Confesiunile lui Marin Dragnea la împlinirea a 67 de ani. Ce spune despre o fuziune între CS și FC Dinamo

Poate că unii dintre voi, ceva mai tineri, nu ați auzit de acest NUME, fiind influențați de YouTube și Tik-tok.

Marin Dragnea a fost unul din protagoniști, atunci când mare echipă, Dinamo era în semifinalele Cupei Campionilor. Cu o generație de jucători dăruiți culorilor alb-roșii.

Mijlocașul care pe dta de 1 ianuarie 2023, vârsta de 67 de ani, a câștigat trei ani la rând titlul de campion al României. Plus trei Cupe ale României în tricoul lui Dinamo.

Dragnea, a eliminat Inter Milano și Hamburg, a făcut istorie în fața a zeci de mii de suporteri pe stadioane și milioane care și-au construit bucuria în comunism prin fotbalul eroilor din iarbă. Poveștile dumnealui, la 67 de ani împliți pe 1 ianuarie, se unesc într-o confesiune emoționantă cu început pitoresc, miez de legendă și final de amărăciune spre Dinamo al vremii de azi.

Fostul jucător din Ștefan cel Mare, a debutat la națională fix la EURO 1984, cu Spania. A ajuns la Dinamo fără să vrea la început, ca să construiască apoi un deceniu de glorie în alb-roșu. Un an a stat pe bară, la numai 19 ani, după o accidentare groaznică. Iar ultimul sezon din carieră, după Revoluție, a jucat pentru Rapid.

Scouterul de azi al celor de la CS Dinamo (n.r. Liga 3), a oferit un amplu interviu, prietenilor noștri de la playsport.ro, în care a povestit perioada juvenilă până în ziua de azi.

”La început am jucat pe maidan, în comună, îți dai seama! După gârlă, după apa Dâmboviței, era un maidan și acolo am jucat până în clasa a VIII-a, când am mers la Școala Profesională Electronica din București. Am trecut aici la turnee regionale cu echipa școlii. Un prieten juca la Progesul și mi-a spus să merg să dau o probă acolo. Regretatul mare descoperitor Nicolae Gorgorin mi-a spus simplu: de mâine vii la antrenamente!

Noi eram trei băieți și ei voiau să avem meserii, o școală… Cum aveam niște rude la București, inclusiv o mătușă, atunci când părinții au venit în vizită, fratele meu mijlociu le-a făcut o surpriză și i-a dus la meciul Progresului. M-au văzut direct pe teren, pentru prima oară! Și chiar s-au bucurat, au fost mândri de mine.

(n.r. ați debutat la doar 16 ani în Divizia B pentru Progresul) Ați mai auzit-o poate, dar o întăresc și eu: peste prima ligă de azi! Am progresat rapid, după doar doi ani la juniori am trecut la echipa mare. Antrenorul Eugen Iordache m-a promovat, apoi a venit principal Viorel Mateianu, absolvent al școlii de antrenori de la Koln. Era un fotbal cu multă valoare în L2. Țin minte că am bătut Rapidul pe Giulești cu 3-2, i-am dat gol lui Rică Răducanu, lob că ieșise din poartă. Ne întâlnim și azi și-mi spune: “Băi, îmi vine și-acum să te-alerg pentru golul ăla…”, a spus Dragnea pentru playsport.ro.

După trei ani de Progresul, Marin Dragnea semnează cu Dinamo

”După golul cu Rapid, antrenorul Mateianu a dat o masă pentru echipă la restaurantul Pescăruș din Herăstrău. La o masă separată erau doi inși pe care nu-i cunoșteam, de la Dinamo, unul dintre ei, colonel. M-au chemat la masa lor, mi-au spus că Dinamo m-a urmărit și vrea să semnez. Nu voiam să plec de la Progresul, pentru că jucam meci de meci și era o atmosferă foarte bună! Ce să fac la Dinamo, unde să joc eu acolo, mă gândeam, când erau Dumitrache, Nunweiller, Dudu Georgescu iar eu aveam 18 ani… Le-am zis că trebuie să mă consult cu părinții, ca să evit.

Aveam oferte de la Dinamo, Steaua, Timișoara, Brașov. Dinamo m-a vrut și accidentat, iar faptul că puteam evita armata a contat mult. Bine, nu am semnat contract de jucător…

Am semnat că devin sergent major, ca să evit armata, și acela a fost practic și contractul de fotbalist!

