse clinciuri cu toți jucătorii. Sunt de părere că nu s-a pliat pe ceea ce ar fi fost nevoie la noi, la Dinamo. Să știi că nu m-am certat cu el, să nu se înțeleagă așa ceva, dar am avut cu toții contre cu dânsul din punct de vedere tactic.

Făcea niște alegeri nepotrivite, avea jucătorii lui pe care, indiferent ce s-ar fi întâmplat, nu i-ar fi scos din echipă, pe când noi, românii, eram văzuți mai prost, cum s-ar spune.”

CITESTE SI:

Răspunsul lui Mircea Rednic, referitoare la revenirea în Ștefan cel Mare

În cel mai greu moment pentru suflarea dinamovistă, Mihai Eșanu le transmite un mesaj ”câinilor” din tribune

Fake News I ”Puriul” s-ar putea bate cu echipa sa de suflet în Liga 2

3 gânduri despre &8222;Noul antrenor a lui Dinamo, îl pune la zid pe Dusan Uhrin. Ce îi reproșează tehnicianului ceh&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s