Video I Concluziile lui Vlad Iacob, după 6-0 cu Unirea Constanța: ”Nu mai stăm la mâna celorlalte rezultate” . Ce a spus despre noul acționariat

Unirea Constanța, ultima clasată din Liga 2, nu i-a pus probleme luni seara lui Dinamo în primul meci oficial al anului, câștigat cu 6-0 de ”câinii” lui Ovidiu Burcă pe Stadionul ”Arcul de Triumf”.

Victoria a fost adusă prin golurile marcate de Răzvan Patriche (6), Dani Iglesias (9), Ahmed Bani (39, pen.), Lamine Ghezali (43), Iulian Roșu (66) și Valentin Borcea (87).

Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, club aflat încă în insolvență, a vorbit la finalul meciului cu Unirea Constanța, printre subiecte aflându-se și noii acționari ai clubului.

„Victoria cu Unirea Constanța este un prim pas din această serie de trei meciuri rămase. A fost o partidă foarte bună, dar împotriva unui adversar destul de facil. Suntem fericiți pentru ceea ce am văzut pe teren, ne mai așteaptă încă două ‘finale’. Mă bucur că suntem pe loc de play-off și că depindem doar de noi. Dacă obținem încă două victorii, nu mai stăm la mâna celorlalte rezultate.

Nu se pune problema plecării lui Ovidiu Burcă, am anunțat deja că antrenorul are toată încrederea conducerii lui Dinamo pentru a-și duce la bun sfârșit mandatul. Și, de ce nu, dacă lucrurile vor merge bine, poate și pentru o prelungire.

Stadionul ‘Arcul de Triumf’ a fost aproape plin, deși s-a jucat într-o zi lucrătoare. Cred că așa va arăta și noul stadion al lui Dinamo, în privința prezenței fanilor. Atunci când vom avea un nou stadion în Ștefan cel Mare, eu sunt convins că suporterii vor veni într-un număr și mai mare alături de echipă.

De cât timp are nevoie Dinamo ca să-și revină? Acum depinde la ce ne referim, din ce punct de vedere. Primul pas, deocamdată, este obținerea licenței. După aceea se vrea promovarea în prima ligă. Bineînțeles, la pachet cu restructurarea și reproiectarea departamentelor din cadrul clubului. Cu datoriile… Există un plan de reorganizare aprobat, se lucrează și la un nou plan. Se vor achita toate datoriile. Nu există altă soluție.

Noii acționari au fost în tribună, bineînțeles că au fost mulțumiți de ce au văzut. Cred că toți suporterii dinamoviști sunt mulțumiți după această partidă, inclusiv noii acționari ai clubului. Oricine își asumă asemenea poziție are un plan, evident. Cu siguranță vom vedea lucruri bune, în viitor, la Dinamo, în privința investițiilor. Luăm lucrurile pas cu pas, deocamdată lucrăm pentru luarea licenței pentru sezonul viitor. Se lucrează intens, și din punct de vedere juridic, și din punct de vedere financiar.

Nu aș vrea să discut cât de bogați sunt noi acționari ai lui Dinamo. Nu facem comparații cu domnul Șucu sau cu alți patroni sau acționari. Nu aș vrea nici să comparăm cu celelalte cluburi. Eu zic că Dinamo are acum oamenii de care are nevoie alături de club. Cred că lucrurile vor merge bine, de acum înainte. Va fi bine pentru Dinamo, atât pot să zic. Noii acționari nu au fost greu de convins să vină alături de Dinamo. Însă a fost nevoie de îndeplinirea anumitor condiții ca să se ajungă la o înțelegere. Nu vă pot spune care au fost condițiile, sunt chestiuni care țin de bucătoria internă a clubului”, a declarat Vlad Iacob la finalul meciului cu Unirea Constanța.

Video I Conferinta de presa Ovidiu Burca dupa Dinamo-Unirea! Declaratii Vlad Iacob si Razvan Patriche

Peste 5.000 de fani (cifră neoficială) au fost prezenți la această partidă.

Cu 27 de puncte și golaveraj 24-16, Dinamo urcă pe locul 6, ultimul calificabil în play-off. E la egalitate cu Gloria Buzău (golaveraj 23-19), echipă care are în favoarea sa rezultatul direct, dar acesta contează abia la finalul sezonului regular, în cazul în care egalitatea persistă.

În ultimele două etape ale sezonului regulat, Dinamo va juca cu CSC 1599 Șelimbăr (4 martie, 12:00 / deplasare) și SSU Poli Timișoara (11 martie, 11:00 / acasă).

Clasamentul Ligii a 2-a:

  1. Steaua București – 17 mj – 34 de puncte;
  2. Politehnica Iași – 17 mj – 34 de puncte;
  3. Oțelul – 17 mj – 32 de puncte;
  4. Unirea Slobozia – 17 mj – 30 de puncte;
  5. Unirea Dej – 17 mj – 30 de puncte;
  6. DINAMO – 17 mj – 27 de puncte;
  7. Gloria Buzău – 17 mj – 27 de puncte;
  8. FK Miercurea Ciuc – 17 mj – 26 de puncte.

CITESTE SI:

Modul în care Dinamo ar putea să revină în Superliga

Noi acționari trebuie să rezolve problema Andrei Radu: ”Am discutat cu Andrei și voi încerca să mai discut”

Dusan Uhrin jr. a vorbit, despre restanțele salariale avute la Dinamo

Publicitate

3 gânduri despre &8222;Video I Concluziile lui Vlad Iacob, după 6-0 cu Unirea Constanța: ”Nu mai stăm la mâna celorlalte rezultate” . Ce a spus despre noul acționariat&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s