Dinamo a fost preluată, la finalul lunii februarie, de compania Red&White 2022 Management.

Companie fiind administrată de Eugen Gheorghe Voicu și Andrei Nicolescu și care deține 80,77% din acțiunile lui Dinamo, au anunțat că s-a transformat din societate cu răspundere limitată (SRL) în societate pe acțiuni (SA) și va funcționa ca un holding. Informația a fost publicată în Monitorul Oficial.
O altă decizie importantă luată de acționarii Eugen Voicu (66 de ani) și Andrei Nicolescu (47 de ani) a fost majorarea capitalului social, de la 10.000 de lei la 100.000 de lei, sumă corespunzătoare unui număr de 10.000 de acțiuni, fiecare având o valoare nominală de 10 lei. Pragul minim de capital social este de 90.000 lei pentru societățile pe acțiuni.
Potrivit specialiștilor, principalele motive de transformare din SRL în SA pot fi unele determinate de dezvoltarea activității, de necesitatea dotării societății cu un capital propriu mai mare, de necesitatea de a folosi lichiditățile societății pentru emiterea de obligațiuni, de oportunitatea de a da societății o imagine de o mai mare consistență în comparație cu imaginea pe care o poate oferi un SRL.
Prin urmare, acționarii lui Dinamo au împrumutat societatea care controlează clubul din Liga 2 cu suma totală de 575.000 de lei. Astfel: Eugen Voicu – 400.000 de lei, Andrei Nicolescu – 175.000 de lei.
În noile condiții, structura capitalului social al firmei Red&White este următoarea:
Eugen Voicu, deține 6.000 de acțiuni, cu o valoare nominală totală de 60.000 de lei, reprezentând 60% din capitalul social al societății.
Andrei Nicolescu, deține 4.000 de părți sociale, cu o valoare nominală totală de 40.000 de lei, reprezentând 40% din capitalul social al societății.
Acționarii au modificat și domeniul de activitate al firmei, precum și obiectul principal de activitate al acesteia. De asemenea, Eugen Voicu și Andrei Nicolescu au extins obiectul de activitate secundar al societății prin completarea acestuia cu obiecte de activitate care să reflecte noua orientare de afaceri a firmei.
La înființare, octombrie 2022, Red&White SRL avea trecută ca activitate principală consultanță consultanță pentru afaceri și management. Acum, după transformarea firmei în SA, acționarii lui Dinamo și-au setat ca principal domeniu de activitate ”Activități ale holdingurilor”. Activitățile sportive sunt trecute în plan secundar.
Avantaje pentru Dinamo
Principalele avantaje ale societăților de tip holding sunt de natură fiscală. Astfel, veniturile din dividende obținute de la societățile din grup, veniturile din evaluarea, reevaluarea, vânzarea acțiunilor sau părților sociale deținute de holding sunt neimpozabile. Condiția de bază este ca la data acestor tranzacții societatea de tip holding să dețină, pe o perioadă neîntreruptă de un an, minimum 10% din capitalul social al societăților din grup. De asemenea, același tratament fiscal îl au și veniturile obținute din lichidarea unei astfel de societăți.
CITESTE SI:
Dinamo a scăpat de amenințarea lui Negoiță!
Iulian Mihăescu, reacționează după conflictul avut la meciul cu Dej
3 gânduri despre &8222;Dinamo devine societate pe acțiuni. Modificări importante în structura clubului&8221;