Tânăr fiind, m-am răzgândit. Serios! Am plecat în pregătiri cu Progresul, la Predeal. Și cum Dinamo era în cantonament tot la Predeal, au trimis un colonel după mine: “Dacă mâine nu ești la noi, intri în garnizoana militară!” Mi-am băgat mințile în cap, am vorbit cu Viorel Mateianu, cu cei din conducerea Progresului și m-am prezentat la Dinamo…

Începusem recuperarea singur, erau alte vremuri, nu mă operase nimeni. Și aș fi continuat așa dacă nu apărea episodul doi, la Dinamo. Imediat după ce-am ajuns la ei, am făcut un stagiu în Olanda, m-am recuperat și acolo, apoi într-un amical am făcut pivotare pe stângul și am auzit… trosc! De-acolo n-am mai putut face nimic.

Tudor Postelnciu știa de mine, că un tânăr talentat a venit de la Progresul la Dinamo. Dar nu mă vedea nicăieri. Și a întrebat ce se întâmplă. I-a dat ordin medicului său personal, Mitică Tomescu, medic și pe la echipa națională, să se ocupe. Așa că m-a operat, finalmente, la Spitalul de Urgență din București. Au fost 40 de zile în gips apoi, urmate de 30 de zile cu recuperare. Cu scripeți, cum se făcea pe vremea aceea… Dar, de la mușchiul stângului atrofiat cu 9 cm față de cel drept, am ajuns să am stângul cu 1 cm diametru mai are, după recuperare! Am tras cu dinții!

Am devenit prieteni în mai multe etape, că au fost mai multe valuri de jucători. Cei mai apropiați mi-au rămas Lucuță, Custov, Augustin, Ion Marin, Dudu Georgescu… Dudu a fost și colegul meu de cameră mult timp, ne știam încă de la Progresul…. Apoi, în alt val, au venit Țălnar și Dinu, care țineau mult la mine.

Atunci, pe toate le-am trăit la maximum. Gândind acum, cred că titlul din 1984. Pentru că a fost un an incredibil. Am fost convocat și la echipa națională de seniori. Am și marcat 15 goluri în campionat pentru Dinamo, cele mai multe din acești 10 ani la club.

Cupa României din 1986, ultima, când am fost și căpitan de echipă! O satisfacție incredibilă! După meci, am fost invitați la Hotel Bcuurești și s-a sărbătorit cu Cupa pe Masă. Era Lucescu antrenor, s-a băut șampanie din Cupă, a fost o sărbătoare cum trebuia să fie. Pentru că nu totdeauna era așa”, a povestit Marin Dragnea.

Povestea europeană fantastică din 1983/84, Dinamo – prima echipă românească în semifinalele Cupei Campionilor

”Eu cred că s-a vorbit prea puțin despre acea performanță, deși a fost uriașă. A fost o răsturnare de scor fantastică la București și cred că prea puțini apreciază acea eliminare, în contextul epocii ei. Și dincolo de acel context. Inter Milano a fost mai mereu Inter Milano!

La început ne așteptam la un parcurs bun în cupele europene, că acesta era obiectivul! La Dinamo era clar: titlul, Cupa și cât mai departe în Europa! Jucam de câțiva ani împreună, era o încredere în teren, iar faptul că eram și buni prieteni a contat enorm. Dar, când am văzut că am picat cu Hamburg, campioana en-titre a Europei, imediat după Lahti… Nu prea mai credeam cu toată inima. Bine, aici a fost mâna lui Mulțescu!

Glumesc, a fost o poveste amuzantă atunci. Urma tragerea la sorți după ce am eliminat Kuusysi iar noi, în cantonament, am făcut bilețele fiecare, cu ce adversar am vrea să jucăm. Nimeni n-a pus Hamburg, că nu eram nebuni! Doar Mulțescu era sigur… Hamburg, Hamburg! Băi, ești nebun?! Vrei să ieșim din turul 2?! Și uite că am eliminat Hamburg, poate cel mai bun meci din istorie al lui Dinamo.

Noi nu am fost cu nimic mai prejos. Și pe Anfield, și acasă! Dar a fost și neșansă, acesta e adevărul. Bara lui Augustin în deplasare. Apoi, și azi cred că a fost penalty la Liverpool, când Țălnar a preluat după bara lui Augustin. Dacă ar fi căzut, cred că primeam penalty. La București, în multe momente am fost peste ei. Pe un teren îmbibat de apă, cum le convenea lor. În sfârșit… mai prejos nu am fost! Zecile de mii de dinamoviști ne-au dus peste Liverpool, chiar dacă ei s-au calificat!

La 1-0, după golul meu, am ratat de-am rupt! Rednic a trimis cu capul peste poartă din 9 metri, apoi Orac, din 11 metri, trimite milimetric pe lângă… Am intrat în prelungiri unde, pe-o eroare de-a noastră, a înscris Lacombe, pe contraatac. Dinamo a jucat foarte bine atunci, dar am ratat prea mult.

