Cornel Dinu pune presiune pe acționarii lui Dinamo

Dinamo se reorganizează în această perioadă, după ce a fost preluată de Red & White – companie care vrea să atragă un număr cât mai mare de investitori, inclusiv din rândurile suporterilor. Cu toate astea, strategia noilor patroni de la Dinamo, Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, a fost criticată de legendarul din Ștefan cel Mare, … Continuă să citești Cornel Dinu pune presiune pe acționarii lui Dinamo

Mircea Lucescu, cuvinte de laudă după revenirea lui Dinamo în Liga 1

Înaintea meciului amical pe care ”câinii roșii” îl vor disputa împotriva lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a dat verdictul cu privire la șansele lui Dinamo de a rezista pe prima scenă a fotbalului românesc, unde s-a întors în această vară, după un singur an de absență. Noul sezon începe în mai puțin de două săptămâni. … Continuă să citești Mircea Lucescu, cuvinte de laudă după revenirea lui Dinamo în Liga 1

Avertisment pentru Burcă, înainte de debutul în Liga 1

Dinamo a revenit în Liga 1, după un singur sezon petrecut în eşalonul inferior. Înaintea debutului de foc din noul sezon, Ovidiu Burcă a primit un avertisment din partea lui Ionel Dănciulescu (46 de ani). Fostul atacant din Ștefan cel Mare este de părere că lotul actual al echipei noastre, are nevoie de cel puţin … Continuă să citești Avertisment pentru Burcă, înainte de debutul în Liga 1

Sergiu Hanca și-a găsit echipă și se antrenează cu o formație din Liga 1

Sergiu Hanca (31 de ani) s-a despărțit de Universitatea Craiova după un sezon dezamăgitor și a fost ”în cărți” pentru o revenire de senzație la Dinamo, însă o altă echipă din Superliga a intrat pe fir. Potrivit celor de la Digi Sport, Hanca va juca în noul sezon, dacă nu apare o schimbare de ultim … Continuă să citești Sergiu Hanca și-a găsit echipă și se antrenează cu o formație din Liga 1

Mircea Rednic a făcut anunțul. Când va reveni în Ștefan cel Mare

Dinamo a reușit să revină în SuperLiga României după doar un an de ”exil” în Liga 2 și se pregătește de startul noului sezon, care va începe pe 14 iulie. Până la startul noii stagiuni de campionat, lotul de jucători ai lui Dinamo a ajuns, luni, 26 iunie, în Slovenia, unde va efectua stagiul de … Continuă să citești Mircea Rednic a făcut anunțul. Când va reveni în Ștefan cel Mare

Ovidiu Burcă încrezător în transferul lui Ștefan Radu la Dinamo

Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo a declarat că este posibil transferul lui Ştefan Radu (36 de ani), cel care şi-a anunţat retragerea din activitate la sfârşitul lunii mai, după ce a evoluat timp de 15 sezoane pentru Lazio. Tehnicianul a menţionat că nu vrea să se entuziasmeze foarte mult, însă a subliniat că şi dacă … Continuă să citești Ovidiu Burcă încrezător în transferul lui Ștefan Radu la Dinamo

Ionuț Lupescu, neîncrezător în proiectul investitorilor de la Dinamo: ”Numai asta nu s-a întâmplat”

Fosta legendă de la Dinamo, Ionuţ Lupescu a avut un discurs dur la adresa investitorilor de la Dinamo și spune că are impresia că noii investitori de la Dinamo fac speculă. ”Kaiser-ul” este neîncrezător în proiectul propus la Dinamo de Andrei Nicolescu şi Eugen Voicu. Lupescu e de părere că aceştia trebuiau să facă o … Continuă să citești Ionuț Lupescu, neîncrezător în proiectul investitorilor de la Dinamo: ”Numai asta nu s-a întâmplat”

Elisabeta Lipă, noul șef al sportului românesc. Cum se reorganizează sportul românesc

Elisabeta Lipă (58 de ani), preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, a fost numită, marţi, în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Facebook a fostului Minister al Sportului. Decizia a fost publicată marţi în Monitorul … Continuă să citești Elisabeta Lipă, noul șef al sportului românesc. Cum se reorganizează sportul românesc

Cornel Dinu, ironii la adresa lui Edi Iordănescu

Naționala României a remizat miraculos la Lucerna, în fața Elveției, scor 2-2 în preliminariile Campionatului European din Germania 2024. La capătul unui meci în care adversara a dominat copios echipa României, dubla lui Valentin Mihăilă, din minutele de prelungire, a mai salvat onoarea tricolorilor. Chiar și așa însă, selecționerul Edi Iordănescu a fost pus la … Continuă să citești Cornel Dinu, ironii la adresa lui Edi Iordănescu

Radu Ştefan la Dinamo? Răspunsul lui Zăvăleanu

După ce și-a anunțat retragerea din fotbal, Ștefan Radu (36 de ani), fundașul român care a scris istorie la Lazio, ar fi fost ofertat pentru o revenire la Dinamo. Radu a jucat foarte puțin în ultimele două sezoane, iar decizia de a se retrage din fotbal la finele anului competițional recent încheiat a fost luată … Continuă să citești Radu Ştefan la Dinamo? Răspunsul lui Zăvăleanu