Dinamo din startul noului sezon competițional are o nouă conducere, cu Vlad Iacob (34 de ani) administrator special și Ovidiu Burcă (42 de ani) antrenor principal.

Șefii lui Dinamo îl dorește în club pe Ionel Dănciulescu (45 de ani), aflat în prezent sub contract cu CS Dinamo, pentru funcția de director sportiv.
Antrenorul ”haitei”, Ovidiu Burcă a dezvăluit că își dorește foarte mult să colaboreze cu Ionel Dănciulescu la Dinamo. Și a dat de înțeles chiar că sunt șanse destul de mari ca acest lucru să se întâmple în viitorul destul de apropiat. Totodată, tehnicianul afirmă că este un mare ”admirator” al lui Dănciulescu, și prin prisma relației foarte bune pe care o are cu acesta, întrucât ambii sunt născuți în Slatina, dar mai ales datorită calităților de conducător de club pe care fostul atacant le-a dovedit de-a lungul timpului.
”Am discutat și discut în continuare (n.r. cu Ionel Dănciulescu), suntem apropiați. Am avut întotdeauna o afinitate, de când eu eram la pitici și el era cu trei ani mai mare ca mine, de atunci s-a creat o relație care dăinuie în timp.
Eu mi-am dorit foarte mult (n.r. ca Dănciulescu să revină la Dinamo). Consider că lui i s-a făcut o mare nedreptate. Cred că el, când a fost la Dinamo, nu a fost apreciat la adevărata valoare, atât ca om, cât și ca profesionist.
Mie îmi place foarte mult cum gândește fotbalul, cum îl vede. Îmi place și mai mult ca om și cred că ne-ar fi ajutat foarte mult. Discuția nu este închisă. Eu cel puțin îmi doresc în continuare să ni se alăture. Rămâne în continuare să vedem. El a suferit când a plecat, a fost un moment foarte greu pentru el.
Eu îl înțeleg foarte bine. În momentul în care va decide să se întoarcă, va trebui să vină într-un moment de stabilitate, în care să i se acorde responsabilitate mult mai importantă decât a avut când a fost la Dinamo”, a spus Ovidiu Burcă la emisiunea ”Dinamo 7/9” de la PlaySport.
”Danciu-Gol”, a fost unul dintre cei mai mari atacanți din istoria lui Dinamo, a ocupat, în mai multe rânduri, și funcția de director sportiv la clubul din Ștefan cel Mare. Doar că senzația generală a fost că punctul său de vedere nu a fost întotdeauna ascultat de către ”superiori”.
CITESTE SI:
Video I Se dau cărțile pe față: ”Se știu lucrurile acestea”
Video I Ovidiu Burcă, a dezvăluit de ce a ales Dinamo: ”Aș fi regretat toată viața”
3 gânduri despre &8222;Ionel Dănciulescu, înapoi la Dinamo? Ovidiu Burcă: ”Consider că lui i s-a făcut o mare nedreptate”&8221;