Video I Dorin Șerdean, gata să renunțe la pachetul de acțiuni de la Dinamo: ”Am avut discuții cu domnul Badea”

Firma Lotus, o povară pentru club în toți acești ani, deține 72% din acțiunile clubului Dinamo, dar aportul firmei este egal cu zero.

Cu toate aceste, Dorin Serdean spune însă că nu are posibilitatea financiară de a susține un club precum Dinamo și dorința lui este de a atrage un investitor, care să susțină activitatea clubului:

”Am negociat 33 de zile cu Pablo Cortacero, în luna ianuarie. Voia să își recupereze banii. Eu am răscumpărat aceste acțiuni și am niște obligații, altfel nu mi-ar fi acordat acțiunile. Am deblocat lucrurile și am fost transparent. Nu am vorbit despre bani.

Eu nu sunt în măsură să susțin un club de talia lui Dinamo București. Dorin Șerdean este administrator al Lotus, societatea care deține pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo. Sunt atâția oameni care ar putea să susțină echipa, dar nu o fac.

Am avut discuții cu domnul Badea și i-am spus clar că trebuie să găsesc pe cineva, că nu mai vreau să fiu înjurat nemeritat. Dacă vine cineva și spune “Avem 5 milioane de euro, putem să scoatem clubul din insolvență, iar alte 5 milioane de euro sunt la dispoziția clubului”, ăsta e obiectivul. În primul rând, mă interesează să meargă înainte Dinamo, care este în Liga 2 pentru prima dată în istoria sa.

Vreau să găsesc un investitor serios. Am discuții, dar problema este că ne-a lovit retrogradarea. Dacă echipa rămânea în Liga 1, aveam o șansă în plus. Dar nu e pierdută cauză, o să vedem. Sunt discuții cu oameni potenți din România și nu numai. Eu dețin acțiunile, dar nu am puterea financiară. Totuși, am lucrat la răscumpărarea acestor acțiuni.

Am avut discuții constructive cu domnul Zăvăleanu, pentru căutarea unor soluții. Domnul Zăvăleanu m-a notificat verbal că sunt necesare investiții. Nu a existat niciun demers al DDB-ului pentru a cumpăra acțiunile. Chiar astăzi am discutat cu domnul Zăvăleanu, trebuie să convocăm AGA (n.r. – Adunarea Generală a Acționarilor). Am avut o primă discuție cu patru lideri din DDB”, a spus Dorin Șerdean pentru playsport.ro.

Răzvan Zăvăleanu, dă asigurări: ”Suntem pe cale să rezolvăm problema!”

Toți jucătorii cu care am discutat s-au dovedit băieți de caracter. Unii dintre ei au renunțat la încasarea banilor pentru luna iunie, pentru a ajuta clubul. Alții și-au amânat restanțele până în 2023. Avem o lună și jumătate întârziere la salarii. Deocamdată, jucătorii nu pot să facă cerere împotriva clubului.

Suntem pe cale să rezolvăm problema aceasta și nu cred că vom ajunge în situația în care să ne confruntăm cu judecata. Raportat la treaba cu jucătorii, nu am nicio emoție în privința falimentului.

Situația financiară a clubului e destul de grea, ne descurcăm greu tocmai pentru că sunt aceste întârzieri salariale. Pentru bugetul previzionat pentru sezonul următor, stăm bine pe hârtie, teoretic. Dar sunt aceste restanțe pe care vreau să le văd rezolvate cât mai repede. Facem eforturi în aceste zile să strângem banii necesari.

DDB-ul a susținut această echipă cu sume foarte mari, dacă își propun să facă ceva, pot reuși, că e vorba despre un milion de euro sau altă sumă. Tot timpul a existat disponibilitate din partea suporterilor să ajute echipa. DDB-ul va ajuta clubul în continuare. Avem în fiecare lună bugetul de încasări și cheltuieli, pe care îl prezentăm. Nu e o chestie haotică. Evident că fiecare aduce câți bani poate.

Pentru bugetul pentru Liga 2, ne-am bazat în principal pe încasările din publicitate. Nu avem posibilitatea să luăm sponsorizări. Cred că Dinamo va fi, de departe, cea mai urmărită echipă din Liga 2. Pentru anul acesta, expunerea celor care plătesc publicitate va fi mai mare, fiind mai multe echipe în Liga 2. Suntem în negocieri pentru contracte de publicitate noi”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

CITESTE SI:

”Sunt foarte fericit pentru prelungirea contractului”. Primele mutări de la echipă!

Dorin Șerdean, dezvăluiri despre salariile date de Bogdan Bălănescu în ”perioada Cortacero”

Video I Acționarul majoritar al lui Dinamo pune condiții pentru a renunța

4 gânduri despre &8222;Video I Dorin Șerdean, gata să renunțe la pachetul de acțiuni de la Dinamo: ”Am avut discuții cu domnul Badea”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s