Dinamo și-a găsit preparator fizic

Dusan Uhrin jr (54 de ani) se confruntă cu mai multe probleme la Dinamo. Nu mai puţin de opt jucători au probleme. Ultimii intraţi pe listă sunt Steliano Filip şi Vlad Morar, cu şanse mici de a reveni în meciul următor.

Postul de preparator fizic a fost în ultimii ani punctul nevralgic al lui Dinamo. Rămași din nou fără preparator fizic după plecarea lui Cristi Sandu, oficialii clubului s-au mișcat rapid. Marius Dima se va ocupa de acum înainte de pregătirea fizică a echipei noastre.

Dima a mai lucrat în Ștefan cel Mare, în mandatul lui Eugen Neagoe. Acesta a părăsit echipa noastră în vara anului 2019, când Neagoe a fost înlocuit cu Dusan Uhrin. Ulterior, a lucrat o perioadă la FCSB.

Marius Dima se mândrește cu perfecționarea sa la Clairefontaine şi la Londra. De asemenea, acesta are titlul de doctor și este profesor la Facultatea Româno-Americană.

Marius Dima, ajuns la 49 de ani, a bifat deja 10 echipe din Liga 1. Dima a fost și la Sepsi, tot pe vremea când Eugen Neagoe antrena echipa.

La nivelul naționalei României, Dima a fost preparator fizic în mandatul lui Victor Pițurcă. Ca și în cazul lui Eugen Neagoe, și Pițurcă a beneficiat de serviciile preparatorului fizic atunci când a plecat să antreneze în Arabia Saudită.

Cristian Sandu și-a dat demisia din funcția de preparatorul fizic! Iuliu Mureșan explică această situație și ce va urma în viitor

Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureşan, a confirmat plecarea lui Cristian Sandu și a detaliat situația lui Cristi Sandu, transmițând că acesta nu i-a comunicat motivele deciziei, intempestive la prima vedere.

”În acest moment, nu mai avem preparator fizic, a rămas ca Dusan Uhrin și staff-ul său să se ocupe de acest capitol. Oricum, marți ajung la Săftica, o să detaliam cu Dusan față în față. Am discutat și să angajăm un video-analist, dorit de antrenor.

A venit cu Bonetti, apoi Dario nu a fost mulțumit de el, italianul și-a asumat, practic, pregătirea fizică. Au urmat alți antrenori, Mircea Rednic a sosit cu Antoce, fost la Ceahlăul.

Totuși, Cristi Sandu a rămas la club, angajat, se ocupa de jucătorii accidentați. Acum, n-a mai vrut să stea, ce să facem?! Nu mi-a motivat deciziile plecării. Așa e viața: când am vrut noi să reziliem cu el, n-a vrut el, acum, când nu voiam noi să rămânem fără preparator, a plecat el!”, a spus Iuliu Mureșan.

Iuliu Mureșan, detalii despre licențierea lui Dinamo

Iuliu Mureșan, administratorul special de la Dinamo, îi asigură pe suporteri că Dinamo nu va avea probleme cu obținerea licenței de participare în sezonul următor al Ligii 1. Acesta s-a ocupat de dosarul de licențiere, care va fi depus la sediul FRF, conform programării.

”Totul este în regulă, am muncit cu toții în ultima perioadă pentru ca situația să fie clară și fără impedimente. Eu zic că nu ar avea ce probleme să fie.

Termenul e până pe 4 aprilie, dacă mai trebuie vreun act ce nu ar apărea în dosar, iar pe 5 aprilie se sigilează documentul și mergem la Comisia de Licențiere”, a explicat Iuliu Mureșan.

Decizie finală privind viitorul său în Ștefan cel Mare

În urmă cu o lună Iuliu Mureșan părea hotărât să plece de la Dinamo, după luarea licenței. Acum, administratorul special s-a răzgândit, însă, și a hotărât să rămână pe loc cel puțin până la finalul acestui sezon. Mureșan consideră că nu ar fi fost fair-play să plece de la club într-un moment atât de greu, în care Dinamo se luptă pentru evitarea retrogradării.

”Am rămas la club fiindcă nu ar fi fost fair-play să părăsesc gruparea într-un moment delicat. Am vrut să fac totul cum trebuie în obținerea clasificării și licențierii. Până la vară o să continui la Dinamo. Apoi? Sănătoși să fim! Vom trăi și vom vedea, important este ca echipa să se salveze”, a mai spus Mureșan.

5 gânduri despre &8222;Dinamo și-a găsit preparator fizic&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s