Ovidiu Burcă, tot mai aproape de Dinamo. Prima reacție a tehnicianului

Ovidiu Burcă (42 de ani) este favorit să ocupe postul de antrenor. După retrogradare, de pregătirea echipei s-au ocupat Iulian Mihăescu și Ionel Augustin.

Momentan, Burcă și Dinamo nu au ajuns la un acord. Tehnicianul doar și-a dat acceptul, însă doar în condițiile în care Vlad Iacob va deveni noul administrator special al clubului, Burcă fiind ales chiar de către viitorul administrator special, nefiind nicidecum antrenor numit de DDB. Ovidiu Burcă va începe treaba doar în momentul în care se va lămuri situația administratorul special, nu mai devreme.

Vlad Iacob are nevoie de semnăturile tuturor acționarilor pentru a putea deveni noul administrator special.

Fost jucător din Ștefan cel Mare, a fost luni la sediul clubului, unde a avut o întâlnire cu reprezentanți ai RTZ și cu liderii DDB. Burcă a primit ”girul” pentru a prelua echipa.

Fostul fundaș a fost însoțit în vizita la sediul clubului de Vlad Iacob. Ulterior, Ovidiu Burcă și Vlad Iacob au mers la Computerland, unde au avut o întâlnire cu Nicolae Badea.

Conducerea clubului trebuie să grăbească pasul, deoarece noul sezon din Liga 2 începe pe 6 august.

Ovidiu Burcă a recunoscut că a avut discuții cu cei din conducerea clubului Dinamo.

”Au fost niște discuții astăzi, dar lucrurile nu sunt clare. Nu pot confirma că sunt antrenorul lui Dinamo, pentru că nu am semnat absolut nimic. Am vrut să văd exact care e situația clubului, am avut o întâlnire și cu reprezentanții DDB, dar și cu reprezentanții administratorului judiciar.

Lucrurile sunt încă un pic departe de a fi aranjate. Ar trebui să se numească un administrator special, iar de acolo lucrurile trebuie să intre în normalitate. Vedem zilele viitoare ce se va întâmpla”, a spus Ovidiu Burcă, pentru gsp.ro.

Burcă a evoluat ca jucător la Dinamo, unde a cucerit un titlu, trei Cupe ale României și o Supercupă.

După retragere, Burcă a activat ca director sportiv la Oțelul Galați. A trecut, apoi, la Rapid, unde a fost președinte și antrenor la U19 și echipa a doua, iar în sezonul precedent a pregătit-o pe CSM Slatina, prima sa experiență ca antrenor principal la o echipă de seniori.

CITESTE SI:

Ovidiu Horșia, de la FCSB la Dinamo? Anunțul lui Gigi Becali

Ovidiu Burcă la o semnătură de Dinamo

Dinamo, două noi meciuri de pregătire

3 gânduri despre &8222;Ovidiu Burcă, tot mai aproape de Dinamo. Prima reacție a tehnicianului&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s