Cerințele lui Ovidiu Burcă, pentru promovarea în Liga 1

Dinamo se află pe locul 8 în Liga 2, cu 24 de puncte, la două puncte de ocupanta locului 6, Gloria Buzău.

Dinamo se va reuni la Săftica și va susține în jur de nouă meciuri amicale în această iarnă, pentru a pregăti cum se cuvine partea a doua a sezonului.

Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, spune că echipa ar putea să promoveze chiar în această vară, condiția fiind găsirea unui investitor real. Tehnicianul se teme că incertitudinea de la nivel administrativ și problemele financiare de la club ar putea interfera cu concentrarea fotbaliștilor săi, care nu sunt cu salariile la zi.

Ovidiu Burcă spune că Dinamo are nevoie urgentă de un investitor real, în contextul în care pachetul majoritar de acțiuni este la Dorin Șerdean, care nu investește niciun leu în club. Antrenorul i-a transmis patronului din acte că poate să îi ajute chiar el pe ”câini”, care suferă din cauza incertitudinii de la nivel administrativ.

”Orice este posibil (n.r. chiar și ca jucătorii să boicoteze reunirea), dar cred că se vor prezenta toţi jucătorii. Mă tem doar că va trebui să mă întâlnesc cu ei şi o să-i văd foarte dezamăgiţi, iar eu va trebui să-i privesc în ochi, asta e temerea mea, sper să găsim soluţii.

Poate vom găsi înţelgere chiar la domnul Şerdean, nu ştiu când e următorul termen pentru aprobarea planului de reorganizare.

Vreau să trag un semnal de alarmă către toţi cei care sunt implicaţi în acest club: acest club merită! E numele în joc, e vorba despre tradiţia acestui club, merită o şansă şi merită să fie salvat.

Un scenariu pozitiv ar fi să găsim o persoană sau un grup de oameni care să vină să ajute la însănătoşirea financiară a clubului, pentru că altfel nu există viitor. Dacă se realizează acest lucru, putem să ne calificăm în play-off şi să şi promovăm chiar din primul an. E un scenariu poate fantasmagoric, dar avem speranţe”, a declarat Ovidiu Burcă, potrivit Orange Sport.

Vlad Iacob iese la atac chiar în prima zi a lui 2023

Administratorul special al lui Dinamo, Vlad Iacob a prezentat obiectivele pe care echipa noastră și le propune în noul an, dar a și lansat un atac la adresa celor pe care îi consideră ”nocivi”. Chiar dacă nu a dat nume, mai mult ca sigur că Iacob i-a vizat pe Dorin Șerdean ori Nicolae Badea.

”2022 a fost un an dificil. Un an în care am văzut, mai bine ca oricând, că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Ideile sau planurile unora dintre dinamoviști, oricât de bine intenționate ar fi, nu sunt suficiente sau sunt de-a dreptul nocive pentru Dinamo. Cei care au făcut cel mai mult rău clubului Dinamo sunt, din păcate, „dinamoviști”.

Unii sunt dinamoviști până când vine vorba de bani – buzunarul lor primează. Alții sunt dinamoviști până la propriul orgoliu – ideile lor primează. Ultimii dinamoviști nocivi, dar nu cei din urmă, sunt cei ai căror opinii, adesea ilogice, lipsite de competență sau pline de disonanță cognitivă, primează, în detrimentul clubului – chiar dacă aceștia nu dețin o educație aferentă sau o înțelegere suficient de bună a managementului, business-ului, dreptului sau a altor domenii relevante pentru club, aceștia își exprimă cu convingere ideile și încearcă să și le impună, în spațiul public.

În ciuda tuturor adversităților, adesea venite din rândul unor presupuși dinamoviști și în ciuda dificultăților cu care ne-am confruntat în această primă parte a sezonului, am reușit să ținem clubul în viață. Mai mult decât atât, chiar dacă situația economică internă este mai dificilă ca oricând, suntem la doar două puncte de Top 6 și avem șanse reale pentru a ne clasa pe un loc de play-off, după următoarele trei etape. Pentru realizările din 2022, vreau să le mulțumesc în primul rând suporterilor – atât celor din programul DDB, cât și celor care au fost alături de club în orice mod – fără ei, clubul de fotbal Dinamo nu ar mai fi existat.

Le mulțumesc tuturor jucătorilor noștri pentru dedicare și pentru că au început să arate ce înseamnă spiritul lui Dinamo, în teren. Le mulțumesc tuturor celor din staff-ul tehnic și lui Ovidiu Burcă, pentru că au acceptat această provocare, alături de mine. Le mulțumesc celor din management, din departamentele administrative ale clubului și celor din Academia de copii și juniori – Dinamo trăiește astăzi și datorită lor.

Ca să ne realizăm visul – acela de a reconstrui clubul după cele mai bune principii și de a-l readuce în vârful fotbalului românesc, avem nevoie de câteva elemente esențiale, în 2023.

În Noul An, trebuie să fim determinați, dar să respectăm emoțiile, gândurile și dorințele celorlalți. Să ne urmăm motivația, spre visul nostru, dar să fim altruiști și să îi ajutăm și pe cei de lângă noi. Să inovăm și să arătam că lucrurile bune pot fi făcute și cu transparență, la lumină, conferind încrederea pe care toți suporterii dinamoviști și-o doresc de atât de mult timp.

Toți cei care își doresc cu adevărat binele lui Dinamo trebuie să înțeleagă că e nevoie de unitate mai mult ca oricând. Pentru a putea salva clubul și pentru a-l readuce acolo unde îi este locul, avem nevoie de voi – de toți cei care vă doriți cu adevărat binele lui Dinamo.

La Mulți Ani!”, sună mesajul scris de Vlad Iacob pe pagina de Facebook a lui Dinamo.

În prezent, acțiunile clubului Dinamo sunt împărțite după cum urmează:

Firma Lotus (Dorin Șerdean) – 72,8758%

DDB – 20,0610%

CS FC Dinamo (Nicolae Badea) – 7,031%,

Cornel Dinu – 0,013%

Clubul Dinamo se află în insolvență din iunie 2021. În această vară, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu și administratorul special Vlad Iacob au căutat investitori importanți, dar n-au ajuns la niciun acord.

CITESTE SI:

Comunitatea etnică maghiară din Transilvania a pierdut o cincime din populaţia sa

Video I Ovidiu Burcă a stabilit programul de pregătire

Handbal I S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu GOG din Liga Campionilor

3 gânduri despre &8222;Cerințele lui Ovidiu Burcă, pentru promovarea în Liga 1&8221;

Lasă un răspuns