Sergiu Hanca nu-și uită trecutul: ”Eu n-am fost dinamovist vopsit”! Cum vede situația echipei de suflet și ce urmează după cariera de fotbalist

Sergiu Hanca (29 de ani) a rămas la curent cu tot ce se întâmplă în fotbalul românesc, chiar dacă este angrenat în dure bătălii în Polonia, cu echipa la care este legitimat KS Cracovia.

Mijlocașul privește trist clasamentul din Liga 1 și își vede formația de suflet pe penultimul loc, postură care ar duce-o în Liga a 2-a la finalul sezonului. Cu toate acestea, Hanca este sigur că echipa noastră se poate salva de la retrogradare, dacă va gestiona corect partea a doua a sezonului.

Sergiu Hanca a evoluat pentru Dinamo între 2016 și 2019, timp în care a devenit și căpitan al ”câinilor”. Determinarea și perseverența sa l-au transformat și-n căpitanul celor de la KS Cracovia. Acesta a dezvăluie într-un interviu pentru Playsport cum a visat cu ochii deschiși să joace pentru Dinamo, ce l-a durut cel mai tare în “Ștefan cel Mare”. Pentru ca în final să împărtășească din notițele lui secrete, strânse în caietele pe care le pregătește pentru cariera de antrenor.

”Eu sunt un tip credincios. Cred în Dumnezeu. Și sunt convins că toate se întâmplă când trebuie să se întâmple. Câteodată, noi oamenii nu avem răbdarea necesară. Vrem acum, vrem repede. Nu avem încredere în planul Domnului. E adevărat, împlinesc 30 de ani, dar eu mă simt extraordinar și chiar e doar un număr pentru mine! Modul meu de viață mă va face să joc mult fotbal. Și dacă aveam 20 sau 40 de ani acum, nu simțeam asta. Sunt mândru de ce reușesc să realizez în fiecare zi în fotbal. Poate dacă plecam de tânăr din România, lucrurile nu ajungeau așa bune ca acum. Am mai avut oferte din străinătate când eram la Dinamo, dar nu a fost să fie. Mă bucur doar că am putut pleca la limită, ca să zic așa, de la Dinamo.

Nu, mă gândesc la faptul că am fost printre ultimii ori poate chiar ultimul care a plecat înainte să înceapă haosul la Dinamo. A fost cam ultimul tren pe care îl puteam lua ca să pot progresa, să descopăr fotbalul pe mai departe și să nu rămân prins în nebunia care a început la Dinamo”, a spus Sergiu Hanca pentru playsport.ro.

Sergiu Hanca: “Ah, dacă aș călca și eu pe gazonul lui Dinamo! Eu n-am fost dinamovist vopsit!”

Sergiu Hanca, mijlocașul polonezilor de la KS Cracovia, vorbește cu placere despre perioada petrecută în Ștefan cel Mare și afirmă că a trecut peste episodul nefast de la ”Giurgiu”.

”Eu chiar am visat cu ochii deschiși să joc la Dinamo! Eu treceam prin București, pe lângă stadion, și-mi spuneam în minte: “Ah, dacă aș călca și eu pe gazonul ăsta, dacă aș juca măcar un meci în viață pentru Dinamo!” Eu nu am fost dinamovist “vopsit”! Mergeam la meciuri, în galerie, trup și suflet… Să știi că de-aceea am și făcut treabă bună la Dinamo și am ajuns și la națională în acel moment! Pentru că am dat tot ce aveam mai bun ca să trăiesc visul ăsta și să fac ceva pentru Dinamo.

