AVANCRONICĂ | FC Voluntari – Dinamo Bucureşti

FC Voluntari şi Dinamo Bucureşti se vor întâlni în această seară, în etapa a 14-a a Ligii 1, pe stadionul "Anghel Iordănescu" din Voluntari, de la ora 21:00. Cele două echipe s-au mai duelat de nouă ori în Liga 1 şi de fiecare dată s-a impus gruparea alb-roşie, aceasta fiind şi singura formaţie dintre cele … Continuă să citești AVANCRONICĂ | FC Voluntari – Dinamo Bucureşti

„Câinii” luptă sub tricolor pentru CALIFICAREA la Europeanul Under 19

Reprezentativa Under 19 a României, va participa în perioada 14-20 noiembrie la turneul de calificare pentru Campionatul European de anul viitor, dedicat categoriei de vârstă sub 19 ani. Selecționerul Daniel Oprescu a anunțat lotul lărgit pentru turneul de calificare, format din 24 de jucători. Înainte de plecarea în Bulgaria, acesta se va decide asupra celor … Continuă să citești „Câinii” luptă sub tricolor pentru CALIFICAREA la Europeanul Under 19

CONFERINȚĂ DE PRESĂ | Jaime Penedo: „Nu am cerut niciodată rezilierea contractului”. Ce spune despre viitorul său la Dinamo

Portarul lui Dinamo, Jaime Penedo a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu a cerut rezilierea contractului cu Dinamo, dar a subliniat că roș-albii se află într-o criză fără precedent. Panamezul a declarat că dacă Mircea Rednic va decide să aducă un portar, atunci acela va şi juca pentru că e adus de antrenor. … Continuă să citești CONFERINȚĂ DE PRESĂ | Jaime Penedo: „Nu am cerut niciodată rezilierea contractului”. Ce spune despre viitorul său la Dinamo

Lotul „câinilor” pentru partida cu FC Voluntari

Mircea Rednic a susţinut o conferinţă de presă înainte de FC Voluntari – Dinamo, meci care va avea loc luni, 5 noiembrie, de la ora 21.00, în etapa a 14-a din Liga 1. "Puriul" nu se va putea baza pe Ivan Pesic, care este nerefăcut după accidentare, și nici pe Mircea Axente, care este la … Continuă să citești Lotul „câinilor” pentru partida cu FC Voluntari

CONFERINȚA DE PRESĂ | Rednic anunță noi transferuri la Dinamo: „Azi vin doi jucători și mâine semnează”

Antrenorul Mircea Rednic a vorbit astăzi, într-o conferință de presă organizată în cantonamentul de la Săftica, despre partida cu FC Voluntari, programată luni, 5 noiembrie, de la ora 21:00, la Voluntari. Rednic a anunţat că are la dispoziţie tot lotul, dar că jucătorii sunt afectaţi după eliminarea din Cupa României. “În afară de Axente îi … Continuă să citești CONFERINȚA DE PRESĂ | Rednic anunță noi transferuri la Dinamo: „Azi vin doi jucători și mâine semnează”

„Dragă Dinamo”, suporterii nu mai rezistă. Mesaj de disperare

Echipa noastră nu a reușit să învingă și totodată, să nu se califice în fața unei echipe din Liga 3, iar fanii au ajuns la capătul răbdării. După al cincilea meci la rând fără victorie în toate competițiile, suporterii le transmit un mesaj ce v-a trebui să-i pună pe jucători pe gânduri și să practice … Continuă să citești „Dragă Dinamo”, suporterii nu mai rezistă. Mesaj de disperare

Salomao, liber să plece

La Dinamo apele se agită după egalul cu Concordia Chiajna din ultima etapă a turului sezonului regulat al Ligii 1 Betano, scor 0-0. Iar Rednic nu concepe să lupte pentru evitarea retrogradării și face transferuri pe bandă rulantă. După ce Subotic, a fost pus pe liber, Rednic vrea să aducă fundași, însă va trebui să … Continuă să citești Salomao, liber să plece

VIDEO | Meci de coşmar pentru Nascimento în Bulgaria

Felipe Nascimento, fostul mijlocaș al lui Dinamo, a avut o seară de coșmar, miercuri seară. Acesta a fost protagonistul unui moment neplăcut în partida din Cupa Bulgariei dintre Levski Sofia şi Cernomoreţ Varna. Introdus în minutul 119 pentru că este considerat un bun executant al loviturilor de pedepsă, portughezul a ratat de la 11 metri, … Continuă să citești VIDEO | Meci de coşmar pentru Nascimento în Bulgaria

FOTO | Regulile lui Rednic înaintea partidei cu Csikszereda

La Dinamo apele sunt agitate, iar antrenorul Mircea Rednic încearcă să redreseze echipa. Tehnicianul în vârstă de 56 de ani, încearcă diverse metode pentru a-și mobiliza jucătorii. „Câinii” se pregătesc pentru duelul din optimile Cupei României, cu divizionara a treia Csikszereda, partidă programată astăzi, la Miercurea Ciuc. Așadar, Rednic le-a scris pe tablă elevilor săi … Continuă să citești FOTO | Regulile lui Rednic înaintea partidei cu Csikszereda

VIDEO | Ioan Sabău: „El este singurul care poate redresa Dinamo!”

Ioan Ovidiu Sabău, fostul jucător al clubului Dinamo, a comentat în cadrul emisiunii ProSport Live, situația alarmantă de la Dinamo. Fostul mijlocaș, spune că are maximă încredere în Mircea Rednic și îl consideră singurul antrenor capabil să redreseze echipa. https://youtu.be/BsUDoOsp5o8 "Dacă Rednic nu poate la ce soluții are, ce antrenor mai poate schimba situația de … Continuă să citești VIDEO | Ioan Sabău: „El este singurul care poate redresa Dinamo!”