Vlad Iacob: ”Avem în mare același lot cu care am început”

Dinamo s-a impus în ultimul amical al iernii, 2-1, contra celor de la FC Brașov, și așteaptă reluarea ligii secunde. Golurile echipei noastre au fost marcate de Ahmed Bani și Neluț Roșu, iar pentru trupa lui Dan Alexa a înscris Zoran Mitrov. "Câinii" au ajuns astfel la 4 succese, un egal și o înfrângere în … Continuă să citești Vlad Iacob: ”Avem în mare același lot cu care am început”

Noi detalii despre partida Dinamo București – Unirea Constanța: ”99 la sută continuăm”

Dinamo are primul oficial stabilit pe data de 27 februarie, împotriva ultimei clasate,Unirea Constanța. Meciul a fost programat de la ora 17:00 pe Arcul de Triumf, însă despre Unirea Constanța, ”lanterna roșie” a Ligii 2 după 16 etape, s-a zvonit, dar s-a și declarat în această iarnă că are șanse mari să se retragă din … Continuă să citești Noi detalii despre partida Dinamo București – Unirea Constanța: ”99 la sută continuăm”

Analiza lui Ovidiu Burcă după ultimul amical al iernii

Dinamo s-a impus cu scorul de 2-1 (0-0) în amicalul disputat sâmbătă, 18 februarie, contra FC Brașov. Au marcat pentru Dinamo: Ahmed Bani şi Neluţ Roşu. Meciul dintre Dinamo și FC Brașov, clasate pe locurile 8, respectiv 10 în Liga 2 după 16 etape, cu 24, respectiv 23 de puncte acumulate, s-a jucat pe terenul … Continuă să citești Analiza lui Ovidiu Burcă după ultimul amical al iernii

Video I Dinamo închide perioada de pregătire cu o nouă victorie

Dinamo a disputat, sâmbătă, ultimul meci amical din perioada de pregătire de iarnă. Dinamo a învins cu 2-1 FC Brașov, după un joc consistent al echipei noastre, în ciuda erorii de pe final. Victoria a fost adusă de golurile lui Ahmed Bani și Neluț Roșu, din minutele 56 și 72. Elevii lui Ovidiu Burcă s-au … Continuă să citești Video I Dinamo închide perioada de pregătire cu o nouă victorie

Veste excelentă: ”Contul cu Macron e blocat total”

Datoriile făcute de spaniolii lui Pablo Cortacero, au urmări și astăzi. Dan Giuraniuc, directorul de marketing din Ștefan cel Mare, a vorbit despre contractul cu sponsorul tehnic, Macron. ”În ultimele trei săptămâni am discutat cu DDB să găsim o soluție pentru a debloca situația. Urmează să se facă plata restantă către Macron, iar ulterior să … Continuă să citești Veste excelentă: ”Contul cu Macron e blocat total”

Amical I Dinamo București – FC Brașov. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă. Unde poate fi urmărită partida

Dinamo dispută astăzi, începând cu ora 14:00, un nou meci amical împotriva contracandidatei la promovarea în Liga 1, FC Brașov. ”Câinii” vor dispută astăzi, de la ora 14:00, al șaptelea meci amical din 2023, împotriva celor de la FC Brașov. Partida este programată să se dispute pe terenul de iarbă, la Petrăchioaia, lângă Afumați, după … Continuă să citești Amical I Dinamo București – FC Brașov. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă. Unde poate fi urmărită partida

Partida cu Unirea Constanța în pericol de a se disputa. Ultimele informații

Dinamo este la doar două puncte de play-off-ul ligii secunde, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat din Liga 2. Dinamo are primul oficial stabilit pe data de 27 februarie, împotriva ultimei clasate,Unirea Constanța. Meciul a fost programat de la ora 17:00 pe Arcul de Triumf, însă sunt semne de întrebare cu privire la … Continuă să citești Partida cu Unirea Constanța în pericol de a se disputa. Ultimele informații

Dinamo a stabilit stadionul pe care va juca cu Unirea Constanța

Dinamo se pregătește de reluarea campionatului și obținerea calificării în play-off-ul ligi secunde. Dinamo ocupă locul 8 în Liga a 2-a, după 16 meciuri, la 2 puncte de ocupanta locului 6, Gloria Buzău. În primul meci din 2023, “câinii” ar trebui să joace la București cu Unirea Constanța, dar echipa aflată pe ultimul loc în … Continuă să citești Dinamo a stabilit stadionul pe care va juca cu Unirea Constanța

Dinamo București – FC Brașov, ultimul meci de pregătire. Cum ar putea arăta echipa de start

Dinamo se află în perioada de pregătire pentru partea a doua a campionatului din liga secundă. ”Câinii” vor dispută astăzi, de la ora 14:00, al șaptelea meci amical din 2023, împotriva unei contracandidate la promovarea în Liga 1, FC Brașov. Partida este programată să se dispute pe terenul de iarbă, la Petrăchioaia, lângă Afumați, după … Continuă să citești Dinamo București – FC Brașov, ultimul meci de pregătire. Cum ar putea arăta echipa de start

Amicalul dintre Dinamo și Brașov transmis în direct! Unde se poate viziona

Dinamo se pregătește pentru ultimele trei runde din sezonul regular al Ligii 2, obiectivul intermediar accederea în play-off. Elevii lui Ovidiu Burcă mai au de disputat un meci de pregătire din această iarnă. Dinamo și FC Brașov, se va disputa, sâmbătă, 18 februarie, de la ora 14:00, pe stadionul Petrăchioaia VEZI HARTA Partida dintre DINAMO și … Continuă să citești Amicalul dintre Dinamo și Brașov transmis în direct! Unde se poate viziona