Cel mai frumos a fost când am ridicat Cupa Ligii deasupra capului, pentru că am simțit că mi s-a îndeplinit visul de care îți spuneam. Chiar dacă era doar Cupa Ligii, câștigam un trofeu cu Dinamo și asta era totul pentru mine! Iar cel mai trist e cel de la Giurgiu, înainte de plecare, când câțiva fani s-au luat de soția mea… M-a durut enorm atunci! Puteam să fiu înjurat, scuipat, lovit, dar nu familia mea, nu soția! Când Andreea e omul care m-a împins să fac atâtea lucruri bune, m-a convins să fac lucruri de gura ei și ulterior s-au dovedit esențiale pentru viitorul meu… Am fost dezamăgit după faza de la Giurgiu, nici măcar nervos, pur și simplu nu mi se părea real! Dar în anii care au trecut am reevaluat totul și am înțeles că nu am de ce să port ranchiună. Au fost nervii oamenilor. Și am iertat.

De doi ani e tot un chin. Dinamo e un suflet la terapie intensivă. Mai ia o gură de oxigen, își revine puțin, mâine afli că e iar băgat la aparate… Și tot așa… N-ai cum să trăiești așa! Ideal știm toți ce-ar trebui să fie, să apară un investitor, o minune, dar ce faci dacă idealul nu se întâmplă? Că nu poți aștepta și trăi așa. Mai bine se pune punct și se ia totul de la zero. Nu e o rușine! Rapid a făcut-o și uite că merge bine”, a mai spus fostul căpitan.

Bun venit în lumea secretă a antrenorului Sergiu Hanca, vorbitor de 5 limbi!

”Uite, chiar am luat o decizie importantă. Înainte îi spuneam Andreei că voi termina cu fotbalul, ne apucăm de altele după ce mă retrag. Dar acum știu că 100% voi fi antrenor!

Poate o să râzi, dar sunt ferm convins de direcția asta pentru că am stat și am adunat în minte toate lucrurile pe care mi le-aș fi dorit eu ca jucător și nu le-am avut. În pregătire, la antrenamente, în viața mea de sportiv. Și am zis că dacă tot am ajuns în punctul în care știu ce mi-a lipsit și pot să aduc eu în formarea altora, de ce să nu fac asta? Știu și pot să ofer ce am simțit că mi-a lipsit mie. Și pot să fac jucătorii să fie mai buni decât sunt. Așa că… sigur voi fi pe bancă! Vorbesc cinci limbi, mă va ajuta și asta mult. Engleza, franceza, polona, spaniola, româna… Mă descurc și în italiană! Deja am caiete pline cu notițe, idei și exemple din toate lucrurile frumoase lucrate cu antrenorii de până acum.

De la Rednic am învățat lecția echipei care se apără în totalitate și atacă în totalitatea ei. De la Contra am agresivitatea și prezența constantă în joc, dictarea ritmului. La Reghecampf, pregătirea uluitoare! Pentru noi meciul parcă începea în minutul 60! Apoi, la Sabău, spre exemplu, centrările! Eu știam să centrez, dar nu centram unde voiam eu. El m-a învățat! Eram tânăr, percepeam altfel mesajele și simțeam că mă terorizează uneori, dar acum așa recunoscător îi sunt, că a vrut maximum de la jucători și nu s-a mulțumit cu jumătăți de măsură… De la Andone, organizarea defensivă pe minge lungă. De la Daum, mentalitatea. De la Rădoi – gestionarea uluitoare a grupului, relația antrenor-jucător, felul de a transmite lucruri, astfel încât tot grupul, indiferent de individualități, să-și asume același mesaj primit. Fantastic! Dar hai să ne oprim aici. Că nu m-am retras încă! În 2022 ridicăm nivelul la Cracovia și revin la națională! Vedem peste mai mulți ani cum se pun astea în practică la antrenorul Hanca”, a încheiat Hanca interviul pentru sursa mai sus citată.

  • 20 de goluri în 114 partide a marcat Hanca la Dinamo în toate competițiile: 95/17 în Liga 1, 11/- în Cupa României, 6/3 în Cupa Ligii și 2/- în Europa League.
  • 1 trofeu a câștigat Hanca la Dinamo, Cupa Ligii în 2017.
  • 4 selecții are Hanca pentru prima reprezentativă a României.

Lasă un răspuns