Ștefan Fara și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo

Ștefan Fara (21 de ani), a fost primul jucător care a acceptat rezilierea contractului, făcând parte din grupul de 5 jucători pe care Ovidiu Burcă nu se va mai baza pentru partea a doua a sezonului.

Jucătorii lui Dinamo ar fi protestat din cauza restanțelor salariale, lucru care l-a enervat pe antrenorul Ovidiu Burcă. În urma acelui episod, trei dintre jucători s-au ales cu contractele reziliate: Vasile Buhăescu, Ștefan Fara și Alin Dudea.

Portarul dinamovist nu a rămas mult timp fără echipă și, potrivit prietenilor noștri de la Radio Dinamo 1948, s-a înțeles cu CS Dinamo, echipa din Liga 3, unde team-manager este Dănuț Lupu.

Fostul portar al lui Dinamo a avut o primă intervenție și a povestit ce s-a întâmplat în vestiarul echipei de a dus la protestul lor:

”Da, e adevărat. De marți am vorbit cu domnul Iacob și ne-a spus că vine sigur vineri și ne spune ceva concret. S-a făcut vineri, sâmbătă, nu a venit.

Apoi am decis la comun și i-am transmis domnului antrenor că, dacă până luni nu vine cineva să vorbească cu noi, noi nu vom ieși la antrenament.

N-a fost vorba că noi, dacă nu ne primim salariile, nu ieșim. Am vrut să primim niște răspunsuri, cum ni s-a spus. Ni s-a zis că nu sunt bani la club, că se vor strânge și vor încerca să ne plătească niște salarii.

Asta a fost tot. Luni, după o ședință, ne-au intrat banii. Dar n-a fost nicio grevă, nu am spus că nu ne antrenăm dacă nu vom fi plătiți. Noi tot ce am aflat știam din presă”, a declarat Fara.

Imediat după ce și-a reziliat contractul cu Dinamo, Ștefan Fara a mai avut o intervenție în care a vorbit despre episodul care l-a enervat pe antrenorul Ovidiu Burcă.

”Nu știu să spun, că sincer m-a pufnit râsul, cu tot respectul. Am văzut că a spus că nu a fost respectat. Din contră, toți jucătorii l-au respectat în egală măsură, n-a fost vorba de așa ceva.

Dânsul a înțeles greșit, a fost o lipsă de comunicare, dar nu din partea noastră. Am vorbit cu domnul Vlad Iacob și persoanele de la insolvență pentru reziliere. Marți ni s-a spus să ne prezentăm a doua zi la birouri”, a spus Ștefan Fara.

Marius Tomozei vrea să rămână în ”haită”

Marius Tomozei este şi el pe lista neagră și a fost exclus din lot, dar deocamdată este sub contract cu Dinamo.

Potrivit celor de la fanatik.ro, Tomozei a solicitat banii la zi plus alte două salarii pentru a rezilia cu Dinamo, motivul fiind acela că îi este greu să îşi găsească echipă în această perioadă. Mai mult, jucătorul se consideră pedepsit pe nedrept, în condiţiile în care nu ar fi avut niciun amestec în greva de săptămâna trecută.

Şefii clubului nu au fost de acord cu pretenţiile fotbalistului, astfel că Tomozei a venit cu o altă propunere. Fundașul ar fi fost gata să îşi scadă salariul până în vară, dar să rămână în lot şi să joace. Nici această variantă nu a fost agreată de conducere.

Astfel, jucătorul a fost informat că Ovidiu Burcă nu se mai bazează pe el și nu este primit la antrenamente. Până la găsirea unei soluţii, jucătorul a primit o hârtie prin care poate să se antreneze cu oricine. Cele două părţi se vor întâlni şi săptămâna viitoare pentru a negocia rezilierea.

Marius Tomozei are contract până în vară cu Dinamo. Fundașul tocmai a revenit după o accidentare la ligamentele încrucişate, care l-a ţinut departe de gazon timp de 11 luni. El a fost unul dintre cei cinci jucători, care au refuzat să se antreneze din cauza problemelor financiare.

Dinamo se bate la play-off!

Dinamo este una dintre echipele din Liga 2 care și-au oprit vacanța de iarnă.

În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.

Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.

Iată, mai jos, adversarii dinamoviștilor în perioada de pregătire:

1 februarie: CSM Slatina;

4 februarie: Gloria Buzău;

8 februarie: Muscelul Câmpulung Elite;

10 februarie: Unirea Slobozia;

11 februarie: Farul Constanța;

18 februarie: FC Brașov.

Dinamo, a ales Săftica și Buftea

Ovidiu Burcă a explicat de ce preferă ca antrenamentele să nu se desfășoare în baza de pregătire de la Săftica:

”Vom rămâne pe plan local, vom rămâne la Săftica. Începând de săptămâna această vor veni și ploi, e diferență între temperaturile dintre noapte și zi. Tot ce am făcut, să dăm cu îngrășământ pe teren, am distruge total gazonul dacă am face antrenamente la Săftica. Va fi îngheț în primele ore ale dimineții, varianta cea mai viabilă este să facem pe teren sintetic.

Am discutat pentru Buftea, antrenamentele tehnico-tactice vor fi la Buftea, partidele amicale încercăm să le facem pe terenuri sintetice. La Buftea este un teren de nouă generație, de bună calitate. La volumul de antrenamente din această perioadă, suprafața de teren este foarte importantă. Nu este bine să schimbi suprafețele de teren, orice schimbare deasă, poate să aducă accidentări dese, cum ar fi tendinita”, a explicat Ovidiu Burcă.

CITESTE SI:

Marius Tomozei vrea să rămână în ”haită”

Decizia luată de FRF, pentru comportamentul lui Vali Lazăr din meciul amical cu Dinamo

Ricardo Grigore, OUT de la FCU Craiova! Posibilă revenire la Dinamo după jumătate de sezon

Publicitate

3 gânduri despre &8222;Ștefan Fara și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s