Fostul căpitan al lui Dinamo, Florentin Petre a dezvăluit că a fost dorit de rivalele din capitală.

Prima oferită a venit în undeva între 2001 și 2003, din partea celor de la Steaua. Dorit de Victor Pițurcă, fostul mijlocaș dreapta a explicat că a refuzat oferta, chiar dacă ar fi urmat să aibă un salariu mult mai mare față de cel pe care îl avea în Ștefan cel Mare.
Florentin Petre a dezvăluit că le-a transmis celor de la Steaua că nu are cum să își trădeze echipa de suflet. De asemenea, un adevărat idol pentru suporterii dinamoviști, a povestit și cum a fost sunat de acționarii lui Dinamo, care l-au luat imediat la rost, deși el nu avea nicio implicare în această potențială trădare.
”Da, a fost zvon, nu a fost numai zvon, au fost și discuții. Păi d-aia nu am ajuns, că nu am vrut să merg. Nu știu lucrul ăsta (n.r. dacă Dinamo a vrut să îl cedeze la Steaua), nu au mai trecut mai departe, în momentul în care am spus că nu. Era nea Piți (n.r. Victor Pițurcă) la Steaua și m-a avut la tineret și după aceea și la echipa mare. Cu el am debutat. Și e normal ca el să își dorească să lucreze cu oamenii pe care i-a avut alături și la bine și la greu. Și am făcut și performanțe.
Eram într-o perioadă mai grea atunci la Dinamo, eram după hepatită, doar ce îmi revenisem, 2001-2002 sau 2002-2003, nu mai știu, cât a fost nea Piți antrenor la ei. Și normal că m-a sunat. ‘Ce faci, cum ești? Am văzut că ai probleme’. Zic ‘Nu, nu am probleme, trec printr-o perioadă mai grea, dar cu siguranță o să îmi revin’. Și zice ‘Ok’. Și asta a fost. Probabil că ‘Uite, aș vrea să te aduc la noi’. ‘Nea Piți, nu aveți cum să mă aduceți acum, știți foarte bine. Mi-e greu, nu am cum să vin. Am jucat o viață acolo, oamenii ăia mă respectă, sunt fanii, sunt oamenii care mă iubesc’.
Depindea foarte mult și de ce se vorbea între ei, la nivel foarte înalt. Mai era domnul Păunescu și cu domnul președinte Badea. Și nu s-a întâmplat asta niciodată, pentru că a auzit și Cristi Borcea și m-au sunat și s-au luat de mine că ‘Ce faci, unde te duci, la Steaua?’. I-am zis ‘Stai puțin că nu ai înțeles. Oamenii mă vor, dar trebuie să vreau și eu să merg acolo. Și erau bani mulți și frumoși. (n.r. mult mai mult decât aveai la Dinamo?) (Râde) Vorbeșt serios? Nici nu visam la Dinamo să am atunci ce mi s-a oferit de la Steaua, și nu numai”, a dezvăluit Florentin Petre la emisiunea dedicată suporterilor dinamoviști ”Dinamo 7/9” de la PlaySport.
Poreclit de dinamoviști ”Piticul”, a mai dezvăluit că a fost dorit și de Răzvan Lucescu la Rapid, în 2006. De menționat! Florentin Petre, mai avea câteva luni de contract (n.r. 6 luni) cu Dinamo și putea negocia un viitor contract.
”Am fost o noapte și la Rapid. Da, am fost o noapte la Rapid, înainte să semnez cu CSKA. În 2006 am plecat, da. O noapte. Eram cu nea Victor, cu Becali, și cu nea Giovanni și, na, îți dai seama, calitatea costă, o vrei, ți-o dorești, dar mai trebuie să mai vrea și… îți dai seama. Am stat de vorbă. Tata, când a auzit, rapidist, a început, a plâns dragul de el. Mie mi se termina contractul cu Dinamo. Mai erau trei luni de contract. Dinamo a zis lasă că vedem ce facem pe viitor, dar cel mai bine ar fi pentru tine să pleci. Și probabil că s-a auzit în România că sunt liber de contract din vară.
Mi se pare că era nea Dinu Vamă, mi se pare că era Răzvan (Lucescu) antrenor. Și tot așa, cu bani mulți. Dar am zis nu. Am stat de vorbă, hai că vedem, hai că vorbim. Și a doua zi dimineață m-a sunat nea Victor Becali, pe la 10, și îmi zice ‘Termină, nu te mai gândi’. ‘Dar nici nu mă gândeam’. Zice ‘Nu te mai gândi la alte echipe, că mergi la CSKA Sofia’. Zic ‘Unde?’, ‘La CSKA Sofia’. Stau să văd, mă gândesc, zic distanță scurtă, hai că e bine. Și zice ‘O să îți dea și bani frumoși, o să câștigi bani frumoși acolo’. Zic ‘Nu e vorba de bani, că în viață nu te poți gândi numai la bani’. Dacă stăm să ne gândim la bani, uite unde ajungem cu fotbalul”, le-a mai spus Florentin Petre prietenilor noștri de la PlaySport, în cadrul emisiunii ”Dinamo 7/9”.
CITESTE SI:
Handbal I S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Veszprem din Liga Campionilor
3 gânduri despre &8222;Video I Florentin Petre la un pas să semneze cu rivalii: ”Nu a fost numai zvon”&8221;