Rugby I ”Buldogii” reușesc să bifeze un nou transfer

Conducerea secției de rugby al Clubului Sportiv Dinamo, a reuși să bată palma cu Sailasa Turagaluvu.

Rugbyst-ul de origine Fijiană, a fost adversarul echipei noastre naționale în Rugby Europe Super Cup evoluând pentru Tel Aviv Heat.

Tânărul nou-venit, în vârstă de 22 de ani, a oferit și o primă declarație la semnarea contractului cu ai noștri ”buldogi”.

”Am acceptat provocarea de a mă alatura buldogilor și sunt încrezător că vom avea un sezon bun. Sunt nerăbdător să debutez și să îmi aduc aportul pentru Dinamo”, a spus Sailasa Turagaluvu.

Antrenorul lui Dinamo, Sosene Anesi a anunțat că echipa se află în plină reconstrucție și dorește ca nou-veniții să se adapteze cât mai bine la stilul de joc european.

”Suntem încă într-un proces de construcție a echipei unde se alătură jucatori noi. Mă aștept ca toți cei care s-au alăturat sau urmează să o facă, să ajute la îndeplinirea obiectivelor”, a spus tehnicianul din Ștefan cel Mare.

Noul sezon a început, iar Dinamo a învins în ultima etapă din această săptămână, chiar campioana en titre, după un super meci reușit de dinamoviști. Dinamo București – CSM Baia Mare, scor final 31 – 17.

Jucătorii antrenați de Sosene Anesi au dominat campioana en titre pe stadionul Arcul de Triumf. Gabriel Pop a făcut un meci mare (2 eseuri marcate), la fel ca și Jondre Williams (1 eseu + alte 16 puncte prin lovituri de picior). Apărarea a fost excelentă, bine coordonată de Etienne Terblanche. A fost o victorie de echipă, muncită și meritată.

Modificări în Liga Națională de Rugby în sezonul 2023 – 2024

Liga Națională de Rugby, cea mai importantă competiție din rugbyul românesc intern, a dat în luna aprilie, startul unui nou sezon competițional.

14 echipe: CSM Știința Baia Mare, CSA Steaua, CSU Cluj, CS Dinamo, SCM USV Timișoara, CS Năvodari, RC Grivița UNEFS, Politehnica Iași, CSM Galați, RC Gura Humorului, CS Știința Petroșani, RC Bârlad, CSM Constanța și CSM Bucovian Suceava se aliniază la startul ediției 2023 care va începe în weekendul 31 martie – 1 aprilie. De remarcat înscrierea în campionat a CSM Constanța, aflată la prima participare la seniori, în această formulă.

Campioană națională en-titre este CSM Știința Baia Mare, care a trecut în finala disputată pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf de CSA Steaua cu 22-15.

În acest sezon competițional, echipele sunt împărțite în trei grupe, care vor juca tur-retur în sezonul regulat, după care vor accede în semifinale, echipele urmând a fi repartizate, din nou, în funcție de clasamentul din grupe, în trei grupe, fiind 10 săptămâni de competiție, partide tur-retur. După disputarea acestor partide, în funcție cu locul ocupar în clasamentul final din fiecare grupă, echipele vor disputa partide pentru locurile 1-4 (finala mare, respectiv finala mica), partide pentru locurile 5-8, partide pentru locurile 9-12 respectiv partide pentru locurile 13-14.

Grupa 1: CSM Știința Baia Mare, CSA Steaua, SCM USV Timișoara, DINAMO, CSU
ELBI Cluj

Grupa 2: CS Năvodari, CS Știința Petroșani, Poli Iași, RC Grivița UNEFS, CSM Galați

Grupa 3: RC Bârlad, CSM Constanța, RC Gura Humorului, CSM Bucovina Suceava

Etapa 4

Grupa 1: SCM USV Timisoara – CSM Știința Baia Mare (22.04, ora 11:00, Rugby Tv); CSA Steaua-CS Dinamo (21.04, Prima Sport, Ghencea Central)

Grupa 2: Stiinta Petrosani-CSM Galati (29.04); CS Navodari-Poli Iasi (29.04)

Grupa 3: CSM Constanța – RC Bârlad (29.04), CSM Bucovina Suceava – RC Gura Humorului (29.04)

Etapa 5

Grupa 1: CSA Steaua – SCM USV Timisoara (28.04, Prima Sport, Ghencea Central); CSU ELBI Cluj-CSM Stiinta Baia Mare (29.04, ora 11:00, Rugby Tv )

Grupa 2: CSM Galati-CS Navodari (06.05); RC Grivita UNEFS – Stiinta Petrosani (06.05)

Grupa 3: RC Gura Humorului – RC Bârlad (06.05), CSM Constanța – CSM Bucovina Suceava (07.05)

