Ionel Dănciulescu, convins că Dinamo merită să promoveze

Dinamo speră să obțină promovarea directă în deplasarea cu Poli Iași, pe arena pe care s-a încoronat campioană în 2007.

O victorie i-ar putea aduce echipei noastre promovarea directă, dar nu ar fi suficient. ”Câinii” au nevoie de un rezultat pozitiv al Unirii Dej în deplasarea de la Oțelul Galați.

În caz că Dinamo și Oțelul vor termina la egalitate de puncte, moldovenii vor avea câștig de cauză și vor promova direct, pentru că au avut un punctaj mai bun la finalul sezonului regulat.

Ionel Dănciulescu a fost impresionat de evoluția elevilor lui Ovidiu Burcă și spune că Dinamo ar merita să promoveze direct în Liga 1, la un an de la retrăgradarea în eșalonul secund.

”Dinamo merge ceas. Dacă facem o analiză la ce se întâmplă în acest final de sezon Dinamo merită să fie echipa care merge direct în Liga 1 datorită jocului, prestației echipei. Asta nu este decât meritul lui Ovidiu Burcă.

A arătat bine, dar e clar că are nevoie de tărie, de infuzie, de capital. O mărire de buget. Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvi. Sper ca echipa să reușească să promoveze și să se găsească banii suficienți pentru a repune Dinamo pe picioare”, a spus Dănciulescu.

Ovidiu Burcă, înaintea meciului cu Iașul: ”Va fi un meci complicat”

”Întotdeauna realitatea a bătut calculele. Nu trebuie să ne pierdem capul. Mai avem un meci. Ei (n.r. cei de la Poli Iași) sunt deja promovați, dar joacă în fața propriilor suporteri. Va fi un meci foarte complicat.

Dincolo de simpatii, când ești implicat la o altă echipă, vrei să câștigi. Nu cred că ne va face nimeni niciun cadou”, a spus Ovidiu Burcă, după victoria cu CSA Steaua.

Bilete pentru meciul cu Poli Iași

Dinamoviștii sunt pregătiți de asaltul final la Iași, de aceea se vor deplasa în număr uriaș în Moldova. Vor fi cel puțin 1.500 de ”câini roșii” pe stadionul ”Emil Alexandrescu”. Vor mai fi mulți simpatizanți ai echipei în diverse zone ale arenei, atât din Capitală, cât și din zona Moldovei.

10 lei costă cel mai ieftin bilet pentru meciul de duminică de la Iași.

Deplasarea suporterilor dinamoviști se va face pe cont propriu, cu mașini personale și punctul de întâlnire este Restaurant ”Casa Vânătorului”, la ora 10:00.

În ultima etapă din play-off (21 mai), Dinamo va juca în deplasare cu Politehnica Iaşi, iar Oţelul acasă cu Unirea Dej.

Pentru a promova direct, Dinamo trebuie să o învingă pe Poli Iași în ultima etapă, iar Oțelul Galți să obțină 1 singur punct din înfruntările cu Gloria Buzău și Unirea Dej.

Cum arată clasamentul în play-off-ul Ligii 2 după a patru etapă

1. Poli Iași – 57 de puncte;

2. CSA Steaua – 49 de puncte (fără drept de promovare);

3. DINAMO BUCUREȘTI – 46 de puncte;

4. Oțelul Galați – 46 de puncte;

5. Gloria Buzău – 42 de puncte;

6. Unirea Dej – 40 de puncte.

Programul lui Dinamo în returul play-off-ului Ligii 2

Etapa 10

Poli Iași – DINAMO I Duminică, 21 mai, ora 13:00.

CITESTE SI:

Se cunosc echipele din Liga 1 care vor juca barajele de promovare/retrogradare. Când are loc tragerea la sorți și când se joacă partidele

CCA a anunțat arbitrul de la Iași – Dinamo

Video I Ionuț Lupescu, mesaj ferm înainte de meciul cu Poli Iași: ”Au ajuns pe munca lor aici”

3 gânduri despre &8222;Ionel Dănciulescu, convins că Dinamo merită să promoveze&8221;

Lasă un răspuns