Valentin Lazăr, anunță obiectivul lui Dinamo, după debutul în noul sezon

Dinamo a început cu dreptul prima stagiune din liga a doua din istoria clubului, iar unul dintre cei mai experimentați jucători ai lui Dinamo, Valentin Lazăr, a tras primele concluzii.

Mijlocașul afirmă că echipa noastră nu are un obiectiv setat până acum, dar se speră ca la finalul stagiunii trupa „alb-roșie” să revină în primul eșalon al fotbalului din România.

„Ne-am organizat din scurt, e bine că am bătut. Ne bucurăm de susținerea pe care am avut-o. Să ne gândim că suntem câțiva jucători cu experiență, în rest fotbaliști din academie. Momentan nu sunt vești despre bani, am înțeles că sunt ceva restanțe la fotbaliștii care au fost și anul trecut.

Eu mă bucur pentru atmosferă, știam că o să vină în număr mare. Sperăm să-i ținem lângă noi prin victorii și îi așteptăm pe Arcul de Triumf. Rămâne să o luăm pas cu pas, nu ni s-a transmis nimic că avem obiectivul ăsta.

Normal că toți ne dorim, care suntem aici, în acest vestiar. O să vedem care e situația în iarnă și de acolo putem să sperăm”, a spus Valentin Lazăr, după meci.

Lazăr, împărtășește același obiectiv cu administratorul juridic al clubului Dinamo.

Obiectiv asumat de Răzvan Zăvăleanu înaintea debutului în Liga 2

În perioada de incertitudini în care Dinamo nu avea administrator special, dar nici antrenor principal confirmat, Răzvan Zăvăleanu era cel care mai putea oferi informații utile dinspre echipă.

Acum lucrurile au început să se miște la Dinamo. Vlad Iacob a fost instalat în funcţia de administrator special, iar, următoarea zi, Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial ca noul antrenor. Acesta i-a adus alături de el pe Sorin Colceag și Iulian Mihăescu, ca ”secunzi”, în funcția de antrenor cu portarii, pe Vicențiu Dragomir și pe Florin Marin, pe postul de consilier.

Astfel, Răzvan Zăvăleanu, a făcut un pas în spate în ceea ce înseamnă prezența sa în mass media. Cu mai puțin de o săptămână înaintea startului în noul sezon din Liga 2, administratorul judiciar a anunțat că unicul său obiectiv este acela pe care și l-a asumat, de a salva Dinamo!

De asemenea, Zăvăleanu anunță că este deplin mulțumit de implicarea noului administrator special, Vlad Iacob.

”Ne-am asumat ceva față de Dinamo. Credem că avem o datorie față de Dinamo și față de suporterii acestei echipe și pot să-i asigur că vom încerca să ne ducem misiunea la capăt.

Salvăm Dinamo! Ne-am asumat acest lucru. Și cine nu a înțeles că pe primul plan nu sunt banii în această procedură, ci salvarea unui club istoric al României, poate că o să înțeleagă în momentul acesta”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, pentru fanatik.ro.

Acesta a vorbit și despre situația actuală a clubului, după sosirea unui nou administrator special, Vlad Iacob, și instalarea lui Ovidiu Burcă pe banca tehnică.

”Dacă vorbim despre implicarea noului administrator special, Vlad Iacob, o văd drept una de 100%. Mulțumit voi fi în momentul în care vom avea necesarul de bani pentru a acoperi nevoile societății. Lucru care deocamdată nu s-a întâmplat.

Dar se fac în continuare eforturi în acest sens și să sperăm că vor fi încununate de succes. Fiecare dintre noi, separat, sau împreună, încercăm să găsim sursele necesare supraviețuirii”, este de părere administratorul judiciar a lui Dinamo.

În ceea ce privește transferurile, sau, mai exact, implicarea sa în aceste probleme, Răzvan Zăvăleanu a fost tranșant. ”Din fericire pentru mine, perioada în care a trebuit să ne asumăm și lucruri de natură sportivă a trecut. Avem administrator special care se ocupă. Noi ne ocupăm acum doar de ceea ce trebuie să ne ocupăm. Respectiv, supravegherea financiară a societății.

Dar văd că noul administrator special se preocupă serios de latura sportivă”, a conchis Zăvăleanu.

CITESTE SI:

Video I Dinamo, debut cu dreptul în noul sezon

Oficial I Dinamo dă startul noului sezon în echipamente noi. Surpriză pentru fanii dinamoviști

Avancronică I Progresul Spartac – Dinamo București

4 gânduri despre &8222;Valentin Lazăr, anunță obiectivul lui Dinamo, după debutul în noul sezon&8221;

Lasă un răspuns