Dani Iglesias și Ovidiu Burcă, în cel mai bun moment al carieri la Dinamo: ”Sper s-o continuăm așa!”

Dinamo, la primul sezon din istoria sa în Liga 2, a fost nevoită să schimbe liniile.

Astfel, la club au sosit, pe rând, pe lângă fotbaliști autohtoni, și jucători străini, cu experiență în diverse campionate ale Europei. Unul dintre primii care a zis ”Da” este Daniel Iglesias (27 de ani).

Împreună cu Ovidiu Burcă, Dinamo a avut un joc calitativ și a așuns să se lupte pentru promovarea în Liga 1, asta după un început greoi de sezon.

Ovidiu Burcă are un rol extrem de important, dar și Dani Iglesias, cel care a marcat 4 goluri în 2023 și a fost decisiv în ultima vreme. Mijlocașul ofensiv a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Ovidiu Burcă, care i-a schimbat și percepția despre fotbal.

”Vorbește foarte bine spaniolă și discutăm despre fotbal, România, cum mă simt aici. Poate vorbi cinci sau șase limbi. Cu Ghezali, de exemplu, vorbește în franceză, cu mine în spaniolă, cu Gabi Moura în portugheză, iar cu restul, română. E extraordinar! Antrenor modern cu fotbal modern. Lucrăm mult la aspectul tactic.

Sunt surprins. Din experiența mea, din antrenorii pe care i-am avut în afara Spaniei, cam toți se axau pe factorul fizic. El mi-a schimbat puțin percepția. Ne antrenăm mult tactic, tehnic, cu foarte multe pase. Cred că se mulează foarte bine pe echipă pentru că avem jucători tehnici”, a declarat Dani Iglesias pentru Prosport.

”Jucam fotbalul pe care l-am practicat tot sezonul, dar mult mai bine în ultimele săptămâni. Ne-am crescut nivelul și, evident, jucând așa, rezultatele au venit. Sper s-o continuăm așa. Cred că este cel mai bun meci al sezonului. Am jucat bine din primul până în ultimul minut, am dominat tot meciul, defensiv sau ofensiv, practic, cel mai complet joc. Ne-am creat ocazii, am mai fi putut să marcăm.

Cea mai mare motivație a fost Dinamo București. Este un club mare, dar într-o situație dificilă, pentru prima oară în istorie în Liga 2. Toată lumea din Europa știe ce înseamnă Dinamo. Știu că are o istorie de 75 de ani, sigur, nu o cunosc pe toată, dar știu ce înseamnă în România. Este una dintre cele mai mari echipe de fotbal de aici. Când m-au sunat, știam că pot veni”, a mai spus Dani Iglesias.

Cu șapte puncte după primele trei etape din play-off-ul Ligii 2, Dinamo ocupă locul patru în clasament, cu 38 de puncte.

Clasamentul din Liga 2 (play-off)

Poli Iași – 45 puncte;
CSA Steaua – 44p;
Oțelul Galați – 42p;
DINAMO – 38p;
Gloria Buzău – 34p;
Unirea Dej 33p.

Programul etapei a patra din Liga 2:

Steaua – DINAMO | marți, 18 aprilie, ora 19:00

Programul etapei a cincea din Liga 2:

DINAMO – Iași | marți, 25 aprilie, ora 20:00.

CITESTE SI:

”Pentru tine este un meci mai special?”. Răspunsul unui fost dinamovist, înainte de Steaua – Dinamo

Mircea Lucescu este optimist în șansele lui Dinamo de a reveni în Liga 1. Mesaj de apreciere către fanii dinamoviști

Dinamo înaintea lui Gigi Becali pe stadionul Ghencea: „Dinamo i-a furat și acest vis”

3 gânduri despre &8222;Dani Iglesias și Ovidiu Burcă, în cel mai bun moment al carieri la Dinamo: ”Sper s-o continuăm așa!”&8221;

Lasă un răspuns