Dinamo le pregătește o surpriză fanilor la Eternul Derby!

Dinamo se pregătește de startul în viitoarea ediție a ligii secunde, acolo unde urmează să debuteze în capitală, contra celor de la Progresul Spartac.

Meciul contra celor de la CSA Steaua, considerat de majoritatea suporterilor ca fiind Eternul Derby, se va disputa în etapa a 6-a, pe 10 septembrie.

Duelul cu eterna rivală se va disputa cu Dinamo gazdă și într-o singură manșă. Noua conducere a lui Dinamo ia în calcul ca meciul să se dispute pe Arena Națională, cel mai mare stadion din țară. Pentru a închiria stadionul, Dinamo trebuie să achite înainte de meci aproximativ 25.000 de euro.

”La tragerea la sorți am avut noroc. Vom juca pe teren propriu cu Steaua. Dacă audiența va fi bună la meciurile de acasă, vom face tot posibilul să jucăm pe Arena Națională meciul cu Steaua”, a spus Vlad Iacob.

Războiul psihologic a fost însă deja început de administrator special de la Dinamo, care spune că Eternul Derby este cel jucat contra celor de la FCSB, nicidecum contra celor de la CSA Steaua.

„FCSB este continuatoarea în plan sportiv a clubului Steaua, a clubului care a reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni. Eu nu țin minte ca clubul deținut de Gigi Becali să fi retrogradat în ligile inferioare.

Duelul dintre CSA Steaua și Dinamo va fi unul interesant. Eu personal nu voi prezenta acel meci ca fiind Eternul Derby, în schimb sunt sigur convins că va fi un duel foarte interesant, deoarece e un duel între fosta echipă a Ministerului de Interne, împotriva acualei echipe a Armatei. Sper să avem o audiență cât mai mare”, a spus Vlad Iacob, conform sport.ro.

Dinamo și-a găsit noua ”casă”!

Vlad Iacob, a anunțat că echipa noastră va juca meciurile de pe teren propriu pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

”Din ce știu, demolarea stadionului Dinamo va începe în luna octombrie a acestui an. Va fi scoasă la licitație proiectarea noului stadion în viitorul foarte apropiat. Sper să fie finalizat până în 2024.

Arena nu va fi cea mai mare problemă a lui Dinamo, pentru că până atunci putem juca pe stadionul ”Arcul de Triumf” și pentru meciurile importante, de ce nu, pe Arena Națională”, a anunțat noul administrator al lui Dinamo.

Vlad Iacob a afirmat că a purtat o discuție cu președintele FRR, Alin Petrache și a dezvăluit că acesta va sprijini Dinamo și va permite ca echipa noastră să își dispute meciurile de pe teren propriu pe stadionul din Cotroceni.

Mai mult, Iacob a explicat și de ce Alin Petrache a avut ieșirea anterioară în care spunea că Dinamo ar trebui să-și plătească datoriile către stat înainte de a avea pretenția de a juca pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

”Dinamo va avea un certificat fiscal cu zero datorii către ANAF, în cel mai scurt timp, și va putea din punct de vedere legal să evolueze acolo. Cred că domnul Petrache a făcut această declarație înainte ca noua conducere, din care fac și eu parte, să preia clubul Dinamo.

Am discutat deja cu domnul Alin Petrache despre programul meciurilor, despre numărul de meciuri care ar trebui disputat acolo și dumnealui a fost deschis să sprijine clubul Dinamo pentru a juca acolo”, a mai spus oficialul lui Dinamo.

Programul dinamoviștilor în sezonul regular al Ligii a 2-a:
  1. Progresul Spartac – Dinamo București | 6 august
  2. Dinamo București – Oțelul Galați | 13 august
  3. Viitorul Pandurii Tg. Jiu – Dinamo București | 20 august
  4. Dinamo București – Unirea Dej | 27 august
  5. Concordia Chiajna – Dinamo București | 3 septembrie
  6. Dinamo București – CSA Steaua | 10 septembrie
  7. Gloria Buzău – Dinamo București | 17 septembrie
  8. Dinamo București – Unirea Slobozia | 1 octombrie
  9. Minaur Baia Mare – Dinamo București | 8 octombrie
  10. Dinamo București – Ripensia Timișoara | 15 octombrie
  11. Metaloglobus București – Dinamo București | 22 octombrie
  12. Dinamo București – CSM Slatina | 29 octombrie
  13. Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo București | 5 noiembrie
  14. Dinamo București – CSC Dumbrăvița | 12 noiembrie
  15. Politehnica Iași – Dinamo București | 26 noiembrie
  16. FC Brașov – Dinamo București | 3 decembrie
  17. Dinamo București – Unirea Constanța | 25 februarie
  18. CSC Șelimbăr – Dinamo București | 4 martie
  19. Dinamo București – Politehnica Timișoara | 11 martie

CITESTE SI:

Dinamo și-a găsit noua ”casă”! Pe ce stadion vom disputa meciurile de pe teren propriu

Dinamo, activă pe piața transferurilor! Anunțul conducerii

Acesta este Eternul Derby în opinia lui Vlad Iacob: ”Este continuatoarea în plan sportiv”

3 gânduri despre &8222;Dinamo le pregătește o surpriză fanilor la Eternul Derby!&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s