Claudiu Vaişcovici, încântat de prestația lui Dinamo din derby-ul cu Steaua

Dinamo s-a impus la scor de neprezentare în fața celor de la CSA Steaua luni seara, pe Arena Națională, și ne menținem șansele de a revenii direct în prima divizie.

Dinamo a învins-o pe Steaua, scor 3-0, după o partidă controlată de la un capăt la altul de elevii lui Burcă.

Fostul fotbalist din Ștefan cel Mare, în perioada 1988-1990, Claudiu Vaişcovici s-a arătat mulţumit de modul în care elevii lui Ovidiu Burcă au tratat derby-ul cu Steaua. Vaişcovici spune că s-a temut că Ahmed Bani şi ceilalţi coechipieri ai săi vor cădea psihic, după ce au dat cu piciorul la mai multe şanse de a marca în primele 45 de minute. Acesta a subliniat că alb-roşiii au rezistat bine presiunii de pe ”Arena Naţională” din partea secundă, când au punctat de nu mai puţin de trei ori.

”Meciul cu Steaua a fost superb. Ca întotdeauna, chiar dacă meciul e mai modest ca joc, te uiţi cu drag la ce e în tribune. Acolo, câştigăm meci de meci la două-trei diferenţă. Am tot respectul faţă de oamenii care se duc în deplasări lungi, chiar dacă e Liga a II-a. Spiritul lui Dinamo nu are cum să moară niciodată.

Ca joc, toată stimă faţă de băieţi. Nu am ce să le reproşez. Mi-a fost frică, când s-a ratat atât în prima repriză. Sunt mulţi jucători tineri, sunt şi jucători cu experienţă ca Alibec, care a făcut ce a făcut. Se putea întâmpla oricui. Putea să fie unul care să nu reziste presiunii şi să ia cartonaş roşu. E bine că şi-au văzut doar de joc”, a analizat Vaişcovici, jocul cu Steaua.

Fostul fotbalist, ajuns acum la vârsta de 60 de ani, a vorbit, pe scurt, şi despre marea rivală, CSA Steaua. Vaişcovici a criticat ”Legea Dîncu” şi a taxat, de asemenea, declaraţiile oferite de Florin Talpan.

”Nu vreau să vorbesc de CSA, dar este jurist acolo un domn care susţine că echipa trebuie să aibă drept de promovare, deşi legea spune altceva. Dinamo nu este o clonă. Dinamo a picat anul trecut în vară şi s-a continuat apoi cu ea. Dincolo, a fost reînfiinţată echipa din Liga a IV-a”, a adăugat Vaişcovici în cadrul emisiunii dedicate suporterilor dinamoviști de la Playsport, ”Dinamo 7/9”.

Claudiu Vaișcovici, anunț sumbru despre fotbalul românesc

Claudiu Vaişcovici nu prevede un viitor mare pentru fotbalul românesc. Acesta crede că va fi imposibil pentru echipele din Superligă să mai acceadă, în viitorul apropiat, în grupele celei mai importante competiţii inter-cluburi a ”Bătrânului Continent”, Champions League.

Vaişcovici a subliniat că fotbalul autohton are mari probleme financiare, iar investiţiile la cele mai multe echipe din primele două divizii sunt realizate de către Primării.

”În următorii 10-15 ani, nu cred că o echipă din România va mai ajunge în Liga Campionilor. Am văzut la Manchester Ciy-Real Madrid ce jucători sunt. Real trebuie să mai schimbe jucători şi să mizeze pe o nouă generaţie. Va dura 2-3 ani de zile acest proces. Diferenţa financiară ne omoară. În campionatul nostru, în Liga I, sunt 7-8 echipe susţine de Primărie. Nu avem cum să facem investiţii în jucători de valoare. În Liga a II-a, cele mai multe echipe sunt susţinute, de asemenea, tot de Primării”, susține Vaişcovici.

CITESTE SI:

Jucătorii lui Dej, super motivați înaintea meciului cu Oțelul

Dinamo pierde doi oameni importanți din staff-ul tehnic înaintea ultimului meci din play-off

Mircea Rednic, avertisment pentru Dinamo

3 gânduri despre &8222;Claudiu Vaişcovici, încântat de prestația lui Dinamo din derby-ul cu Steaua&8221;

Lasă un răspuns