Dinamo, șapte mutări ratate: ”I-am avut în mână!”

Dinamo se pregătește de sezonul 2022/2023, dar și de debutul în liga secundă. În Ștefan cel Mare, din păcate este incertitudine și astfel clubul nu se poate mișca nici pe piața transferurilor.

Au venit trei jucători până acum, dar lista putea fi mult mai mare, dacă Dinamo ar fi avut un președinte confirmat, dar și un antrenor principal. Dinamo a ratat o serie de jucători în această perioadă, lucru confirmat de Ionel Augustin, cel care se ocupă de destinele echipei.

Este vorba despre Deian Boldor, Denis Dumitraşcu, ambii plecaţi la Chindia, Nicolae Muşat, încă liber de contract, Adrian Bălan, ajuns la U Cluj, Alexandru Dandea, transferat de Şelimbăr, Nicolae Carnat, revenit la CFR, şi Albert Stahl, împrumutat la UTA.

Dezvăluirea a fost făcută de Ionel Augustin, cel care este responsabil de pregătirea echipei, alături de Iulian Mihăescu, în lipsa unui antrenor principal.

”Noi am avut o listă foarte clară de jucători care ar fi dorit să vină la Dinamo. I-am avut în mână. Dacă era cineva care să discute cu ei şi să îi agaţe cu nişte contracte erau deja aici.

Am fi avut acum o echipă extraordinară pentru Liga 2. Mă refer la Boldor, Muşat, Dumitraşcu de la FC Argeş, trei jucători foarte buni pe care îi ştiu foarte bine. Pe Boldor şi Dumitraşcu i-am avut la echipa naţională de juniori. La fel şi cu Dandea, pe care l-am blocat şi nu i-am dat niciun răspuns şi s-a dus la Şelimbăr.

Cornel Ţălnar a avut discuţii cu Rapidul. Era vorba de Bălan, Carnat şi Stahl, care doreau să vină aici în urma discuţiilor purtate. Dar şi-au găsit alte echipe, pentru că nu a avut cine să vorbescă cu ei. Băieţii au şi spus că vin cu cea mai mare plăcere, dar să le dăm o garanţie vis a vis de contracte, nu de jocuri”, a declarat Ionel Augustin, pentru fanatik.ro.

Iulian Mihăescu se gândește să plece de la echipă: ”Au mai fost discuţii”

Dinamo nu are niciun post confirmat în plan sportiv și incertitudinea încă persistă.

Gică Mihali a plecat săptămâna trecută, după ce nu i-a putut fi garantat postul de principal pentru sezonul următor. Astfel, Iulian Mihăescu și Ionel Augustin au rămas să se ocupe de destinele echipei, dar situația este încă incertă și Mihăescu spune că s-a gândit și el să plece, mai ales că nu se știa cât va rămâne pe acest post:

“M-am gândit să plec, normal. Atunci când a plecat Mihali, mă gândeam să plec şi eu. Dar eu mai am un an de contract şi o să mi-l duc la bun sfârşit. E greu să nu ştii ce se întâmplă de pe o zi pe alta.

Nu ştiu când vine o nouă conducere, un nou antrenor, e această stare de incertitudine la noi. Am pierdut şi jucători. Neluţ Roşu şi Vali Lazăr se pregătesc cu noi, probabil vor rămâne, dar nu depinde de mine.

Altcineva, cine să mai vină? Au mai fost discuţii, dar cum nu putea nimeni să le promită nimic, au plecat. Condiţiile existente sunt ok, avem tot ce ne trebuie ca să ne pregătim, nu asta e problema.

Dar trebuie să vină un preşedinte, probabil va veni un antrenor. Nu ştiu dacă vor începe cu mine campionatul, poate că până atunci se vor lămuri lucrurile. Dar aşa cum ştiţi dumneavoastră, aşa ştiu şi eu”, a spus Mihăescu.

CITESTE SI:

Cosmin Matei, moment de sinceritate după retrogradarea lui Dinamo: ”Atunci am început să plâng”

Handbal I Raul Nantes și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo

David Popovici, pregătit să facă spectacol la Europenele de la Otopeni: ”Sunt la noi acasă!”. Obiectivul dublului campion mondial

3 gânduri despre &8222;Dinamo, șapte mutări ratate: ”I-am avut în mână!”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s