Constantin Anghelache, anunț de ultima oră: ”Pot divulga că am fost și sunt în contact”

Anunțul momentului la Dinamo a fost făcut în această dimineață!

Dinamo ar putea să scape de problemele financiare, vestea răsunătoare a fost oferită de Constantin Anghelache (77 de ani), fost președinte al clubului pe vremea lui Ionuț Negoiță.

Constantin Anghelache spune că a luat legătura cu un miliardar din zona arabă, care este interesat să cumpere un club din România și să investească sume uriașe.

Mai mult, Anghelache a explicat că posibilul investitor din Emirate își dorește 3 lucruri, înainte să vină la Dinamo: clubul să aibă un singur proprietar, să fie stabilit un plan clar de plată a datoriilor și să aibă spațiu pentru construirea unui nou stadion.

„Chiar eu pot divulga că am fost și sunt în contact cu cineva din Arabia, care a spus trei lucruri: ‘Eu vreau să investesc neapărat într-un club de fotbal din România care are perspective’. Și a zis că s-a gândit la Dinamo. S-a întâmplat asta în urmă cu o lună și jumătate. Această persoană are câteva zeci de miliarde din petrol.

De unde interesul? Fiindcă un nepot de-ai lui a făcut facultatea la București, mi-a fos mie student. El venea la meciuri, iar omul a avut această idee. A zis: ‘Nu mă bag în această discuție până când nu se întâmplă trei lucruri. Dinamo să aibă un singur finanțator, nu mă interesează nici PCH, nici ce vorbiți voi.

Pe mine mă interesează ca acest club să aibă un singur proprietar, să fie 100% posesorul al acțiunilor. Voi negocia doar cu acea persoană și vom stabili cât dorește. Îi voi da cât dorește și poate vom cădea la un acord’. Se pare că acest lucru s-a întâmplat la ședința din data de 14, când pare-se că PCH ar fi luat 99% din acțiuni.

Al doilea lucru dorit de el: insolvența să aibă un plan clar de plată a datoriilor către creditori. Dacă instanța aprobă noul plan de organizare, înseamnă că ar rămâne două milioane de ceva, așa am înțeles. Omul a spus că le-ar da imediat două milioane de euro oamenilor.

Mi-a spus: ‘Nu mă intereseză Dinamo de alaltăieri. În momentul în care voi lua clubul, mă vor interesa rezultatele de aici încolo’. Mai e problema stadionului. Mi-a zis: ‘Eu nu pot discuta cu Ministerul de Interne? Dar eu nu găsesc 21 de hectare să-mi fac eu stadionul meu în 2-3 ani?’.

Vrea să facă o investiție în România, să investească în construcția unei baze sportive. Mi-a spus că a fost la Arena Națională și că e surprins că o asemenea construcție extraordinară nu are nici măcar 500 de metri pătrați de spații comerciale. A spus că-și face baza lui sportivă și spații comerciale pe care le închiriază, ca să obțină venituri suplimentare”, a spus Constantin Anghelache, conform gsp.ro.

Dacă planul de reorganizare trece, pe 21 noiembrie, atunci Asociația PCH, care a investit peste 3 milioane de euro în ultimii ani, bani donați de suporteri, devine principal acționar, cu peste 99 la sută din acțiuni.

Totuși, Nicolae Badea și Dorin Șerdean încearcă, din răsputeri, să împiedice această variantă. Gurile rele spun că intențiile celor doi nu sunt tocmai bune, fapt dovedit și de acțiunile din ultimii ani.

Viitorul lui Dinamo, prin ochii lui Vlad Iacob

Rezultatele din teren încep să fie cele așteptate, iar haita este acum cu gândul la deznodământul în cazul planului de reorganizare. Data de 21 noiembrie se poate dovedi vitală pentru viitorul clubului nostru.

Vlad Iacob afirmă că a găsit investitorii pentru echipă, dar că totul depinde de ce se va întâmpla cu planul de reorganizare modificat.

Administratorul special al clubului spune că nu ia în calcul scenariul negru, dar recunoaște că pe planul vechi nu se poate continua.

”În iarnă, totul depinde… lucrurile depind de câteva elemente. Dacă planul de reorganizare trece, atunci vom avea mai multe variante. Noi, cu o echipă extrem de restrânsă de management și cu resurse foarte puține și cu mult ajutor pro bono, am reușit să facem lucruri foarte bune.

Am reușit în plan sportiv să ținem lucrurile la un nivel foarte bun. Dacă am fi venit un pic mai repede la club, chiar și cu două, trei săptămâni, altfel ar fi stat lucrurile în clasament. E nevoie de timp ca să formezi o echipă, transferurile au venit târziu.

Pregătirea fizică nu a fost făcută, noi am dobândit coeziune în primele etape. Sunt convins că situația din clasament era alta (dacă ar fi ajuns mai din timp – n.r.).

În paralel cu lucrurile bune pe care am reușit să le facem în managementul clubului, am reușit să identificăm și și găsim și investitori pentru club, doar că ei vor veni după ce vă trece planul de reorganizare.

Lucrurile se vor rezolva. Nu vreau să intru în niciun fel de detaliu. Eu aș spune că sunt discret. Există soluții. Mingea, acum, este la judecătorul sindic. Aici, Răzvan Zavaleanu și Claudiu Balog s-au ocupat de aceasta parte, mingea e la ei și la judecător. Ei pot aduce toate argumentele în favoarea clubului și în favoarea noului plan.

Nu cred că există o variantă! Dar să luăm și scenariul negru, în care eu nu cred….Să luăm acest scenariu negativ, în care nu trece noul plan de reorganizare. … Atunci ar trebui făcut un altul.

Pe planul vechi nu se poate merge, pentru că datoriile sunt foarte mari. Și urmează și plățile. Am avut și întârzieri salariale, dar nu foarte mari. Suporterii, cei de la RTZ (cine a rezolvat situația -n.r.), a declarat Vlad Iacob în cadrul emisiuni de la PlaySport dedicată suporterilor dinamoviști, ”Dinamo 7/9”.

Programul lui Dinamo din sezonul regulat al Ligii 2:

Meciurile din 2022

Etapa 14: Dinamo – CSC Dumbrăvița

Etapa 15: Poli Iași – Dinamo

Etapa 16: FC Brașov – Dinamo

Meciurile din 2023

Etapa 17: Dinamo – Unirea Constanța

Etapa 18: CSC 1599 Șelimbăr – Dinamo

Etapa 19: Dinamo – Politehnica Timișoara

CITESTE SI:

Vlad Iacob, acuzat de trădare: ”Eu am spus că vin la Dinamo ca să contribui la salvarea clubului”

Video I Reacția lui David Popovici după ce a câștigat prima medalie la CN în bazin scurt: ”Îmi place să concurez în fața spectatorilor români”

Video I Cresc speranțele la Dinamo! Oficial al clubului anunță că a găsit investitori

3 gânduri despre &8222;Constantin Anghelache, anunț de ultima oră: ”Pot divulga că am fost și sunt în contact”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s