Președintele Clubului Sportiv Dinamo, mesaj de unitate cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţare

14 Mai 1948 – Ziua în care s-a născut cel mai galonat club sportiv din România, Dinamo București.

Toată suflarea dinamovistă a fost prezentă marți seară, la aniversarea celor 75 de ani de la înfiinţare.

Prezent la petrecerea de la Ateneul Român, Ionuţ Adrian Popa, preşedintele CS Dinamo, a transmis un mesaj de unitate pentru o performanță cât mai majoră a sportului din țara noastră.

“Vreau să mulţumesc tuturor predecesorilor mei care din 1948 şi până acum au condus clubul cu profesionalism şi au făcut posibil ca azi Dinamo să fie cel mai titrat club din România. Pentru mine e minunat să văd cum Dinamo se dezvoltă, este chiar un privilegiu.

Cred că azi, în anul preolimpic, sportul românesc are nevoie de unitate, iar Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti îşi reconfirmă suportul pe care an de an îl oferă federaţiilor sportive naţionale pentru obţinerea celor mai înalte performanţe. La Mulţi Ani, Dinamo!”, a spus Popa.

28 de secții sportive cuprinde Clubul Sportiv Dinamo în acest moment, alte 9 secții, cu profil sporturi de iarnă, fac parte din Centrul Sportiv de la Brașov

Etimologia cuvântului Dinamo

Câteva cuvinte din limba greacă și-au găsit aplicabilitatea, pentru prima oară, în limbajul curent ortodox. Unul dintre acestea este ”dunamis” care, în esență, reprezenta termenul grec pentru putere, forță, duritate.

CITESTE SI:

Adrian Mihalcea o ține pe Dinamo în cărțile revenirii în Liga 1: ”Nu am negat niciodată că țin cu Dinamo!”

Video I Momentul mult așteptat! Macheta noului Stadion Dinamo, prezentată la aniversarea a 75 de ani de la înființarea clubului

Video I Coșmarul lui CSA Steaua, Deniz Giafer: ”Asta a fost cheia succesului!”

3 gânduri despre &8222;Președintele Clubului Sportiv Dinamo, mesaj de unitate cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţare&8221;

Lasă un răspuns