Dinamo a ratat şansa de a se apropia de locurile direct promovabile. “câinii” au pierdut derby-ul cu CSA Steaua, scor 2-0.

Ionel Dănciulescu, fost jucător la Dinamo București, a vorbit despre erorile comise de defensiva lui Ovidiu Burcă și a evidențiat faptul că sunt inexplicabile, din punctul său de vedere.
Mai mult, fostul fotbalist a precizat că meciul făcut de cele două echipe a fost modest și că ambele formații ar fi putut arăta mai mult, având în vedere și intensitatea din tribune.
”Dacă e să scoatem în context cele două greșeli impardonabile făcute de apărarea lui Dinamo, mi s-a părut o partidă modestă, cu fotbal destul de puțin. Nu aș putea să spun că o echipă s-a ridicat la un nivel mult mai mare decât adversara.
Au fost două greșeli mari de tot. Din punctul meu de vedere sunt inexplicabile. A doua gafă a celor de la Dinamo mi se pare de neconceput”, a spus Ionel Dănciulescu.
Steaua a deschis scorul în minutul 19, grație reușitei lui Bogdan Chipirliu din minutul 19, care a fructificat o lovitură de la 11 metri. Același fotbalist a realizat ”dubla” doar 10 minute mai târziu și a ajutat-o pe CSA Steaua să cucerească toate cele trei puncte.
În urma rezultatului din Ghencea, Dinamo a rămas cu 38 de puncte, şi este în continuare pe locul 4.
Clasamentul din play-off-ul Ligii a 2-a:
CSA Steaua 47 puncte
Poli Iaşi 46 p.
Oţelul 42 p.
DINAMO 38 p.
Buzău 34 p.
Unirea Dej 34 p.
CITESTE SI:
Ovidiu Burcă reacționează după ”dușul rece” din Ghencea
Dinamo, prima înfrângere în play-off după greșeli uriașe de arbitraj
Atmosferă de derby în Ghencea la CSA Steaua – Dinamo București
3 gânduri despre &8222;Ionel Dănciulescu, revoltat după Steaua – Dinamo: ”Greșeli impardonabile”&8221;