I-am tratat cu superioritate și indiferență la returul de la București. Pierdusem acolo, dar credeam că le dăm cel puțin trei la noi acasă. E adevărul pur! Nu am fost concentrați. Când i-am văzut pe albanezi cum vin la stadion, cu un autocar aproape să se descompună, cum erau îmbrăcați, săracii… Fotbalul ne-a pedepsit!”, le-a mai mărturisit Dragnea, prietenilor de la playsport.ro.

Marin Dragnea, la 28 de ani debuta la echipa națională, într-un meci cu Spania de la EURO 1984

”Lucescu, selecționer, a vrut să mizeze pe fotbaliștii cu experiență, deși erau în lot și Hagi, 19 ani, sau Gabor, 22 ani. Era un European foarte tare, gândește-te că jucau doar 8 echipe, cele mai bune 8 naționale de pe continent, nu ca acum! A fost o bucurie enormă să fiu convocat, dar mai ales să debutez cu Spania. Să joc apoi și cu RFG… Ce să vrei mai mult de la cariera ta? Cupe europene și turneu final cu naționala! E maximum ca să fii împlinit și fericit ca fotbalist.

Am tot discutat cu mulți oameni din fotbal pe tema naționalei. Jucătorii vin blazați, fără mare chef, asta tot aud. Important e să vină jucătorul cu sufletul. Asta e de bază! Dacă se gândește că se accidentează pe aici și lipsește la club, unde câștigă mai mult, atunci… adio! Condiția numărul 1 asta e. Am încredere în Edi Iordănescu. Și mă bucur că și el vede lucrurile tot așa. E nevoie și de o presă pozitivă, vă spun sincer, că șanse avem în aceste calificări. Favoriți nu suntem, că lipsim de atâția ani de la turnee, dar șanse bune avem

Ideea e că a venit Mircea Lucescu antrenor, iar generația mea se cam destrămase. Plecaseră Augustin, Țălnar, așa că îmi venise și mie acest gând, deși Lucescu mi-a spus că se bazează pe mine. Ulterior, în pregătirea de iarnă, am fost chemat la o masă la care erau Lucescu, generalii Diaconescu, Nuță, Ghenoiu și colonelul Bărbulescu. M-au felicitat și mi-au zis… să merg la Victoria București! Nu am vrut.

Generalul Ghenoiu mi-a spus: vino la Moreni, că facem echipă bună, ne salvăm de la retrogradare și apoi va fi bine. Lucescu mi-a spus drept: “Marine, nu pot să conving eu generalii să rămâi la Dinamo…” Și m-am dus la Flacăra Moreni. O alegere bună, că am avut sezoane frumoase, am jucat cu Porto în cupele europene…”, a fost afirmația fostului mijlocaș.

Totodată, Marin Dragnea a spus și ce antrenor l-a marcat cel mai profund în cariera de fotbalist: ”Dumitru Niculae Nicușor! Nici nu stau pe gânduri! El a făcut performanța maximă la Dinamo. După el, Dinu, Lucescu, Nunweiller, dar să nu-mi spună mie cineva că l-au ajuns în ce privește exclusiv performanțele lui Dinamo”.

Scouter-ul de azi al lui CS Dinamo (n.r. Liga a 3-a), afirmă că unitatea dintre CS și FC este benefică pentru continuitate istorică a clubului Dinamo.

”Prezentul e dezamăgire mare. Retrogradarea, o amărăciune… uite, eu nici acum nu pot să cred că sunt în Liga 2! Când văd ce se întâmpla la Dinamo din Liga 2, îmi vine gândul să continuăm noi, la CS Dinamo, să forțăm promovarea spre L2 și apoi spre L1. Pare mai probabil acum, decât altceva. Sau măcar să ne unim! Prin unirea asta, să fie Dinamo ce trebuie să fie! Galeria e unică, nu poate fi exprimat în cuvinte. Cât au suferit dinamoviștii, săracii…”, este opinia lui Marin Dragnea.

CITESTE SI:

Dinamo se reunește la Săftica, la începutul lunii ianuarie. Vezi programul echipei în noul an

Vlad Iacob iese la atac chiar în prima zi a lui 2023

Handbal I Dinamo mai renunță la un jucător după împrumutul lui Octavian Bizău la CSM București

3 gânduri despre &8222;Confesiunile lui Marin Dragnea la împlinirea a 67 de ani. Ce spune despre o fuziune între CS și FC Dinamo&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s