Video I Edi Iordănescu, entuziasmat după remiza nesperată obținută de România în Elveția

România a reușit o revenire spectaculoasă în Elveția, unde a obținut un punct, 2-2, după ce a fost condusă cu 2-0 până în minutul 90. Elveţia a condus prin golurile înscrise de Zeki Amdouni (28, 41) şi a ratat multe alte ocazii, însă România a avut un final remarcabil, cu două goluri marcate de Valentin … Continuă să citești Video I Edi Iordănescu, entuziasmat după remiza nesperată obținută de România în Elveția

Video I Războinicul Edi Iordănescu. Mesaj transmis înainte de Elveția – România

România va întâlni Elveţia, la Lucerna, astăzi, 19 iunie, de la ora 21:45, în cadrul rundei a patra a preliminariilor pentru EURO 2024, pe Stadionul ”Swissporarena”. Înaintea acestei partide, la conferința de presă premergătoare partidei, Edi Iordănescu (45 de ani), le-a promis românilor că echipa națională va da totul pe teren contra Elveției. Selecționerul echipei … Continuă să citești Video I Războinicul Edi Iordănescu. Mesaj transmis înainte de Elveția – România

Video I Marea familie a lui Dinamo se va reuni sub acelaşi acoperiş! Andrei Nicolescu a spus lucrurilor pe nume

Toată lumea sportului din România cunoaște că FC și CS Dinamo sunt aceiași FAMILIE și în ultima perioadă se încearcă reunirea celor două și în acte oficiale. Preşedintele executiv a lui Dinamo, Andrei Nicolescu a confirmat înţelegerea dintre clubul de fotbal şi CS Dinamo, potrivit căreia cele două entităţi vor colabora sub acelaşi acoperiş din … Continuă să citești Video I Marea familie a lui Dinamo se va reuni sub acelaşi acoperiş! Andrei Nicolescu a spus lucrurilor pe nume

Video I Fază haioasă de la meciul cu FC Argeș, rememorată de Răzvan Zăvăleanu

Dinamo București a învins-o pe FC Argeș, scor 8-5 la general, în barajul de promovare/menținere în Superliga. După meciul retur de la Mioveni, partida în care „câinii-roșii” au reușit să revină în primul eșalon, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a rememorat o fază haioasă în care a povestit cum l-au alergat câțiva jandarmi. … Continuă să citești Video I Fază haioasă de la meciul cu FC Argeș, rememorată de Răzvan Zăvăleanu

Foto I Ahmed Bani, vacanță în Italia alături de un star de la PSG

Dinamo a promovat în Superliga României, în urma barajului de promovare/menținere cu FC Argeș. După victoria spectaculoasă din tur, scor 6-1, Dinamo a pierdut manșa retur, scor 4-2, însă în urma celor două partide, echipa noastră a obținut promovarea în Superliga României. Unul dintre cei mai buni jucători ai lui Ovidiu Burcă a fost Ahmed … Continuă să citești Foto I Ahmed Bani, vacanță în Italia alături de un star de la PSG

Video I Ovidiu Burcă, mândru de jucătorii săi: ”Este curajos şi dezinvolt”

Dinamo a reușit să promoveze în prima ligă, după doar un an petrecut în eșalonul secund, cu Ovidiu Burcă (43 de ani), pe banca tehnică. Antrenorul lui Dinamo a vorbit despre planurile pe care le are pentru sezonul viitor, dar și despre jucătorii care l-au impresionat până acum din lotul ”câinilor”. Dinamo nu are parte … Continuă să citești Video I Ovidiu Burcă, mândru de jucătorii săi: ”Este curajos şi dezinvolt”

Ovidiu Burcă a explicat care este filosofia sa

În sezonul recent încheiat, Ovidiu Burcă a reușit să obțină promovarea împreună cu Dinamo, după ce, la barajul de promovare/menținere în Superliga, a învins-o pe FC Argeș. Tehnicianul din Ștefan cel Mare, a vorbit despre filosofia sa și le-a transmis suporterilor faptul că va fi foarte greu ca, în primul sezon după revenirea în Superliga, … Continuă să citești Ovidiu Burcă a explicat care este filosofia sa

Video I Artizanii promovării în SuperLiga prezentați pe stadionul Dinamo

Suporterii dinamoviști s-au putut bucură alături de jucători, staff și conducere pe stadionul Dinamo pentru promovarea în prima ligă. În după-amiaza zilei de duminică, fanii dinamoviști și-au dat punct de întâlnire în Ștefan cel Mare, acolo unde au mers pentru a se bucură de momentele speciale pe care leam trăit sâmbătă seară, noapte și duminică … Continuă să citești Video I Artizanii promovării în SuperLiga prezentați pe stadionul Dinamo

Video I Eugen Voicu, promisiune făcută suporterilor dinamoviști: ”Vom crește caractere”

Dinamo trăiește momente de satisfacție uriașă după ce a reușit promovarea în SuperLiga, iar pe stadionul din Ștefan cel Mare a avut loc o nouă petrecere. Dinamo a câștigat cu 8-5 la general contra celor de la FC Argeș în barajul de menținere/promovare în SuperLigă. După un an petrecut în eșalonul secund, Dinamo a revenit … Continuă să citești Video I Eugen Voicu, promisiune făcută suporterilor dinamoviști: ”Vom crește caractere”

Video I CS Dinamo, primul cadou după revenirea ”câinilor” în Liga 1

Dinamo a continuat sărbătoarea promovării. ”Câinii” au fost așteptați astăzi, în Ștefan cel Mare, pe stadionul Dinamo, de președintele Clubului Sportiv Dinamo, Ionuț Popa. Acesta înainte să fie aplaudat la scenă deschisă, a transmis că promovarea lui Dinamo în prima ligă nu este singura veste bună primită de suporterii din Ștefan cel Mare. Oficialul CS-ului, … Continuă să citești Video I CS Dinamo, primul cadou după revenirea ”câinilor” în Liga 1