Video I „Câinii”, încurcați în lupta pentru promovare chiar pe teren propriu

Dinamo a remizat pe teren propriu cu Unirea Dej, 0-0, într-un meci din etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 2. Echipa noastră nu a reușit să o învingă pe Unirea Dej și ajunge la patru meci la rând fără victorie. ”Câinii” nu au putut să găsească drumul către gol și își îngreunează șansele de a … Continuă să citești Video I „Câinii”, încurcați în lupta pentru promovare chiar pe teren propriu

Handbal I Valentin Ghionea și-a anunțat retragerea. Mesaj de despărțire de Dinamo

Valentin Ghionea (38 de ani), care a jucat 3 sezoane în Ștefan cel Mare, și-a anunțat plecarea de la Dinamo. Veteranul ”dulăilor”, după ultima partidă din acest sezon competițional, a publicat un mesaj, în care a oficializat părăsirea ”haitei”. Acesta fiind numit în funcţia de coordonator al loturilor naţionale de juniori şi tineret ale României. … Continuă să citești Handbal I Valentin Ghionea și-a anunțat retragerea. Mesaj de despărțire de Dinamo

Dinamo – Unirea Dej. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă

Dinamo poate revenii pe prima scenă fotbalistică, după un an petrecut în Liga a 2-a. ”Câinii” primesc în etapa a 7-a, din play-off, vizita Unirii Dej. Partida este programată sâmbătă, 06 mai 2023, de la ora 14:45 pe stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti. Chiar dacă dinamoviștii au pierdut câteva puncte în ultimele etape din … Continuă să citești Dinamo – Unirea Dej. Cum arată primul 11 trimis de Ovidiu Burcă

Oficial I ”Dulăii” dau lovitura pe piața transferurilor!

Campioana României la handbal lansează campania de transferuri pentru sezonul următor cu un nume important din handbalul mondial. Internaționalul maghiar Miklos Rosta (24 de ani) va fi jucătorul echipei Dinamo București până în 2026. Rosta evoluează pe postul de pivot și a jucat în ultimele patru sezoane în EHF Champions League cu Pick Szeged (42 … Continuă să citești Oficial I ”Dulăii” dau lovitura pe piața transferurilor!

Avancronică I Dinamo București – Unirea Dej

Astăzi, 6 mai, de la ora 14:45, Dinamo primește pe teren propriu vizita formației Unirea Dej, în primul meci al rundei din cadrul play-off-ului. Înaintea partidei de pe arena ”Arcul de Triumf”, Dinamo se află pe locul 4, cu 39 de puncte, golaveraj 10-8, in timp ce Unirea e ultima in această secțiune a clasamentului, … Continuă să citești Avancronică I Dinamo București – Unirea Dej

PCH, apel către suporteri: ”Înțelegem pasiunea și fanatismul fiecăruia dintre noi”

”Câinii” vor fi monitorizați în următoarele două meciuri de pe teren propriu, după incidentele din partida cu Steaua de pe Ghencea. Dinamo poate revenii pe prima scenă fotbalistică, după un an petrecut în Liga a 2-a, iar acest lucru se poate realiza printr-o victorie, mâine, în partida cu Unirea Dej. Partida este programată să se … Continuă să citești PCH, apel către suporteri: ”Înțelegem pasiunea și fanatismul fiecăruia dintre noi”

Filip Dujmovic, mesaj transmis înainte de meciul cu Unirea Dej

Dinamo București primește în etapa a 7-a, din play-off, vizita Unirii Dej. Partida este programată sâmbătă, 06 mai 2023, de la ora 14:45 pe stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti. Favoritul suporterilor lui Dinamo, Filip Dujmovic (24 de ani), a revenit ca titular în poarta echipei noastre în partida de la Buzău, scor 2-2. Bosniacul … Continuă să citești Filip Dujmovic, mesaj transmis înainte de meciul cu Unirea Dej

CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo – Dej

Dinamo poate revenii pe prima scenă fotbalistică, după un an petrecut în Liga a 2-a. ”Câinii” primesc în etapa a 7-a, din play-off, vizita Unirii Dej. Partida este programată sâmbătă, 06 mai 2023, de la ora 14:45 pe stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti. Chiar dacă dinamoviștii au pierdut câteva puncte în ultimele etape din … Continuă să citești CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo – Dej

Veste excelentă din ”haită” înainte de meciul cu Dej!

Dinamo București și Unirea Dej, se vor duela în etapa a 7-a, din play-off, sâmbătă, 06 mai 2023, de la ora 14:45 pe stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti. După trei meciuri fără victorie în play-off, Dinamo speră să rămână în cursa pentru promovare și să obțină un succes, care să garanteze prezența cel puțin … Continuă să citești Veste excelentă din ”haită” înainte de meciul cu Dej!

Handbal I Ali Zein PLEACĂ spre câștigarea celui de-al optulea titlu consecutiv!

Campioana en-titra, Dinamo București se apropie de finalul sezonului, iar în spațiul online a apărut o informație eronată! Unii suporteri sau ”jurnaliști”, au înțeles eronat participare din această vară a lui Ali Zein la Al Ahly. Totul s-a întâmplat după ce Ali Zein a apărut într-o postare pe pagina oficială de facebook a echipei Al … Continuă să citești Handbal I Ali Zein PLEACĂ spre câștigarea celui de-al optulea titlu consecutiv!