Etapa 6

Grupa 1: CSU ELBI Cluj-CSA Steaua (06.05, ora 11:00, Rugby Tv); CS Dinamo – SCM USV Timisoara (05.05, Prima Sport, Stadionul National de Rugby Arcul de Triumf)

Grupa 2: RC Grivita UNEFS -CS Navodari (13.05); CSM Galati-Poli Iasi (13.05)

Grupa 3: RC Bârlad – CSM Bucovina Suceava (14.05), RC Gura Humorului – CSM Constanța (17.06)

Etapa 7

Grupa 1: CSA Steaua – CSM Stiinta Baia Mare (12.05, Prima Sport, Ghencea Central), CS Dinamo-CSU ELBI Cluj (13.05, ora 11:00, Rugby Tv);

Grupa 2:Poli Iasi-RC Grivita UNEFS (20.05); CS Navodari-Stiinta Petrosani (20.05)

Etapa 8

Grupa 1: CSM Stiinta Baia Mare-Dinamo (20.05, ora 11:00, Rugby Tv); CSU ELBI Cluj-SCM USV Timisoara (20.05, ora 13:30, Rugby Tv)

Grupa 2: Stiinta Petrosani-Poli Iasi (27.05); RC Grivita-CSM Galati (27.05)

Etapa 9

Grupa 1: CSM Stiinta Baia Mare – SCM USV Timisoara (27.05, ora 11:00, Rugby Tv); CS Dinamo- CSA Steaua ( 27/28.05, Prima Sport, Stadionul National de Rugby Arcul de Triumf)

Grupa 2: CSM Galati-Stiinta Petrosani (03.06); Poli Iasi-CS Navodari (03.06)

Etapa 10

Grupa 1: SCM USV Timisoara – CSA Steaua (03.06, ora 11:00, Rugby Tv); CSM Stiinta Baia Mare-CSU ELBI Cluj (03.06, ora 13:30, Rugby Tv)

Grupa 2: CS Navodari-CSM Galati (10.06); Stiinta Petrosani – RC Grivita UNEFS (10.06)

CALIFICĂRI SEMIFINALE

Echipele vor fi repartizate în trei grupe astfel:

Grupa A: Loc 1 Gr.1, Loc 1 Gr.2, Loc 2 Gr.2, Loc 2 Gr.3, Loc 3 Gr.3
Grupa B: Loc 2 Gr.1, Loc 5 Gr.1, Loc 3 Gr.2, Loc 1 Gr.3, Loc 4 Gr.3
Grupa C: Loc 3 Gr.1, Loc 4 Gr.1, Loc 4 Gr.2, Loc 5 Gr.2

-Vor fi 10 săptămâni de competiție, partide tur-retur. Pentru stabilirea programului partidelor se va lua în calcul poziția inițială în grupă,la care se aplica Tabela Berger.

Programul partidelor:

Etapa 1 – 12 august 2023; Etapa 2 – 19 august 2023; Etapa 3 – 26 august 2023; Etapa 4 – 02 septembrie 2023; Etapa 5 – 16 septembrie 2023; Etapa 6 – 23 septembrie 2023; Etapa 7 – 30 septembrie 2023; Etapa 8 – 07 octombrie 2023; Etapa 9 – 18 noiembrie 2023; Etapa 10 – 25 noiembrie 2023.

-În funcție de locul ocupat, după alcătuirea clasamentului în fiecare grupă, echipele vor disputa partide pentru locurile 1-4 (finala mare, respectiv finala mică), partide pentru locurile 5-8, partide pentru locurile 9-12, respectiv partide pentru locurile 13-14.

FAZE FINALE

Play-Off

Semifinalele locurilor 1-4: Loc 1A-Loc 2C; Loc 1B-Loc 1C
Câștigătoarele vor disputa finala mare, pierzătoarele finala mică

Play-Out

Semifinalele locurilor 5-8: Loc 2A-Loc 3C; Loc 2B-Loc 3A
Câștigătoarele vor disputa partida locurilor 5-6, pierzătoarele partida locurilor 7-8
Semifinalele locurilor 9-12: Loc 3B-Loc 4C; Loc 4A-Loc 4B
Câștigătoarele vor disputa partida locurilor 9-10, pierzătoarele partida locurilor 11-12

Partidele locurilor 13-14: tur – retur Loc 5A – Loc 5B

CITESTE SI:

Prima reacție a lui Dinamo în cazul dreptului de promovare al lui Steaua: ”Legea nu a fost firească”

Dani Iglesias și Ovidiu Burcă, în cel mai bun moment al carieri la Dinamo: ”Sper s-o continuăm așa!”

”Pentru tine este un meci mai special?”. Răspunsul unui fost dinamovist, înainte de Steaua – Dinamo

3 gânduri despre &8222;Rugby I ”Buldogii” reușesc să bifeze un nou transfer&8221;

Lasă un răspuns