Campioana la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a remizat joi, pe teren propriu, cu formaţia croată HC Zagreb, scor 27-27 (14-13), în etapa a 9-a din Grupa A a Ligii Campionilor.

Astfel, ”dulăii” își pot asigura accederea în play-off, dacă reușesc să obțină victoria cu echipa maghiară Veszprem. Duleul din etapa a 10-a, fiind programat, joi, 15 decembrie, de la ora 19:45, în sala Polivalentă din București.
În parteneriat cu Eventim, CS Dinamo le oferă suporterilor, patru tipuri de bilete care pot fi comandate prin eventim.ro.
PREȚURI BILETE:
VIP: 150 de lei;
Categoria 1: 60 de lei;
Categoria 2: 50 de lei;
Categoria 3: 30 de lei.
Tichetele se vor putea achiziționa, în limita permisă și de la casele de bilete ale sălii Polivalente, în ziua meciului, începând cu ora 17:45.
Xavi Pascual, după remiza cu PPD Zagreb: ”Am obținut un punct într-un moment complicat”
Principalii marcatori pentru Dinamo au fost Akimenko 6 goluri, Negru şi Zein, câte 5, iar de la oaspeţi s-a remarcat Dibirov 7.
Cu remiza din Sala Polivalentă, jucătorii lui Xavi Pascual ajung la patru partide consecutive fără eșec în cea mai importantă competiție europeană.
La finalul partidei, tehnicianul dinamovist s-a arătat mulțumit de egalul obținut:
”Felicitări echipei, deoarece am obținut un punct într-un moment complicat, le mulțumesc, mulțumesc fanilor, dacă nu am fi jucat acasă, era imposibil să recuperăm diferența de pe tabelă. Am început corect, dar am greșit foarte mult în fața porții și nu am putut să ne distanțăm. Startul reprizei secunde a fost dezastruos, am făcut multe greșeli pe faza de atac și aveam de recuperat 4 goluri.
Ninja Saeid și defensiva au fost incredibili pe tot parcursul meciului, schimbarea pe faza defensivă cu 4-1-1 ne-a ajutat să recuperăm deficitul de pe tabelă și chiar puteam câstiga meciul. Scorul este normal, au meritat să obțină un punct. Sunt mulțumit că avem 10 puncte și cred că echipa are nevoie de odihnă, sunt extrem de obosiți și trebuie să terminăm săptămâna asta cât mai repede cu putință.
Dacă nu aveam fanii alături de noi, am fi pierdut, fanii sunt cu noi mereu, dacă pierdem, câștigăm, este incredibil. Nu e vorba de a câștiga sau a pierde, ei recunosc că luptăm, chiar dacă mai facem greșeli, uneori marcăm, uneori greșim, ei înțeleg că echipa luptă pentru ei în fiecare minut.
Meciul următor este cu Suceava, mă concentrez pe Suceava, echipa are meci în week-end, suntem într-un moment dificil, suntem foarte obosiți, apoi ne vom gândi la Veszprem”, a declarat Xavi Pascual în cadrul conferinței de presă de după meci.
Reacția lui Saeid Heidaridad după duelul cu Zagreb
După o primă repriză controlată de ”dulăi”, partea a doua a fost una de coșmar. Croații au preluat conducerea și au mărit diferența la patru pași. Finalul a fost unul dramatic, dar erorile din atacul echipei lui Xavi Pascual ne-au privat de o nouă victorie.
După un meci mai dificil decât estima, Dinamo nu ar fi obţinut acest egal fără intervenţiile excelente ale portarului Saeid Heidaridad, 17 la număr.
Alintat de către fanii dinamoviști cu apelativele ”The King” sau ”Ninja”, Saeid Heidaridad ne-a spus cum a fost văzută partida direct de pe parchetul sălii Polivalente din București.
”Azi a fost un meci foarte complicat pentru noi, cred că am luptat 60 de minute și chiar în ultimele momente, cu o singură schimbare tactică, am reușit să schimbăm soarta partidei, să revenim de la minus 4, am reușit chiar să conducem.
Fanii dinamoviști au fost incredibili. Așa e în handbal, se întâmplă, au meritat și ei un punct, am luptat bine, ne uităm la viitor, la meciul cu Suceava, apoi la meciul cu Veszprem. Luptăm până la capăt”, a declarat portarul dinamovist la finalul meciului.
CITESTE SI:
3 gânduri despre &8222;Handbal I S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Veszprem din Liga Campionilor&8221;