Eugen Neagoe, după primul succes din Spania: „Băieții au avut o atitudine bună”

Dinamo a câştigat miercuri primul meci cu Eugen Neagoe pe banca tehnică. Acesta a fost primul meci al nostru din cantonamentul din Spania. "Câinii roșii" i-a învins pe nord-irlandezii de la Linfield cu scorul de 2-0. Cei doi marcatori au fost atacanţii Montini şi Daniel Popa. Noul antrenor în vârstă de 51 de ani, a … Continuă să citești Eugen Neagoe, după primul succes din Spania: „Băieții au avut o atitudine bună”

Ionuț Negoiță vrea să scape neapărat de clubul Dinamo: „Pentru mine subiectul Dinamo este închis”

Patron din 2013, Ionuț Negoiță spune într-un interviu că în acest moment are un singur obiectiv – acela de a vinde cât mai repede posibil echipa. Negoiță recunoaște negocierile pe care le poartă cu omul de afaceri, Claudiu Florică. Controversatul om de afaceri Claudiu Florică, trimis în judecată de către DNA în dosarul Microsoft pentru … Continuă să citești Ionuț Negoiță vrea să scape neapărat de clubul Dinamo: „Pentru mine subiectul Dinamo este închis”

Ionuț Nedelcearu este dorit de un club mare din Italia

Tricolorii României U21 atrag din ce în ce mai multe priviri datorită evoluţiilor foarte bune de la Campionatul European U21 din Italia şi San Marino. Pe lista fotbaliştilor doriţi de echipe importante ale Europei s-a înscris şi Ionuţ Nedelcearu (23 de ani), care a asigurat linia de fund a naţionalei mici. Presa din Italia, dar … Continuă să citești Ionuț Nedelcearu este dorit de un club mare din Italia

Ionuț Nedelcearu, prima reacție după calificare: „Am luptat extrem de mult şi ne-a ieşit”

România U21 și Franța U21 au terminat la egalitate, 0-0, în ultimul meci din grupa C de la EURO 2019. Ambele echipe s-au calificat în semifinalele turneului final și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Tricolorii mici vor juca împotriva Germaniei U21 în semifinalele EURO 2019. Meciul se va disputa joi, 27 iunie, de … Continuă să citești Ionuț Nedelcearu, prima reacție după calificare: „Am luptat extrem de mult şi ne-a ieşit”

VIDEO | CALIFICARE!!! România va juca în semifinalele Campionatului European Under 21

România U21 a avut nevoie de doar un rezultat pozitiv în faţa Franţei U21 pentru a se califica în semifinalele EURO 2019. Accederea în semifinale înseamnă şi prezenţa la Jocurile Olimpice, după o pauză de mai bine de 50 de ani. După o remiză albă cu naționala Franței, România U21 va juca împotriva Germaniei U21 … Continuă să citești VIDEO | CALIFICARE!!! România va juca în semifinalele Campionatului European Under 21

LPF a anunţat echipa ideală a sezonului 2018-2019 din Liga 1. Dinamo are un singur jucător

Revista Ligii Profesioniste de Fotbal a stabilit echipa ideală a sezonului 2018-2019 din Liga 1, în echipă regăsindu-se și căpitanul echipei noastre, Dan Nistor. "În ciuda unui parcurs al dinamoviştilor sub aşteptările fanilor, Dan Nistor (31 de ani) a făcut un campionat foarte bun. A încheiat în fruntea clasamentului pasatorilor decisivi, 13 assist-uri, cele mai … Continuă să citești LPF a anunţat echipa ideală a sezonului 2018-2019 din Liga 1. Dinamo are un singur jucător

Aliji a plecat de la Dinamo. Mesaj de despărțire

Mijlocașul albanez Naser Aliji (25 de ani) a semnat astăzi rezilierea cu Dinamo. Azi, Dinamo s-a despărţit de Naser Aliji, 25 de ani, fotbalistul rechemat la naţionala Albaniei după ce a jucat pentru Dinamo. Reda Jaadi și Athanasis Papazoglou nu vor merge în cantonament cu formația lui Neagoe și au fost lăsați să se antreneze … Continuă să citești Aliji a plecat de la Dinamo. Mesaj de despărțire

VIDEO | Giani Kiriță a făcut spectacol pe stadionul Dinamo

Mario Jardel și Marius Niculae au refăcut cuplul de vis de la Sporting. A fost vorba însă doar de un meci caritabil. Printe numele de legendă care au participat la acest eveniment, s-a numărat și fostul jucător al lui Dinamo, Giani Kiriță. Fostul fundaș a stârnit hohote de râs atât în teren cât și în … Continuă să citești VIDEO | Giani Kiriță a făcut spectacol pe stadionul Dinamo

VIDEO | Dinamoviștii au efectuat vizita medicală. Vezi ce surprize pregătește Neagoe

După câteva zile de pregătire la Săftica, sub coordonarea noului antrenor Eugen Neagoe, jucătorii lui Dinamo București au făcut vizita medicală miercuri dimineață, la Institutul Național de Medicină. Aproape toți jucătorii din Ștefan cel Mare s-au strâns de la primele ore ale dimineții în locația tradițională unde se efectuează testele medicale înainte de startul sezonului. … Continuă să citești VIDEO | Dinamoviștii au efectuat vizita medicală. Vezi ce surprize pregătește Neagoe

OFICIAL | Andrei Sin la Dinamo

Andrei Sin (27 de ani), fostul jucător al Politehnicii Iași, este noul jucător al lui Dinamo, a anunțat conducerea clubului din Ștefan cel Mare, pe site-ul oficial. Andrei Sin se află însă în mijlocul unui scandal uriaș, după ce și Sepsi Sfântu Gheorghe anunţase şi ea că a semnat un contract cu jucătorul român. Născut … Continuă să citești OFICIAL | Andrei Sin la Dinamo